Igor Grosu despre Congresul „Victoria” de la Moscova: Kremlinul a ales bandiții
1408
Kremlinul mizează pe bandiți și grupări criminale în încercarea de a deturna parcursul european al Republicii Moldova, afirmă președintele Parlamentului, Igor Grosu, potrivit căruia instituțiile statului știu cum să acționeze în raport cu politicienii care au participat duminică la Congresul blocului „Victoria”, organizat la Moscova. Șeful Parlamentului spune că, pentru a facilita munca oamenilor legii, deputații au modificat Codul Penal, iar noțiunea „trădare de patrie” a fost reglementată mai explicit, transmite IPN.
La 9 iunie, la Moscova, a avut loc Congresul blocului politic „Victoria”, entitate creată din formațiunile-satelit ale fostului partid „Șor” și condusă de politicianul fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare. Președintele Parlamentului de la Chișinău spune că Rusia mizează deschis pe politicienii compromiși din Republica Moldova pentru a bloca parcursul european al țării.
„Ceea ce anterior era camuflat, acum este pe față. Kremlinul a ales bandiții, grupările criminale. Ei merg direct, nu se mai rușinează. Ei înțeleg că Moldova se mișcă repede în parcursul său de integrare europeană. Și acolo sunt oameni cu capacități de analiză, chiar dacă sunt conduși de un dictator. Ei înțeleg că nu prea au timp pentru a construi alte platforme pe care ar miza și s-au gândit să aleagă bandiți, care aplică metode cinice. Sunt metode tradiționale pe care Kremlinul le aplică în Federația Rusă sau în altă parte, cum ar fi minciuna, dezinformarea, coruperea alegătorilor. Instituțiile noastre știu ce au de făcut, o să acționăm, o să descurajăm. Organele de drept trebuie să-și facă meseria și aici vor fi presiuni și din partea noastră”, a spus Igor Grosu ieri, în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.
Igor Grosu spune că Parlamentul a modificat Codul Penal astfel încât persoanele care acționează împotriva intereselor Republicii Moldova să fie penalizate. Președintele Parlamentului spune că oamenii legii au acum mai multe pârghii pentru a sancționa trădarea de patrie.
CITIȚI și Oamenii lui Șor, care au sosit de la Moscova, au provocat un adevărat SCANDAL la Aeroport. Unul dintre aceștia va fi documentat pentru HULIGANISM, după ce a manifestat un comportament agresiv față de polițiștii de frontieră
„Ultima modificare pe care am făcut-o în legislație, ce ține de subiectul trădării de patrie, tot la solicitarea lor am făcut-o. Noi tot întrebam: de ce nu vedem acțiuni? Și eu au spus că articolul din Codul Penal ce vizează trădarea de patrie trebuie să fie mai explicit. Am modificat legea. S-a văzut și rezistența. Acum așteptăm acțiuni hotărâte. Poliția de Frontieră acționează. SIS acționează, poliția – la fel. Așteptăm finalitate”, a explicat președintele Parlamentului.
Potrivit organizatorilor, la Congresul blocului politic „Victoria”, organizat la 9 iunie, la Moscova, au participat peste 4 000 de oameni. Liderii entității politice au anunțat că militează împotriva referendumului din 20 octombrie și împotriva integrării europene a Republicii Moldova.
10.04.2026
01:39
220
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
327
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
278
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
340
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
333
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
421
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
507
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
535
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
472
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
435
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
10.04.2026
01:39
210
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
317
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
269
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
333
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
322
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
416
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
504
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
532
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
469
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
432
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
464
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
508
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
501
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
501
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
443
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
532
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
476
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
487
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
752
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
512
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
582
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
676
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
889
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
702
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
655
Horoscopul zilei 09.04.2026
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














