Harta „bogăției” R. Moldova primită din afară
4893
Bani // Situația din Ucraina a determinat moldovenii din Rusia să nu mai trimită banii „cu trenul”, ci prin intermediul băncilor, iar cei din Europa nu mai transferă atât de mulți bani, deoarece fie și-au întregit familiile, fie trimit bunuri în loc de bani, afirmă experții
Tabloul privind sursele din afară care alimentează un sfert din economia R. Moldova s-a modificat radical în ultimul timp, cauzele fiind legate de evoluția fenomenului migrației și de transparența transferurilor.
Dintr-o țară în alta
Organizația Internațională a Muncii constată că piața muncii în UE nu și-a revenit încă după izbucnirea crizei în 2008. O simte pe pielea sa și Ludmila Doroș din orașul Cimișlia care de mai bine de un deceniu adună ban cu ban în Italia pentru a asigura traiul zilnic al celor trei copii rămași acasă. De câțiva ani, însă, îi merge din ce în ce mai rău, iar de câteva luni muncește doar pentru a achita cheltuielile și datoriile. Acum vrea să părăsească „țara cizmei”, însă nu pentru a-și aștepta nepoțeii pe prispa casei din orașul natal, ci pentru a pleca din nou în afară.
„În 2000 am venit aici, la Thiene, și a fost greu, dar banii pe care îi primeam lunar echivalau cu ce câștigam într-un an în R. Moldova. De vreo trei ani totul s-a schimbat. Mulți moldoveni stau fără lucru, iar salariile nu mai sunt atât de mari”, susține Ludmila, care a lucrat, înainte de a pleca, contabilă la o fabrică.
Pe timpul comuniștilor, mai multe remitențe din Vest
Banca Națională a Moldovei a început abia acum câțiva ani să identifice țările din care vine o pătrime din PIB-ul R. Moldova. Totuși, referitor la evoluția provenienței geografice a remitențelor, oficialii de la BNM susțin că, dacă în 2005 circa 29% din transferuri proveneau din Federația Rusă, iar 71% din țările din restul lumii, atunci în trimestrul II al anului 2012 situația s-a inversat: 66,7% din remitențe proveneau din Rusia, iar 33,3% - din alte state. Criza de pe piața forței de muncă din statele europene în care muncesc moldovenii și-a pus amprenta și asupra remiterilor bănești din afară. Astfel, dacă în 2008 valoarea sumelor trimise de aici a atins un maximum istoric, de 1,66 miliarde de dolari, în următorul an aceasta a coborât la 1,182 miliarde de dolari, iar în 2013 situația a revenit practic la cea de acum șase ani. Tot în 2008, banii trimiși de peste hotare dețineau o pondere de 33% din PIB, aflându-se pe locul doi în lume, potrivit Băncii Mondiale, iar în 2011 dezvoltarea economică era asigurată din remitențe în proporție de 21%.
Cele mai multe transferuri, în euro
Și structura valutară a transferurilor din afară nu a rămas în urma noutăților de pe harta banilor din afară. Astfel, dolarul a primit în 2012 „lovitura de grație”, după ce a fost detronat de poziția de lider în structura valutară a remiterilor bănești de peste hotare. Dacă în 2008 aproape jumătate din transferurile de bani din afară erau în dolari, atunci anul trecut ponderea acestei valute în totalul remitențelor era de 31,3%. Și cota euro în valoarea totală a transferurilor de bani ale migranților moldoveni s-a diminuat constant în ultimii ani, de la 44,2% cât era în 2008, la 35,1% în 2013. Sumele trimise de muncitorii din străinătate în ruble au sporit concomitent cu ponderea acestei valute în totalul remitențelor. Dacă în 2008 doar 6,3% din banii veniți în R. Moldova de la moldovenii din afară erau ruble, atunci în 2013 ponderea acesteia era de 33,6%.
Fără bariere lingvistice, dar condiții dificile de muncă
Experții au mai multe explicații privind aceste mutări în evoluția provenienței geografice a finanțelor venite din străinătate, dar și a creșterii cotei rublei rusești în suma totală a remiterilor bănești. Reprezentanții Centrului Analitic „Expert-Grup” vorbesc despre faptul că o mare parte din migranți preferă să muncească în Rusia, deoarece practic lipsesc barierele lingvistice, există o cerere înaltă privind calificarea joasă și medie, costul migrației este mic, iar moldovenii au o adaptabilitate mare la condițiile dificile de muncă și trai. „Dacă în anii 2005-2008 se observa creșterea destinațiilor europene pentru emigranții moldoveni, în 2010-2012, din cauza crizei din UE, numărul și procentajul emigranților spre Rusia a crescut din nou”, demonstrează într-un studiu experții.
Pe de altă parte, analiștii economici susțin că sumele lunare transmise din Rusia de către moldoveni sunt mai mici decât transferurile celor angajați în statele europene.
