IMPORTANT! Persoanele care ajung în R. Moldova traversând România și Ucraina pe cale terestră vor sta OBLIGATORIU în autoizolare timp de 14 zile
2880
Cetățenii care vin în R. Moldova, traversând pe cale terestră România și Ucraina, de altfel unicele state vecine pe care le are republica, vor sta obligatoriu în autoizolare la domiciliu timp de 14 zile.
Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, autoizolarea este impusă, fiindcă cele două state sunt incluse în zona roșie, care presupune un număr mai mare de 50 de cazuri de COVID-19 înregistrate la 100 de mii de populație. În România, de exemplu, sunt pe moment 85 de cazuri de COVID-19 la 100 000 de populație.
CITIȚI și DOC // Cetățenii statelor vecine, România și Ucraina, obligați să stea în carantină 14 zile, dacă vin în R. Moldova: Lista statelor pentru care se impune regimul de autoizolare
Regimul de autoizolare în acest caz este obligatoriu inclusiv pentru persoanele care revin din statele incluse în zona vedre, dar traversează teritoriul țărilor vecine, și se referă atât la cetățenii R. Moldova, cât și la cei străini.
Această regulă este exclusă în cazul în care cetățenii ajung pe cale aeriană la Chișinău, printr-o cursă directă cu avionul din statul inclus în zona verde.
Menționăm că Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale actualizează o dată la două săptămâni lista țărilor pentru care este stabilit regimul de autoizolare de 14 zile la intrare pe teritoriul Republicii Moldova, în baza datelor înregistrate de Organizația Mondială a Sănătății.
Datele oficiale arată că, până acum, în R. Moldova au fost înregistrate 355 de cazuri de COVID-19 numite „de import” sau 1% din numărul total al persoanelor infectate. În ultimele două săptămâni, 50 de persoane revenite de peste hotare au fost depistate cu noul coronavirus, cele mai multe din Turcia - 15, Germania - opt, România - șase etc.
29.09.2026
18:37
29.09.2026
18:32
29.09.2026
18:27
29.09.2026
18:15
29.09.2026
18:07
29.09.2026
17:30
29.09.2026
17:29
29.09.2026
17:20
29.09.2026
17:14
29.09.2026
16:48
29.09.2026
16:45
29.09.2026
16:04
29.09.2026
18:15
29.09.2026
18:07
29.09.2026
17:48
29.09.2026
17:30
29.09.2026
17:29
29.09.2026
17:20
29.09.2026
17:14
29.09.2026
16:48
29.09.2026
16:45
29.09.2026
16:04
29.09.2026
15:58
29.09.2026
15:50
29.09.2026
15:31
29.09.2026
15:26
29.09.2026
15:26
29.09.2026
15:21
29.09.2026
15:21
29.09.2026
15:18
29.09.2026
14:42
29.09.2026
14:23
29.09.2026
14:12
29.09.2026
14:11
29.09.2026
14:07
29.09.2026
13:53
29.09.2026
13:44
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
















