Horoscopul vacanței // Care este perioada favorabilă relaxării pentru fiecare zodie în parte
1573
BERBEC 21.03-20.04
Eşti favorizat(ă) şi în această vară, şi în următoarea să descoperi sau să redescoperi partea frumoasă a vieţii prin toate mijloacele care îţi stau la dispoziţie. Cea mai potrivită lună pentru o vacanţă reuşită din toate punctele de vedere este iulie. În iunie ai deja planificate multe alte lucruri şi nu prea e timp de odihnă, iar în august şi în prima parte din septembrie, situaţia de la serviciu se poate complica şi va fi nevoie de tine acolo, revigorat(ă) şi gata să te reapuci serios de muncă.
Pentru tine vara vine cu o nevoie majoră de a te apropia de membrii familiei, de a trăi conform sentimentelor care vă unesc şi de a construi, împreună, un viitor mai bun. Pe acest fond, o vacanţă alături de cei dragi nu poate fi decât bine-venită. Luna august conţine câteva momente care vor tensiona relaţia cu persoanele apropiate şi ar fi bine să ţii cont de acest element când îţi planifici concediul. Locul ales contează mai puţin, dar ţi-ar prinde bine orice te va apropia de natură.
GEMENI 22.05-21.06
Poate că acum nu-ţi stă deloc gândul la vacanţă, dar înainte să vină vara, vei descoperi nu numai că ţi-a revenit dorul de ducă, ci şi că preferi să faci asta într-o companie cât mai numeroasă, ca să te distrezi. Cel mai probabil vei prefera destinaţiile interne, cele externe parcă nu te mai atrag la fel de mult. Ar fi bine să optezi pentru iunie sau iulie şi să eviţi august, dacă vei organiza o vacanţă alături de membrii familiei. E mai bine să te prindă la muncă ultima lună a verii.
RAC 22.06-22.07
Principala ta grijă în această vară – de fapt, începând din această vară, pentru o lungă perioadă de timp – va fi legată de bani şi de alte resurse pe care ai vrea să le administrezi cum consideri tu de cuviinţă, mai ales că eşti principalul furnizor. În ultima parte din iulie şi în toată luna august există un risc major de conflicte, de discuţii aprinse cu cei dragi, aşa că evită să-ţi planifici vacanţa atunci. Orice destinaţie e potrivită, dar un loc unde există multă apă te va ajuta să te remontezi cel mai bine.
LEU 23.07-22.08
Vara aceasta nu promite distracţia şi relaxarea cu care te-ai obişnuit, iar asta nu din cauză că nu ai avea chef de vacanţă, ci pentru că vei avea de rezolvat o serie întreagă de probleme. Dintre toate lunile, de evitat ar fi august – un concediu luat atunci ar putea genera complicaţii financiare cărora cu greu le vei da de cap. În iunie şi iulie te poţi bucura de clipe frumoase împreună cu cei dragi, indiferent de locul ales ca destinaţie, cu o condiţie: să fii rezonabil( ă) şi să dai dovadă de generozitate.
FECIOARÅ 23.08-22.09
Exact ca în ultimii ani, va trebui să faci un efort considerabil ca să organizezi plecarea, să te ocupi de cei dragi şi să împlineşti, măcar parţial, speranţele tuturor legate de o vacanţă împreună. Este o vară în care munca poate conta mai mult şi de aceea s-ar putea să fie mai dificil să îţi iei concediu. Luna august ar trebui evitată, în special din cauza neînţelegerilor cu partenerul de cuplu sau alţi parteneri importanţi cu care nu se recomandă să comunici de la distanţă.