Condiții avantajoase pentru transferurile în ruble
Economistul din cadrul IDIS „Viitorul”, Corina Gaibu, afirmă că saltul rublei rusești în structura valutară a remitențelor este cauzată, în primul rând, de avantajele sistemelor rusești de transfer rapid. „Transferurile din Rusia au devenit mai transparente. Totodată, aceste sisteme au prins repede teren în spațiul CSI și oferă condiții mult mai avantajoase pentru remiterile în ruble prin costuri și comisioane mult mai mici. O parte din cei care transferau banii din Rusia în dolari preferă să trimită economiile în ruble. În același timp, conflictul dintre Rusia și Ucraina a influențat creșterea cu circa 28% a remitențelor în ruble în primul trimestru al acestui an față de perioada similară a anului trecut. Din motive de siguranță, muncitorii moldoveni din Rusia au renunțat, în mare parte, să transmită bani prin mijloacele de transport”, argumentează Corina Gaibu.
Datele incomplete taie din ponderea euro
În ceea ce privește diminuarea sumelor primite de la moldovenii care muncesc în statele Uniunii Europene, expertul IDIS „Viitorul” consideră că un motiv ar mai fi și faptul că mulți și-au reîntregit familiile și nu mai trimit bani acasă. De asemenea, ponderea euro în totalul transferurilor nu s-a redus esențial, deoarece încă mai sunt din cei care pleacă și „compensează” în mare parte sumele care le trimiteau moldovenii care și-au adus familiile în țara în care muncesc. „Un alt aspect este faptul că, din cauza prețurilor în constantă creștere, foarte mulți moldoveni preferă să primească mărfuri în loc de bani din statele europene, iar această valoare ar trebui cuantificată atunci când se vorbește despre suma remitențelor. Totodată, rapoartele BNM vorbesc și despre alte intrări, de peste 10%, însă nu se cunoaște care este structura valutară a acestor transferuri”, a precizat economistul.
2013
Transferuri totale – 1,608 miliarde de dolari
Ponderea transferurilor în total:
Rusia – 68% (1,09 miliarde de dolari)
Italia – 9,3% (149,5 milioane de dolari)
Israel – 6,3% (101,3 milioane de dolari)
SUA – 4,8% (77,1 milioane de dolari)
Franța – 1,3% (80,1 milioane de dolari)
Ponderea dolarului în total – 31,3%
Ponderea euro în total – 35,1%
Ponderea rublei rusești în total – 33,6%
Ponderea remitențelor în PIB – 25%
2012
Transferuri totale – 1,494 miliarde de dolari
Ponderea transferurilor în total:
Rusia – 65,6% (980 milioane de dolari)
Italia – 9,1% (135,9 milioane de dolari)
Israel – 5,4% (80,6 milioane de dolari)
SUA – 4,9% (73 milioane de dolari)
Franța – 1,3% (19,4 milioane de dolari)
Ponderea dolarului în total – 38,9%
Ponderea euro în total – 37,1%
Ponderea rublei rusești în total – 24%
Ponderea remitențelor în PIB – 23%
2011
Transferuri totale – 1,443 miliarde de dolari
Ponderea transferurilor în total:
Rusia – 61,5% (887 milioane de dolari)
Italia – 7,7% (111 milioane de dolari)
Israel – 5,4% (77,9 milioane de dolari)
SUA – 4,9% (70 milioane de dolari)
Franța – 1,3% (18,7 milioane de dolari)
Ponderea dolarului în total – 42,2%
Ponderea euro în total – 41,6%
Ponderea rublei rusești în total – 16,2%
Ponderea remitențelor în PIB – 21%
Perioada 2008-2010
Transferuri totale – 1,66 miliarde de dolari (2008) 1,182 miliarde de dolari (2009), 1,244 miliarde (2010)
Ponderea dolarului în total – 49,4% (2008), 54,1% (2009), 51,6 (2010)
Ponderea euro în total – 44,2% (2008), 40,6% (2009), 38,7% (2010)
Ponderea rublei în total – 6,3% (2008), 5,3% (2009), 9,7% (2010)
Ponderea remitențelor în PIB – 33% (2008), 23% (2009), 23% (2010)
Ponderea transferurilor din Rusia în total remiteri – 29%
Ponderea transferurilor din alte țări – 71%
26.01.2026
17:45
528
Cristina Pereteatcu promovează la ECOSOC 2026 digitalizarea ca pilon al modernizării și securității energetice a Republicii Moldova
26.01.2026
17:40
509
Până la 100 000 EUR pentru capital circulant prin IFAD VIII pentru producătorii agricoli din Moldova
26.01.2026
15:21
548
Vicepremierul Osmochescu și ambasadoarea Austriei discută intensificarea cooperării economice moldo-austriece
26.01.2026
14:12
489
IRENA confirmă: energiile regenerabile deschid tot mai multe locuri de muncă în Republica Moldova
26.01.2026
12:40
463
AIPA a acordat 680 de mii de lei plăți în avans pentru agricultori, în perioada 19–23 ianuarie 2026
