Igor Roșca, despre CRIZA ECONOMICĂ provocată de pandemia COVID-19 și cum R. Moldova poate face faţă unei situaţii fără precedent: „În aceste condiţii, statul va putea miza doar pe trei factori”
1593
igorrosca.md Efectele crizei economice mondiale, provocate de pandemia COVID-19, vor fi resimțite ani la rând. R. Moldova reuşeşte, deocamdată, să ţină cât de cât situaţia sub control, dar un efect colateral al eforturilor depuse în direcţia respectivă este creşterea datoriei de stat. Astfel, la situația din 31 iulie 2020 soldul datoriei de stat a constituit 60.830,7 milioane lei, cu circa opt miliarde lei mai mult, la valoarea nominală, comparativ cu sfârșitul anului 2019, susține omul de afaceri Igor Roșca, care semnează un nou material pe blogul său.
„Urmăresc cu mare atenţie efectele crizei economice mondiale provocate de COVID-19, iar previziunile nu sunt deloc optimiste. O informaţie de ultimă oră arată că în cel de-al doilea trimestru al anului curent, una dintre principalele economii ale lumii – cea americană, a înregistrat o scădere dramatică de 31,7% (raportat la tempoul anual). Chiar dacă indicatorul acesta e ceva mai bun decât cel estimat iniţial (circa 33%), oricum situaţia nu e bună deloc. Mai ales că rata şomajului continuă să fie destul de înaltă (în iulie – 10,2%), iar în fiecare săptămână cereri de acordare a indemnizaţiei de şomaj depun circa un milion de americani.
Potrivit Agenţiei americane pentru buget, economia SUA şi-ar putea reveni în totalitate după pandemia de COVID-19 abia peste 10 ani. Totodată, potrivit Oficiului bugetar al Congresului SUA, contracţia puternică înregistrată din cauza crizei provocate de coronavirus generează o scădere a datelor prognozei economice a SUA pentru perioada 2020-2030 de 7 900 miliarde de dolari sau 3% din PIB. Nivelul PIB ar urma să revină la cel de până la pandemie în 2029”, scrie directorul general „Rogob”, Igor Roșca.
Acesta menționează că și economia UE, potrivit Profit.ro, se va contracta cu 7,4% în acest an din cauza pandemiei - o scădere record de la Marea Depresiune. „Şi dacă cele mai mari economii ale lumii sunt afectate, ce să mai vorbim despre R. Moldova?! Este evident că economia scade dramatic şi această scădere se explică prin motive obiective, or pandemia a afectat practic toate sectoarele economice importante. R. Moldova reuşeşte să ţină cât de cât situaţia sub control, dar un efect colateral al eforturilor depuse în direcţia respectivă este creşterea datoriei de stat. Astfel, la situația din 31 iulie 2020 soldul datoriei de stat a constituit 60.830,7 milioane lei, cu circa opt miliarde lei mai mult, la valoarea nominală, comparativ cu sfârșitul anului 2019”, precizează sursa citată.
Totodată, Roșca amintește că în şapte luni ale anului 2020 datoria de stat externă și internă a crescut cu peste 15%. Ca pondere în PIB, datoria statului a ajuns la 29,6% la finalul lunii iulie 2020, cu 4,6 puncte procentuale mai mult față de nivelul de la finele anului trecut. „În presă au apărut deja unele referinţe că datoria de stat poate ajunge la 37% din PIB la finalul acestui an, dar acest nivel e considerat acceptabil de către Guvern în condiţiile ce s-au creat”.
Omul de afaceri consideră că, în perioada următoare, R. Moldova va fi nevoită pur şi simplu să reziste. În acest sens, Igor Roșca spune că statul va putea miza doar pe trei factori.
„În primul rând, pe noi împrumuturi externe şi când vorbim de acestea trebuie să luăm în calcul în special preconizatele 558 milioane de dolari de la FMI, dar şi preconizatele 200 milioane de euro din creditul rusesc, dacă se va reuşi deblocarea acestuia. Şi în cazul de faţă nu trebuie să ne „temem” de cuvântul „credite”. Ele sunt vitale R. Moldova în situaţia actuală. Importante însă sunt condiţiile în care vor fi acordate.
În al doilea rând, statul poate miza pe eventuale noi emisiuni de valori mobiliare de stat, chiar dacă în rezultat va creşte datoria internă. Apropo, pe 31 iulie 2020 datoria de stat internă constituia 27 miliarde de lei şi a crescut în mare parte din contul majorării emisiunii valorilor mobiliare de stat pe piața primară cu 3,52 miliarde lei la valoarea nominală sau 3.43 miliarde lei la preț de cumpărare. Dat fiind faptul că VMS sunt răscumpărate preponderent de bănci, putem spune că statul are în rezervă posibilitatea de a folosi banii băncilor comerciale pentru a face faţă situaţiei fără precedent în care s-a pomenit.
În al treilea rând, desigur, statul poate miza pe defalcările agenţilor economici. Unele sectoare ale economiei naţionale încep deja să-şi revină şi putem deduce că achitările de impozite şi taxe vor creşte. Însă, pentru ca lucrurile din acest punct de vedere să se prezinte bine, avem nevoie mai mult ca oricând de o bună colaborare între stat şi mediul de afaceri – statul trebuie să facă totul pentru ca business-ul să-şi revină cât mai repede posibil, iar mediul de afaceri să dea dovadă de mai multă responsabilitate ca oricând, achitând cinstit impozite în situaţia în care statul are mare nevoie de ele.
Dacă în toate aceste trei direcţii se va acţiona cu promptitudine, atunci R. Moldova va reuşi să iasă onorabil din situaţia creată ca urmare a pandemiei de COVID-19”, a conchis Igor Roșca.
18.04.2026
12:02
482
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
389
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
452
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
650
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
651
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
576
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
629
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
647
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
631
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
691
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
18.04.2026
12:02
470
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
382
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
448
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
644
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
645
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
573
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
626
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
643
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
627
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
688
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
726
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
673
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
670
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1298
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
1036
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
881
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
900
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
883
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
908
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
811
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
1077
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
855
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
812
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
966
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
973
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
Horoscopul zilei 18.04.2026
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














