19:42:32 03.05.2024
Stiri

UPDATE // Guvernul vrea să pună PUNCT monopolului deținut de centrala de la Cuciurgan privind aprovizionarea cu energie electrică a R. Moldova: Achiziții efectuate din cel puțin DOUĂ surse începând cu primăvara curentă

Actualitate 19.01.2022 10:29 Vizualizări4486 Autor: Ziarul National
UPDATE // Guvernul vrea să pună PUNCT monopolului deținut de centrala de la Cuciurgan privind aprovizionarea cu energie electrică a R. Moldova: Achiziții efectuate din cel puțin DOUĂ surse începând cu primăvara curentă
Poză simbol


UPDATE // Guvernul a aprobat, în după-amiaza zilei de 19 ianuarie, proiectul ce prevede introducerea unui mecanism de asigurare a achiziției de energie electrică din cel puțin două surse, ca măsură de creștere a siguranței în aprovizionarea cu energie electrică.

Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la energia electrică va crea cadrul juridic necesar pentru reglementarea sectorului energiei electrice și va alinia legislația națională la directivele Uniunii Europene.

Documentul mai prevede asigurarea unui mecanism de echilibrare și de plată a dezechilibrelor pe piața angro a energiei electrice prin oferirea instrumentelor necesare operatorului pieței de echilibrare Î.S. „Moldelectrica” în ceea ce privește constituirea garanțiilor pentru energia electrică de echilibrare. În prezent, garantarea energiei de echilibrare se constituie prin depunerea unei garanții financiare care constituie contravaloarea consumului lunar de energie electrică al participanților la piață. În situația în care energia electrică de echilibrare are o pondere foarte mică în structura consumului, la nivel de 10-15%, garantarea prin contravaloarea consumului lunar este o povară financiară semnificativă asupra participanților pieței.

De asemenea, în proiectul de lege se face referință la asigurarea independenței operatorului de transport și de sistem Î.S. „Moldelectrica”, în conformitate cu modelul Independent System Operator (ISO), acesta fiind un model aplicabil în condițiile menținerii activelor operatorului sistemului de transport al energiei electrice în domeniul public al statului.







R. Moldova este dependentă în totalitate de gazele naturale din Federația Rusă și de energia electrică produsă la centrala termoelectrică de la Cuciurgan, MGRES din stânga Nistrului, iar criza energetică din toamna trecută a scos la iveală vulnerabilitățile republicii în ceea ce privește siguranța aprovizionării cu gaze și energie electrică.

Mai exact, în octombrie 2021, Federația Rusă a redus fără explicații livrările de gaze către R. Moldova, iar MGRES, principalul furnizor de energie pentru malul drept al Nistrului care utilizează în principal gazele naturale, nu a mai asigurat cantitățile necesare de energie electrică pentru consumatori.

Drept urmare, autoritățile de la Chișinău au fost nevoite să apeleze la ajutorul Ucrainei, de unde a fost preluată fără contract o cantitate de 32,4 GWh energie electrică numai în luna octombrie 2021, ca să nu lase cetățenii în beznă.

Pentru a evita pe viitor astfel de situații, Guvernul a elaborat un proiect de lege, care urmează să fie dezbătut astăzi în ședința Cabinetului de miniștri, ce prevede introducerea unui mecanism de asigurare a achiziției de energie electrică din cel puțin două surse, ca măsură de creștere a siguranței în aprovizionarea cu energie electrică.

„Criza în aprovizionarea cu gaze naturale din luna octombrie 2021 a evidențiat mai multe riscuri privind securitatea energetică a Republicii Moldova în condițiile unei dependențe majore de importurile de produse energetice. (...) Situația creată evidențiază necesitatea de a avea, conform Legii, cel puțin doi câștigători în cadrul licitațiilor organizate pentru achiziția de energie electrică de către furnizorii de serviciu universal și furnizorii de ultimă opțiune, respectiv acei furnizori care revând la prețuri reglementate, consumatorilor finali, energia electrică achiziționată”, se arată în nota informativă a proiectului.

Potrivit documentului, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va elabora o Instrucțiune care va stabili rapoarte cantitative de achiziționat de la primii doi ofertanți semnificativi, în funcție de diferența procentuală dintre prețurile ofertate de aceștia. De exemplu, dacă diferența dintre primii doi ofertanți este de sub 5%, se vor contracta de la aceștia cantități în proporția 70% - 30%, dacă diferența dintre prețurile ofertate este de 5% – 15% proporțiile de contractare vor fi 80% - 20%, iar dacă diferența este mai mare de 30%, se va stabili un singur câștigător.

Noile reguli privind achizițiile de energie electrică ar putea fi aplicate începând cu licitațiile pentru achiziția energiei electrice ce se vor desfășura în primele luni ale anului 2022, contractele existente expirând pe 31 martie 2022.

Anterior, vicepremierul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a declarat că linia de înaltă tensiune Isaccea-Vulcănești-Chișinău, care va face posibilă interconectarea energetică a R. Moldova cu România și, implicit, piața europeană, va fi dată în exploatare peste doi-trei ani.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md