ILEGAL // Cu secretele, la Tiraspol: Uniformele polițiștilor de frontieră ai R. Moldova, CUSUTE în Transnistria
2642
Un lot de 400 de uniforme pentru angajații Poliției de Frontieră au fost cusute de un agent economic din orașul Tiraspol, arată investigațiile oamenilor legii efectuate la Punctul de trecere a frontierei Aeroportul Internațional Chișinău, lucru care ar pune în perciol securitatea statului.
Deși, potrivit contractului, un agent economic din municipiul Chișinău s-a obligat să confecționeze și să livreze Inspectoratului General al Poliției de Frontieră uniforma de campanie conform modelului aprobat și descrierilor prezentate, acesta a contractat un alt agent economic din Tiraspol, fără să anunțe comandidarii.

„Prin acestă ilegalitate s-a dovedit că au fost încălcate aspectele legate de confidențialitate și securitate, inclusiv economică, iar din punct de vedere al respectării standardelor de producere, Inspectoratul nu are posibilitatea de a efectua verificările necesare. În situația în care echipamentul polițienesc a fost confecționat în regiunea necontrolată de către autoritățile Republicii Moldova, există riscul de a fi denigrată imaginea Poliției de Frontieră, mai mult ca atât poate genera chiar atentarea la securiteatea statului”, arată Poliția de Frontieră într-un comunicat de presă.
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră anunță că a sesizat autoritățile responsabile de administrarea impozitelor, taxelor și altor plăți pentru a verifica cei doi agenți economici.
În prezent au fost suspendate toate procesele de livrare a echipamentelor, dar și transferurile financiare, până la decizia finală care va fi luată după finalizarea anchetei.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
12.11.2026
14:22
12.11.2026
13:49
12.11.2026
13:47
12.11.2026
13:39
12.11.2026
13:31
12.11.2026
13:19
12.11.2026
12:57
12.11.2026
12:41
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:32
12.11.2026
12:31
12.11.2026
12:30
12.11.2026
12:21
12.11.2026
12:06
12.11.2026
11:56
12.11.2026
11:48
12.11.2026
11:16
12.11.2026
11:11
12.11.2026
10:30
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
12.11.2026
09:37
12.11.2026
09:00
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















