Hamilton în pole position, Vettel - locul 13 la Marele Premiu al Australiei
1564
Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) va pleca de pe prima poziţie a grilei de start a Marelui Premiu de Formula 1 al Australiei, prima etapă a sezonului 2014, în timp ce cvadruplul campion mondial Sebastian Vettel (Red Bull) va ocupa locul al 13-lea.
Hamilton va fi urmat, în ordine, de australianul Daniel Ricciardo (Red Bull), de coechipierul său Nico Rosberg şi de debutantul danez Kevin Magnussen (McLaren). Dublul campion mondial Fernando Alonso (Ferrari) va fi al cincilea la start. Un alt debutant, rusul Danil Kviat (Toro Rosso), a reuşit o clasare bună, pe locul 8, în ciuda faptului că şi-a avariat maşina în finalul calificărilor, după o ieşire în decor.
După o sesiune care a început pe o pistă uscată şi a continuat pe ploaie, Vettel nu a reuşit, sâmbătă, să intre în Q3. În aceeaşi situaţie s-au aflat alte nume cunsocute în Marele Circ, campionii mondiali Jenson Button (McLaren) - locul 11 şi Kimi Raikkonen (Ferrari) - locul 12. Finlandezul a lovit marginile de protecţie ale circuitului şi a fost nevoit să se retragă în Q2, iar comisarii de pistă au fluturat steagurile galbene. Acest incident, produs spre finalul Q2, i-a împiedicat pe mai mulţi piloţi, printre care Button şi Vettel, să-şi îmbunătăţească timpii.
Ratarea accederii în ultima repriză a calificărilor de către Vettel şi pole-ul provizoriu ocupat la un moment dat de colegul său Ricciardo au fost salutate cu ovaţii de fanii prezenţi pe circuitul Albert Park.
Marele Premiu al Australiei va avea loc, duminică, de la ora 08.00, la Melbourne.
Grila de start a cursei de la Antipozi este următoarea:
01. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) 1:44.231;
02. Daniel Ricciardo (Australia/Red Bull) 1:44.548;
03. Nico Rosberg (Germania/Mercedes) 1:44.595;
04. Kevin Magnussen (Danemarca/McLaren-Mercedes) 1:45.745;
05. Fernando Alonso (Spania/Ferrari) 1:45.819;
06. Jean-Eric Vergne (Franţa/Toro Rosso) 1:45.864;
07. Nico Hulkenberg (Germania/Force India) 1:46.030;
08. Danil Kviat (Rusia/Toro Rosso) 1:47.368;
09.Valtteri Bottas (Finlanda/Williams) 1:48.079;
10. Felipe Massa (Brazilia/Williams) 1:48.147;
11. Jenson Button (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:44.437;
12. Kimi Raikkonen (Finlanda/Ferrari) 1:44.494;
13. Sebastian Vettel (Germania/Red Bull) 1:44.668;
14. Adrian Sutil (Germania/Sauber) 1:45.655;
15. Kamui Kobayashi (Japonia/Caterham) 1:45.867;
16. Sergio Perez (Mexic/Force India) 1:47.293;
17. Max Chilton (Marea Britanie/Marussia) 1:34.293;
18. Jules Bianchi (Franţa/Marussia) 1:34.794;
19. Esteban Gutierrez (Mexic/Sauber) 1:35.117;
20. Marcus Ericsson (Suedia/Caterham) 1:35.157;
21. Romain Grosjean (Franţa/Lotus-Renault) 1:36.993;
22. Pastor Maldonado (Venezuela/Lotus-Renault) fără timp.
14.11.2025
20:02
6513
,,Sunt o rușine!" Selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso, nu s-a abținut deloc, după scenele cum rar se văd de la Chișinău
24.10.2025
07:26
5626
Încă o medalie de AUR pentru R. Moldova la Campionatul Mondial de lupte din Serbia. Alexandrin Guțu a dominat competiția la categoria de 82 kg
23.10.2025
10:59
3801
VIDEO // Imagini DRAMATICE de pe frontul din Ucraina. Lozinca rușilor „cвоих не бросаем” - doar un mit. Așa arată și se simte iadul pentru soldații ruși, trimiși de Putin pe „insulele morții”
21.09.2025
18:17
9124
Exemplu pentru NAȚIONALA de fotbal a R. Moldova. Cum a reușit Uzbekistan să se califice la PRIMUL său Campionat Mondial: Povestea uriașului proiect sportiv din spatele acestui succes
11.09.2025
13:31
7334
Sergiu Cleșcenco a DEMISIONAT de la naționala de fotbal a R. Moldova, deși prima reprezentativă mai păstrează șanse teoretice de a ajunge la Campionatul Mondial din 2026
11.09.2025
09:00
6231
Maestrul Ion Caras, la 75 de ani: Fotbalul este mai curând o artă
10.09.2025
12:35
6389
Agentul FIFA, Leonid Istrati, dă de pământ cu jucătorii naționalei după RUȘINEA cu Norvegia: „Aseară, după 1-11, lumea a văzut ce văd eu zilnic: se cred mari vedete și cer contracte ca în Premier League, dar nu pot face un sprint...”
10.09.2025
09:18
6320
VIDEO // Norvegienii au marcat 12 GOLURI și au câștigat cu 11-1 în fața NAȚIONALEI de fotbal a R. Moldova. Selecționerul Cleșcenco se gândește la DEMISIE, după dezastrul de la Oslo
10.09.2025
20:55
6308
Mărturia portarului Cristian Avram, demolat de Haaland&Co cu 11-1: „Am vorbit cu Erling după joc. Știți ce mi-a zis?”
28.08.2025
16:25
8576
VIDEO // Legendarul Oleksandr Usyk, campion MONDIAL absolut la categoria grea, vizită în R. Moldova. Ucraineanul a făcut o baie de mulțime în fața Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale
24.08.2025
19:10
7662
Aur pentru R. Moldova la Milano. Serghei Tarnovschi, campion MONDIAL pe distanța de 5 000 metri
22.08.2025
17:17
7305
VIDEO // Serghei Tarnovschi, MEDALIE la Campionatul Mondial de la Milano, Italia
16.12.2025
07:04
101
Zelenski refuză recunoașterea Donbasului ca parte a Rusiei și exclude un referendum pentru soluționarea problemei teritoriale
16.12.2025
06:59
221
Rusia dă în judecată Euroclear pentru 230 miliarde de dolari, reacție la înghețarea activelor pentru sprijinirea Ucrainei
16.12.2025
00:53
524
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
415
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
520
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
605
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
552
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
622
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
549
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
566
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
527
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
578
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
555
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
690
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
536
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
735
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1528
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
610
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
693
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
15.12.2025
10:44
643
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
15.12.2025
09:44
803
Avertismentul MI6: Rusia, principala amenințare revizionistă și expansionistă pentru Marea Britanie
15.12.2025
09:18
900
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
15.12.2025
08:30
766
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
15.12.2025
08:04
697
Horoscopul zilei 15.12.2025
15.12.2025
00:49
870
Zelenski dispus să renunțe la aderarea Ucrainei la NATO în schimbul garanțiilor de securitate occidentale după discuțiile maraton de la Berlin cu emisarii SUA
14.12.2025
23:42
775
Premiul Nobel, scut pentru Ales Bialiațki în infernul detenției din Belarus
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














