Igor Grosu explică plecarea Veronicăi Dragalin: Preocuparea pentru securitatea statului vine mai bine mai târziu decât niciodată
1114
„Sunt bucuros când oricine se gândește la securitatea statului. Aș fi fost și mai bucuros dacă toți cei cu responsabilități ar fi avut această preocupare mai devreme, dar mai bine mai târziu decât deloc. Este bine că oamenii se îngrijesc de securitatea statului, dacă sunt bine intenționați”, a afirmat Igor Grosu înainte de ședința plenară a Parlamentului. Întrebat despre proiectul controversat privind comasarea a două procuraturi specializate în una singură – PACCO, speakerul a declarat că este sigur de faptul că acest proiect va fi aprobat.
„După două ședințe ale Consiliului Suprem de Securitate a fost înregistrat proiectul. A fost organizată o întâlnire cu instituțiile implicate, a avut loc o audiere publică și vor urma și alte audieri. Sunt convins că acest proiect va fi aprobat de marea majoritate a deputaților”, a spus Igor Grosu. În legătură cu faptul că unii deputați s-au arătat sceptici față de rapiditatea acestui proiect și au afirmat public că nu îl vor susține, președintele Parlamentului a subliniat că acest proces este unul normal.
„Discutăm toate proiectele în fracțiune. Este normal să existe voci care au păreri diferite sau care pun întrebări, de exemplu: cum asigurăm tranziția dosarelor pentru a nu afecta desfășurarea investigațiilor?” a adăugat Igor Grosu. Amendăm faptul că discuțiile contradictorii între autorități și conducerea Procuraturii Anticorupție s-au intensificat recent, pe fondul criticilor din partea autorităților privind lipsa de rezultate ale PA.
Tensiunile au generat replici acide între șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, și liderii guvernului, inclusiv președintele, premierul și speakerul. În acest context, guvernul a propus un proiect care să comaseze Procuratura Anticorupție cu Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale, ducând astfel la formarea unei noi procuraturi - PACCO. Aceasta a determinat demisia șefei PA, Veronica Dragalin.
11.04.2026
20:49
455
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
532
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
684
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
989
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
941
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
899
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
840
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
892
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1086
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
886
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
773
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
11.04.2026
20:49
446
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
520
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
675
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
981
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
933
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
884
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
834
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
886
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1080
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
879
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
769
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
1001
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
816
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
744
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1143
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
925
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
1026
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
1018
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
1027
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
904
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1137
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1162
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
1035
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
980
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
876
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
Horoscopul zilei 11.04.2026
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