26.01.2026
11:55
666
Franța înăsprește regulile: din februarie 2026, interdicții la importul mai multor produse agroalimentare cu reziduuri de pesticide neaprobate în UE
23.01.2026
14:53
1387
Moldova și România accelerează integrarea fintech și plățile transfrontaliere spre piața unică europeană
23.01.2026
14:50
1156
Moldova pregătește facilități financiare și subvenții speciale pentru femeile fermier în 2026
23.01.2026
10:31
1259
Ministerul Energiei și BERD discută noi proiecte pentru modernizarea și eficientizarea energiei termice în Republica Moldova
23.01.2026
10:05
1027
Svetlana Ghetmancenco, numită la conducerea ANIF pentru modernizarea și digitalizarea irigațiilor
27.01.2026
02:12
61
Rutte avertizează în Parlamentul European: fără SUA, Europa nu se poate apăra și își pierde „garantul ultim al libertății”
26.01.2026
21:03
408
Lapoviță și nori deasupra Republicii Moldova marți, 27 ianuarie 2026
26.01.2026
20:51
578
Peste 1.000 de oameni evacuați în Sicilia după prăbușirea unei faleze de 4 km în urma furtunii Harry
26.01.2026
19:30
467
Portavionul USS Abraham Lincoln întărește prezența militară americană în Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu Iranul
26.01.2026
18:03
518
Israelul a recuperat rămăşiţele ultimului ostatic din Gaza, marcând încheierea crizei răpirilor din enclavă
26.01.2026
17:51
611
Maia Sandu, vizită oficială la Varșovia: consolidarea parteneriatului moldo-polonez, sprijin pentru aderarea la UE și cooperare în domeniul apărării
26.01.2026
17:45
515
Cristina Pereteatcu promovează la ECOSOC 2026 digitalizarea ca pilon al modernizării și securității energetice a Republicii Moldova
26.01.2026
17:45
561
Român de 37 de ani, reținut în Austria după ce a încercat să fure un tren și a rănit o polițistă
26.01.2026
17:40
499
Până la 100 000 EUR pentru capital circulant prin IFAD VIII pentru producătorii agricoli din Moldova
26.01.2026
17:08
626
Avocată din Chișinău, condamnată la 6 ani de închisoare pentru trafic de influență în mai multe dosare penale
26.01.2026
17:00
419
Rezultatele primei ediții a Concursului „Tânărul cercetător” pentru elevii minorităților etnice din Republica Moldova
26.01.2026
16:22
487
Elevii școlilor de arte vor susține din 2026 examen de absolvire cu certificat național de competență artistică
26.01.2026
15:41
568
UE impune interdicţie totală la gazul rusesc până în 2027, în pofida opoziţiei Slovaciei şi Ungariei, care anunţă contestarea la CJUE
26.01.2026
15:21
538
Vicepremierul Osmochescu și ambasadoarea Austriei discută intensificarea cooperării economice moldo-austriece
26.01.2026
14:28
547
Comisia Europeană investighează X pentru imaginile sexuale deepfake generate de Grok AI asupra femeilor și copiilor
26.01.2026
14:12
482
IRENA confirmă: energiile regenerabile deschid tot mai multe locuri de muncă în Republica Moldova
26.01.2026
13:46
577
Maia Sandu, la Varșovia: Parteneriatul cu Polonia întărește drumul european, securitatea și reziliența Republicii Moldova
26.01.2026
13:34
614
Cele mai grele cinci funcţii de la Bruxelles: luptele nevăzute ale lui Rutte cu Trump, Pinho cu „buncărul” Ursulei, Kallas cu o şefă „dictatoare”, diplomatul lui Orbán şi „Domnul Fix It” al UE
26.01.2026
12:40
456
AIPA a acordat 680 de mii de lei plăți în avans pentru agricultori, în perioada 19–23 ianuarie 2026
26.01.2026
12:03
654
Rusia condiționează orice acord de pace de cedarea întregului Donbas de către Ucraina
26.01.2026
11:55
651
Franța înăsprește regulile: din februarie 2026, interdicții la importul mai multor produse agroalimentare cu reziduuri de pesticide neaprobate în UE
26.01.2026
10:56
603
FOTO // Proimobil organizează tururi imobiliare în București dedicate investitorilor
26.01.2026
10:40
605
Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, PĂRĂSEȘTE Parlamentul R. Moldova: „Aleg să fiu mamă cu toată inima... Încă mai visez la Los Angeles 2028”
26.01.2026
09:05
659
Atac cu drone în Rusia: incendii la două întreprinderi din Krasnodar, o persoană rănită și țintirea unei rafinării de către ucraineni
26.01.2026
08:31
676
Horoscopul zilei 26.01.2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.99
1 USD
16.86
1 RON
3.92
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














