„Hoțul în lege” PATRON, ultimul lider al RAKEȚILOR din R. Moldova, scos basma curată în România. Interceptările realizate cu ajutorul SRI au fost excluse din dosarele penale
2099
Nicu Patron și rakeții lui din Republica Moldova – condamnați, apoi achitați după ce interceptările SRI au fost excluse din dosare – așteaptă acum împlinirea termenului de prescripție, după o a doua decizie a Curții Constituționale a României (CCR) care le-a picat „la țanc”. Acuzați de contrabandă cu țigări și grup infracțional organizat, cei 17 inculpați sunt pe cale să scape „basma curată”.
Pe numele lui real Ion Gușan - văzut de DIICOT drept lider al unei grupări de traficanți de țigări din Republica Moldova - „Nicu Patron” vine la fiecare termen de judecată de la Înalta Curte cu un aer relaxat. La fel și „Vanea”, „Vova”, „Căldare”, „Rică” și ceilalți inculpați.
Ion Guşan a fost condamnat pe 10 noiembrie 2016 de Curtea de Apel Bucureşti la 14 ani şi 8 luni de închisoare pentru grup infracţional organizat, însă Înalta Curte a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pe 30 ianuarie 2018. Pe data de 14 septembrie 2020, Nicu Patron a fost achitat la Curtea de Apel, iar acum se discută pe rolul Înaltei Curți apelul declarat de DIICOT.
Nicu Patron, supranumit în lumea interlopă rusă „hoţ în lege” (vor v zakone” – titulatură care îi dă drept să îi „judece” pe alți membri ai grupării), este ultimul şef al rakeţilor moldoveni, constituiţi într-o grupare (gruparea „patron” – rus. = cartuş) care opera după regulile mafiei ruseşti din timpurile URSS. În România, Nicu Patron conducea o grupare de traficanţi de ţigări şi avea până şi o fabrică clandestină de ţigări, transmite ziare.com.
Prima lovitură pentru DIICOT a venit în 2016 din partea CCR, care a emis celebra decizie în urma căreia interceptările realizate cu ajutorul SRI au fost excluse din dosarele penale.
A doua lovitură a venit anul acesta, pe 26 mai, tot din partea CCR, ca urmare a deciziei legate de întreruperea termenului de prescripție.
La termenul de marți, 11 octombrie, procurorul de ședință a cerut Înaltei Curți condamnarea tuturor inculpaților la pedepse cu executare.
Procuror: „Interceptările - realizate de SRI, dar transcrise la Parchet”
„Ca urmare a probelor administrate s-a dovedit calitatea de lider a lui Gușan Ion și legăturile pe care acesta le avea cu lumea interlopă din Republica Moldova și din Ucraina. Scopul urmărit de acesta era să implementeze fabrici ilegale de țigări în județele Brașov și Prahova. Martorii au arătat legăturile dintre membrii grupării, precum și fapul că Gușan Ion era liderul lor, care le dădea indicații cu privire la contrabanda cu țigări. Consider că achitarea inculpaților a avut ca temei o necorelare a elementelor probatorii din dosarul cauzei. Nu este vorba doar de acele interceptări administrate nelegal, ci și de declarații de martori. Declarațiile date de aceștia în timpul urmăririi penale au o valoare reală, pentru că se coroborează cu toate probele, nu numai cu acele interceptări care au fost înlăturate. În ceea ce privește nulitatea absolută a acestor interceptări, considerăm că procurorii nu au încălcat dispozițiile legii în materie. Acele interceptări au fost realizate cu sprijinul SRI – pentru că ei dețineau infrastructura și mijloacele necesare –, dar transcrierea lor au fost făcută la Parchet. Actele îndeplinite cu respectarea legii în vigoare la acel moment rămân în vigoare. Aveți în vedere contribuția fiecărui inculpat și faptul că fiecare a depus eforturi pentru aducerea țigărilor, asamblarea componentelor în fabrici, au fost aduse elemente de ordinul tonelor. Au fost identificate transporturi cu ajutorul cărora se aduceau timbre falsificate. Inculpații au depus eforturi chiar calificate pentru săvârșirea acestor infracțiuni. Cu privire la spălarea de bani, instanța de fond nu a observat în profunzime legăturile dintre banii obținuți ilegal și achiziționarea de bunuri (mașini, imobile) de către inculpați, puse pe numele altor persoane, apoi folosite în activitatea infracțională. Prin urmare, considerăm că instanța de apel poate reaprecia probele”, a declarat reprezentata Parchetului.
Continuarea AICI.
15.06.2026
08:44
53
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
457
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
528
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
671
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1075
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2277
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1291
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
1828
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1722
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
1803
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
15.06.2026
00:51
432
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
514
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
652
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1046
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2223
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1266
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
1798
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1695
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
1777
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2240
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
1949
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
1805
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
1863
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
1775
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
2426
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
2216
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
2196
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
2035
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
1799
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
1793
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
1553
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
1309
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
1316
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
1263
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
11.06.2026
15:22
1220
Poliția își evaluează instituția cu experți germani pentru a accelera modernizarea și alinierea la standardele europene
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














