Harta României Întregite și tricolorul, la loc de cinste pe o casă din Bulboci, Soroca
2878
Infoprut
De puțin ajutor și multă voință este nevoie pentru a face fapte bune. Asta ne-au dovedit-o Mitropolia Basarabiei și zeci de voluntari care au construit o casă pentru o familie social-vulnerabilă din satul Bulboci, raionul Soroca.
Zeci de voluntari din România și Republica Moldova au contribuit cu bani, produse sau au pus umărul la reconstrucția casei în care trăiește o familie cu cinci copii.
Un preot din Soroca, de la Mitropolia Basarabiei, auzind de caz, a decis să se implice pentru a aduce bucurie în familia greu încercată de viață.
„Ca slujitori ai altarelor, înaintea cărora creștinii își aduc și bucuriile, dar și necazurile, noi, preoții, suntem primii care auzim despre situații similare cu cea din satul Bulboci. Despre această familie și despre problemele pe care le are am auzit întâmplător de la unul dintre creștinii ce frecventează slujbele din parohia pe care o păstoresc și nu am putut rămâne indiferenți, mai ales că erau și copii la mijloc”, a declarat preotul Sorin Huluță.
Preotul spune că Mitropolia Basarabiei, prin Arhiepiscopia Chișinăului, prin Episcopia de Bălți (fostă a Hotinului) și Episcopia Basarabiei de Sud desfășoară activități sociale în mod direct, dar și la nivel de parohii, acest caz din Bulboci nefiind unul unic, întâmplându-se de multe ori ca preoții, împreună cu credincioșii din comunități să întindă o mână de ajutor unde nevoia o cere.
„În cazul familiei de la Bulboci, raionul Soroca, zonă aflată sub jurisdicția canonică a Episcopiei de Bălți, banii pentru reabilitarea locuinței aflate într-o stare avansată de degradare provin de la oameni cu suflet mare de pe ambele maluri ale Prutului, care au răspuns apelului de a sprijini această familie. Suma de 11 000 de euro a făcut posibilă reparația casei acestei familii, astăzi ea bucurându-se de o casă care se apropie de noțiunea de decent”, a mai adăugat preotul.
Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei este un exemplu grăitor de implicare directă în activități sociale, împlinind misiunea Bisericii de ajutorare a fiilor ei aflați în situații dificile.
Decorarea exteriorului casei de la Bulboci este una cu totul deosebită. Acoperișul este vopsit în culorile tricolorului, iar pe frontispiciul casei este pictată Maica Domnului cu Pruncul, pe fundal fiind harta României Întregite.
„Ideea acoperișului tricolor și pictarea hărții României Mari având-o pe Maica Domnului în mijloc, pe frontispiciul casei, este lucrarea integrală, de la cuvânt la faptă, a Asociației Tighina de la București, care a dorit în felul acesta să ilustreze lucrarea comună a fraților de pe cele două maluri de Prut în acest proiect social”, a explicat preotul Sorin.
Autorul icoanei este Alexei Luca ART, grafica exterioară a lui Dumitru Gurji, artist plastic, la construcție participând și Asociația D3M, Arta tradiției și Acțiunea 2012.
Unii dintre cei care au contribuit la renovarea casei au precizat că sursă de inspirație le-a fost chiar preotul din sat, care aparține de Mitropolia Moldovei, și care o sfătuia pe mama celor cinci copii să vopsească culoarea galbenă din tricolor în albastru, ca să se mai „dilueze” din concept.

Casa, înainte de a fi renovată
24.12.2025
15:28
396
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
23.12.2025
21:01
802
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
17:51
760
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:27
753
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
23.12.2025
11:56
844
Noi PERMISE de conducere începând cu 2026. Cele mai IMPORTANTE schimbări
22.12.2025
20:23
1037
Schimbări Metorologice Ușoare în Republica Moldova - 23.12.2025
22.12.2025
18:35
802
Bălți primește titlul de Capitala Tineretului 2026-2027 și finanțare pentru dezvoltare comunitară
22.12.2025
17:28
925
Dezbatere națională despre integritatea academică: rezultatele sondajului din 2025 arată o mare provocare pentru universități
22.12.2025
15:23
846
Satisfacția studenților la universitățile din Moldova în ușoară creștere, dar favoritismul și problemele de integritate persistă
22.12.2025
12:21
899
Fonduri substanțiale pentru modernizarea grupurilor sanitare din școli: concurs de proiecte lansat de MEC pentru 2026
21.12.2025
18:17
1435
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
20.12.2025
21:06
1233
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
24.12.2025
15:28
381
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
366
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
367
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
564
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
573
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
569
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
714
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
864
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
845
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
922
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
797
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
871
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
1001
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
823
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
837
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
753
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
990
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
720
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:27
746
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
23.12.2025
15:26
761
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
15:08
798
Infracțiuni îngrozitoare: Femeie din Rîșcani condamnată la 15 ani pentru exploatarea prin muncă și cerșetorie a doi copii
23.12.2025
12:55
830
Un tânăr chișinăuian se dădea drept lucrător bancar și a păcălit o femeie de 16.999 lei pentru un iPhone 16, condamnat cu suspendare
23.12.2025
11:56
841
Noi PERMISE de conducere începând cu 2026. Cele mai IMPORTANTE schimbări
23.12.2025
11:48
792
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
23.12.2025
08:35
831
Horoscopul zilei 23.12.2025
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














