Ilan Șor în compară pe Dodon cu Filat și nu exclude că șeful statului va avea aceeași soartă: „Numai Dumnezeu știe ce va fi”
1474
Liderul Partidului Politic „ȘOR”, Ilan Șor, a lansat astăzi un atac fără precedent la adresa președintelui Igor Dodon, pe care l-a făcut „mincinos” și l-a acuzat că nu a realizat nimic până acum. În același timp, Șor spune că lui Dodon îi place luxul și trăiește pe banii oamenilor de afaceri, la fel cum ar fi procedat anterior și fostul premier Vlad Filat, aflat acum la închisoare.
„Dodon îmi amintește foarte bine de Filat, care, ca un funcționar adevărat, s-a deprins să trăiască pe banii oamenilor de afaceri. Știți că eu cunosc asta pe propria piele”, a declarat astăzi Ilan Șor, în cadrul unei conferințe de presă.
De asemenea, sursa citată a mai adăugat că cei doi seamănă și în ceea ce privește „indiferența manifestată față de oameni”. „Demonstrează aceeași dragoste față de lux, aceeași atracție față de PR și totală indiferență față de oameni. Sunt toți o apă și un pământ și e foarte dureros că republica noastră este condusă de astfel de conducători”, a adăugat Șor.
Acesta a precizat că președintele Igor Dodon ar fi folosit exportatorii moldoveni în interesele sale politice și i-a mințit că vor fi reluate livrările de produse în Rusia. „Dodon a sărbătorit victoria, spunea că au fost anulate de la 1 ianuarie taxele vamale la exportul către Rusia. În același timp, a fost introdus un fel de embargo la produsele moldovenești, printr-o dispoziție a premierului Rusiei. Din păcate, Dodon a venit cu o reacție abia peste două săptămâni. Asta pentru că el se odihnește, în timp ce alți oameni muncesc. Este o farsă politică. Noi nu vom aștepta ca Dodon să-și facă din nou PR. Nu e exclus ca Dodon ar fi pus special piedici în reluarea exporturilor, ca să se erijeze în postura de salvator. Exact ca în anii 90: pentru a rezolva o problemă, trebuie mai întâi să o creezi”, a spus Ilan Șor.
Totodată, acesta a mai adăugat că Igor Dodon îi minte pe migranții din Rusia, cărora le promite să le anuleze încălcările admise: „Dodon spune cu patos că vor fi rezolvate problemele migranților care vor veni în Moldova în perioada electorală. Dar el nu le garantează că aceștia se vor putea întoarce. Este vorba de cinism. El doar nu le cumpără bilete la acești oameni să vină acasă. El folosește resursele administrative în scopuri personale”.
Întrebat dacă Dodon ar putea avea aceeași sortă ca și fostul premier Vlad Filat, acesta a ridicat din umeri și a spus: „Numai Dumnezeu știe ce va fi și cum va fi”.
Tot astăzi, Ilan Șor a anunțat că a degrevat din funcția de primar pe durata campaniei electorale. Obligațiile sale de primar vor fi îndeplinite de viceprimarul Diana Memeț.
12.03.2026
11:36
6237
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
4889
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
8255
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
5862
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
9788
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
10076
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
13787
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
15490
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
15205
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
03.12.2025
09:32
14148
Ziua și DEMISIA. Un alt PRIMAR al lui Șor renunță la funcție, după ce fugarul și-a abandonat oamenii: „Maia Sandu și PAS a distrus blocul nostru „Pobeda”, dar ne vom întoarce”
03.04.2026
18:31
69
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
113
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
85
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
149
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
309
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
232
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
337
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
580
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
544
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
553
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
03.04.2026
09:40
501
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
03.04.2026
07:56
585
Horoscopul zilei 03.04.2026
03.04.2026
02:46
696
Amazon introduce suprataxă de combustibil de 3,5% pentru vânzătorii FBA, pe fondul scumpirii petrolului din cauza războiului din Iran
02.04.2026
23:47
637
Ultima misiune lunară NASA fără dominația giganților din Silicon Valley
02.04.2026
23:24
612
OpenAI înghite talk-show-ul tech TBPN, primul imperiu media din industria AI preluat de gigantul condus de Sam Altman
02.04.2026
21:12
662
Aplicația de transfer de bani Duc App a expus online sute de mii de pașapoarte și permise de conducere ale utilizatorilor
02.04.2026
21:05
649
Microsoft lansează trei noi modele AI pentru text, voce și imagini, intrând în ofensivă împotriva rivalilor OpenAI și Google
02.04.2026
20:24
633
Vreme stabilă, cu nori și ploi răzlețe în Republica Moldova – vineri, 03.04.2026
02.04.2026
20:09
609
ICE recunoaște că a cumpărat și folosește spyware Paragon în anchete de trafic de droguri în SUA
02.04.2026
18:34
665
Mașinile „mai accesibile” nu salvează Tesla: vânzările stagnează, producția depășește livrările și planurile pentru un model de 25.000 de dolari sunt abandonate
02.04.2026
17:20
713
Cerințe simplificate pentru micii producători și pensiunile agroturistice: mai multă flexibilitate și sprijin pentru produse locale și siguranța alimentelor
02.04.2026
17:06
696
Laborator modern de fabricație digitală la Liceul „Alexei Mateevici” din Șoldănești, cu sprijinul Fundației Orange Moldova
02.04.2026
16:55
734
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat remiza modernă de salvatori și pompieri din Ocnița, construită cu sprijinul SUA
02.04.2026
16:53
709
Ministerul Energiei și partenerii europeni accelerează proiectele de eficiență energetică și energie regenerabilă în Moldova
02.04.2026
16:23
650
39 de școli din țară vor pilota programele de educație multilingvă aprobate de MEC
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