Balanță 23.09-22.10
Poţi avea o vară memorabilă, în totalitatea ei, pentru că vei fi invitat(ă) să trăieşti bucuria de a te asocia unui grup nou, de a te apropia de oameni speciali, cu care ai multe în comun. Cel mai bun interval pentru vacanţă ar fi ultima parte a lunii iulie şi prima parte din august. Locul ales trebuie să fie special, dar va trebui şi să fii însoţit(ă) de prieteni, ca să vă puteţi bucura împreună. Opţiuni sunt multe, trebuie doar să vă aşezaţi şi să vă puneţi de acord asupra destinaţiei către care plecaţi…
Scorpion 23.10-21.11
Vara aceasta vine cu o noutate care te poate ţine departe de preocupările specifice anotimpului. Vei fi solicitat(ă) mai mult decât de obicei la job şi în familie, iar aceste responsabilităţi ar putea complica încercările de a te ocupa şi de altceva, cum ar fi o vacanţă. Oricare dintre lunile de vară este potrivită pentru concediu, cu excepţia ultimei părţi din iulie şi a unei părţi din august, când vor exista provocări importante pe plan profesional, pe care ar fi bine să nu le ratezi.
SÅGETÅTOR 22.11-20.12
Intri în vară cu multe dorinţe, toate greu de împlinit, pentru că sunt restante, iar tu ai putea fi mai obosit(ă) ca oricând. Ai nevoie de o desprindere de toţi şi de toate, aşa că ţi-ar prinde bine, chiar dacă e atipică, o vacanţă liniştită, cu puţine solicitări fizice şi psihice. Nu contează unde, pentru că în această vară este valabilă celebra zicală conform căreia că omul sfinţeşte locul. De un singur lucru ar fi bine să ţii cont: luna iunie nu este potrivită pentru concediu.
Capricorn 21.12-20.01
Păşeşti în lunile de vară cu dorinţa neclintită de a le demonstra tuturor cât de bine ştii să organizezi totul şi cât de privilegiaţi sunt că te ocupi tu de ei. Această postură, generatoare de conflicte, nu va aduce liniştea de care ai nevoie pentru a te odihni. Poate fi o vară lucrativă, în care te vei ocupa mai mult de casă şi de amenajarea ei. În iunie este de evitat vacanţa, din cauza unor tensiuni în cuplu, iar în iulie şi august ar fi bine să te dovedeşti mai cumpătat(ă) în cheltuieli, decizii şi acţiuni.
Vărsător 21.01-20.02
Sunt şanse să ai o vară interesantă, în care vei descoperi multe lucruri despre tine cu ajutorul persoanelor dragi. Cei care contează pentru tine, mai ales partenerul de cuplu, vor crea situaţii în care vei fi nevoit(ă) să renunţi la preocupările strict egoiste şi să te ocupi de ei, de nevoile şi dorinţele lor. Dintre toate, cea mai încărcată de provocări poate fi luna august, care ar trebui evitată şi din cauza unor probleme financiare neprevăzute sau pe care le-ai ignorat. Aşadar, ia-ţi concediu în iunie sau iulie!
PEŞTI 21.02-20.03
Chiar dacă inima îţi cere încă din iunie o vacanţă, ar fi bine să o amâni şi să optezi pentru iulie, când contextul va fi mai armonios pentru astfel de preocupări. Dacă vei alege o destinaţie externă, e bine să te informezi înainte şi să ţii cont de faptul că lucrurile ar putea să nu meargă aşa cum te aştepţi. Cu alte cuvinte, sunt posibile surprize de tot felul în deplasările lungi. În august, situaţia de la serviciu se poate complica şi ar fi bine să te găsească deja odihnit(ă) şi capabil(ă) de eforturi suplimentare.
Sursa: Libertatea
24.02.2025
10:38
2731
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
14.02.2025
17:09
4849
IMAGINI RARE cu Grigore Vieru, care ar fi împlinit azi 90 de ani: ,,Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul"
04.02.2025
12:29
21729
VIDEO // O instalație ce costă 24 000 de lei permite un consum zilnic de electricitate de doar 2 lei: Invenția unui moldovean, testată cu succes la Bălți și Râbnița!
