IMPORTANT pentru bolnavii de CANCER din R. Moldova: CNAM va efectua programarea pacientului oncologic primar la servicii medicale de înaltă performanță
1705
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) efectuează, de la începutul lunii mai curent, programarea pacienților oncologici primari la servicii medicale de înaltă performanță (SIP).
Decizia de a pilota un astfel de sistem în perioada mai - septembrie 2023 a fost luată pentru a facilita accesul acestor pacienți la astfel de servicii și a evita pe viitor neregulile depistate recent de CNAM în urma evaluării modului de prescriere și prestare a serviciilor respective.
„Institutul Oncologic va prezenta zilnic, prin e-mail, în adresa CNAM formularele de trimitere a pacienților pentru serviciile medicale de înaltă performanță, precum și raportul generat din Sistemul Informațional „Raportarea și Evidența Serviciilor Medicale” (SIRSM) privind lista pacienților cărora li s-au indicat serviciile respective. La momentul prescrierii serviciului vor fi menționate în mod obligatoriu informații privind diagnosticul și necesitatea determinării gradului de răspândire al procesului tumoral, urgența programării, conform cel puțin unuia dintre următoarele criterii: diagnosticul oncologic confirmat citologic/histologic; diagnosticul oncologic sugestiv clinico-imagistic; tumori toraco-abdominale, tumori ale regiunii capului/gâtului, tumori ale organelor bazinului mic și alte localizări, pentru determinarea gradului de răspândire a procesului, până la inițierea tratamentului”, arată CNAM într-un comunicat de presă.
CNAM va verifica conformitatea prescripțiilor medicale prezentate de Institutul Oncologic, va programa serviciile medicale de înaltă performanță și va informa pacienții despre data și ora programării pentru investigația indicată.
Menționăm că, în urma recepționării mai multor petiții din partea cetățenilor care nu au avut acces la serviciile medicale de rezonanță magnetică nucleară (RMN), CNAM a efectuat recent o evaluare a modului de prescriere și prestare în perioada 1 ianuarie - 28 aprilie 2023 a acestor servicii și a constatat un șir de nereguli.
Mai exact, a fost atestat un număr mare de prescrieri aparent neargumentate la investigațiile de rezonanță magnetică nucleară. De exemplu, o instituție medicală dintr-o localitate rurală ce nu are drept de prescriere a RMN a prescris 124 de servicii. În același timp, din două spitale raionale din nordul republicii ce deservesc același număr de populație, un spital a prescris de două ori mai multe RMN decât celălalt.
„De asemenea, există suspiciuni privind eventuale înțelegeri între cei care prescriu servicii de RMN și cei ce prestează astfel de servicii, adică prescriptorul are o înțelegere cu prestatorul, iar pacientul este trimis la acesta din urmă”, a arătat CNAM.
O altă neregulă constatată este că unii prestatori nu oferă toate serviciile contractate de CNAM și selectează, la propria lor discreție, serviciile de înaltă performanță pe care să le presteze populației. De exemplu, pentru a fi contractat, prestatorul a prezentat la CNAM o ofertă de 20 de poziții de investigații, însă el alege să presteze doar zece poziții care îi sunt mai convenabile. Totodată, un prestator din Chișinău a prestat doar 27 din cele 78 de tipuri de investigații contractate de CNAM.
25.12.2025
08:19
298
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
25.12.2025
07:56
308
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
779
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
588
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
507
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
537
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
687
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
677
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
652
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
838
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
812
Horoscopul zilei 24.12.2025
25.12.2025
08:19
142
Atacurile cu drone din Ucraina reduc drastic exporturile de țiței ale Kazahstanului în luna decembrie
25.12.2025
07:56
242
Horoscopul zilei 25.12.2025
24.12.2025
23:53
741
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
571
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
490
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
520
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
676
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
664
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
638
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
824
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
805
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
817
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
961
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
1103
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
1117
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
1087
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
958
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
1057
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
1287
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
999
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
998
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
920
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
1152
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
844
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:27
884
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