23.01.2025
10:15
4567
Presa loială Kremlinului l-a dat de gol pe Vicol, cel care intenționa să livreze gaze în Transnistria „de la traderi europeni”, audiat de SIS: Pion în jocul Moscovei, la fel ca și compania din Cipru
20.01.2025
09:12
2973
Pianistul român ale cărui degete „inventau notele”: Radu Lupu, discreție și genialitate în lumea pianului
01.01.2025
12:02
8883
Nicolae Enciu // Academicianul Ioan-Aurel Pop împlinește 70 de ani: Românii și România în opera sa
30.12.2024
08:59
6418
TOP NAȚIONAL // Grigore și Galina Cojocaru, fermierii anului 2024: Primul și, deocamdată, unicul agent economic din R. Moldova care exportă carne de pasăre pe piața UE
27.12.2024
08:59
7099
TOP NAȚIONAL: Olivia Sanduleac, vameșul anului 2024: A depistat, împreună cu Amy, una dintre cele mai mari cantități de droguri, ascunse în trimiteri poștale
26.12.2024
08:59
4400
TOP NAȚIONAL // Locotenentul Irina Ciobanu, MILITARUL anului 2024: „Războaiele sunt niște metode inumane de a atinge un anumit scop. Nu mi-aș dori niciodată să implementez tot ce am învățat pe parcursul anilor”
26.12.2024
14:30
6085
Visul Angelei de la Bălți, o menajeră care crește singură șase copii: O casă ce costă 12 000 de euro. Cum puteți ajuta această mamă să le ofere un acoperiș deasupra capului micuților ei
26.12.2024
11:55
2619
Zece evenimente majore care au marcat 2024, un an complicat pe plan extern
27.05.2026
12:02
0
FOTO // Amestec grosolan al Rusiei în afacerile R. Moldova? Trimisul Moscovei Ozerov și rețeaua Șor își unesc forțele la Comrat pentru a BLOCA compromisul istoric dintre autoritățile centrale și cele ale autonomiei
27.05.2026
11:44
56
SONDAJ // Visul lui Dodon și al forțelor proruse, SPULBERAT de moldoveni. Patru partide în următorul Parlament, cu PAS majoritar. MAN-ul lui Ceban în afara Legislativului
27.05.2026
11:02
186
AgroFin Moldova, platformă de dialog pentru fermierii din nord, atrage peste 160 de producători la Bălți pentru noi oportunități de finanțare
27.05.2026
08:30
585
Decizie ISTORICĂ // Fertilizarea in vitro, accesibilă GRATUIT prin CNAM și pentru femeile singure. Ce prevede noul REGULAMENT
27.05.2026
07:52
438
Horoscopul zilei 27.05.2026
27.05.2026
04:13
540
Portalul neoficial UK Visa expune online pașapoarte și selfie-uri ale zecilor de mii de solicitanți și nu oprește scurgerea de date
26.05.2026
20:40
617
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
26.05.2026
19:22
813
Securitatea energetică a R. Moldova, analizată la Consiliul Național de Securitate. Ce decizii au fost luate
26.05.2026
18:56
799
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
26.05.2026
18:08
798
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
735
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
800
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
899
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
1276
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
852
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
1219
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
1359
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
1120
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
1635
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
747
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
883
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
1145
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
1100
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
942
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
1128
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
FOTO // Amestec grosolan al Rusiei în afacerile R. Moldova? Trimisul Moscovei Ozerov și rețeaua Șor își unesc forțele la Comrat pentru a BLOCA compromisul istoric dintre autoritățile centrale și cele ale autonomiei
SONDAJ // Visul lui Dodon și al forțelor proruse, SPULBERAT de moldoveni. Patru partide în următorul Parlament, cu PAS majoritar. MAN-ul lui Ceban în afara Legislativului
Decizie ISTORICĂ // Fertilizarea in vitro, accesibilă GRATUIT prin CNAM și pentru femeile singure. Ce prevede noul REGULAMENT
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.32
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi













