Stiri
În contextul incidentului de vineri seara din preajma localității Varnița, autoritățile moldovenești atenționează asupra ineficienței mecanismelor existente de menținere a păcii și a necesității instituirii unei inspecţii civile internaţionale care să monitorizeze situaţia actuală din Zona de securitate.
Într-un comunicat de presă difuzat ieri seara, Biroul pentru reintegrare îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu continuarea acţiunilor unilaterale ale reprezentanţilor de la Tiraspol îndreptate spre destabilizarea situaţiei din Zona de securitate.
”Constatăm cu regret şi de această dată că aceste acţiuni ale structurilor transnistrene, de rând cu decizia de a împiedica activitatea în uniformă de serviciu a poliţiştilor moldoveni în or. Bender, intenţia de a debranşa penitenciarele moldoveneşti din or. Bender de la energia electrică şi sursele elementare de existenţă, ridicarea plăcuţelor de înmatriculare de pe unităţile de transport moldoveneşti, introducerea unor tarife discriminatorii la achitarea serviciilor comunale pentru angajaţii organelor constituţionale de drept, sunt menite să tensioneze şi destabilizeze intenţionat situaţia din Zona de securitate. Totodată, astfel de acţiuni instigatoare pot submina definitiv mecanismele existente de menţinere a păcii, dar şi reconfirmă convingerea privind necesitatea instituirii unei inspecţii civile internaţionale care să monitorizeze situaţia actuală din Zona de securitate”, se arată în comunicatul Biroului pentru reintegrare.
Guvernul R. Moldova califică acţiunile reprezentanţilor transnistreni drept o sfidare la adresa securităţii locuitorilor din regiune şi a măsurilor de consolidare a încrederii populaţiei de pe cele două maluri ale Nistrului.
Amintim că, în noaptea de 26 spre 27 aprilie curent, structurile paramilitare transnistrene au iniţiat instalarea adiţională în cartierul de Nord al or. Bender a unor noi posturi de control. În acest sens, fără consultări prealabile şi cu încălcarea normelor şi procedurilor existente în Zona de Securitate, spre localitatea Varniţa au fost transportate patru vagoane speciale de control.
La insistența autorităților de la Chișinău, cu implicarea observatorilor militari din partea Republicii Moldova, Federaţiei Ruse, Ucrainei, ai regiunii transnistrene, precum şi delegaţia moldovenească din Comisia Unificată de Control şi colaboratorii comisariatului de poliţie din mun. Bender, două dintre vagoanele respective au fost dezinstalate.
Guvernul RM atenționează Tiraspolul
Important
28.04.2013
13:50
2549

Stiri relevante
22.04.2026
10:16
2372
I-a ABANDONAT pe cetățenii din stânga Nistrului în ÎNTUNERIC și frig, iar acum vrea să-i „salveze” de R. Moldova. Serghei Șoigu amenință cu intervenția în Transnistria pentru a „proteja” cetățenii ruși. Reacția Chișinăului: „Declarații nefondate”
16.04.2026
21:52
16697
Decizie RADICALĂ luată de autoritățile de la Chișinău. Igor Grosu CONFIRMĂ că ofițerii GOTR care staționează ilegal în Transnistria vor fi EXPULZAȚI: „Ne-am luat inima în dinți și am luat această decizie”
30.01.2025
13:59
4925
Alegerile parlamentare din R. Moldova ar putea fi ANULATE: „Spun acest lucru în PREMIERĂ: dacă războiul se prelungește și vor fi puse în aplicare alte scenarii – deschiderea unui al doilea front în Transnistria – nu vom avea alegeri parlamentare”
21.01.2025
12:33
3228
Rusia continuă să țină Transnistria în frig și întuneric. „Gazprom” NU a făcut încă rezervări de capacitate pe luna februarie pe gazoductul transbalcanic, pentru a transporta gaze în regiunea transnistreană
30.12.2024
10:27
3866
VIDEO // Maia Sandu, ședință de urgență cu Recean, Grosu și Serebrian: „Kremlinul folosește din nou șantajul energetic. Am pregătit un plan pentru acordarea ajutorului umanitar cetățenilor noștri din stânga Nistrului”
23.12.2024
14:03
3572
„Rusia vrea HAOS în R. Moldova și ar putea regiza un atac cu drone asupra Centralei de la Cuciurgan, prezentat ca fiind din partea Chișinăului”. SCENARIILE posibile, după ce Rusia a acuzat R. Moldova că ar pregăti „atacuri” asupra Transnistriei
12.03.2024
11:14
2631
Notă de PROTEST înmânată ambasadorului Rusiei la Chișinău: „Federația Rusă sfidează normele și principiile dreptului internațional și subminează suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova”
01.03.2024
10:16
3182
Mesaj tranșant pentru separatiștii de la Tiraspol: Chișinăul NU va mai ceda ȘANTAJULUI. Președinta Sandu a scos în vileag ADEVĂRATUL scop al așa-zisului „congres al aleșilor locali” din Transnistria
29.02.2024
15:31
2696
Oportunitate imensă pentru SOLUȚIONAREA definitivă a conflictului transnistrean: „E momentul în care se pot închide sursele alternative de finanțare pentru regimul separatist de la Tiraspol. Contrabanda nu mai merge...”
27.02.2024
13:19
2977
Tiraspolul NU va cere ANEXAREA Transnistriei la Federația Rusă. „Cei care au lansat acest zvon sunt niște PROVOCATORI. Trebuie să menținem PACEA”. Ce document ar putea fi votat la așa-zisul congres al deputaților de toate nivelurile
22.04.2026
10:16
16.04.2026
21:52
30.01.2025
13:59
21.01.2025
12:33
30.12.2024
10:27
23.12.2024
14:03
12.03.2024
11:14
01.03.2024
10:16
29.02.2024
15:31
27.02.2024
13:19
Top stiri
24.10.2026
03:22
202
Regatul Unit va investi 100 de milioane de lire într-un laborator național de biosecuritate AI
24.10.2026
03:20
263
Dronă rusească prăbușită lângă o locuință în Telenești; Chișinăul expulzează un diplomat rus
24.10.2026
02:36
309
Ucraina anunță un armistițiu la Oleşkî începând de marți, după declarația Melaniei Trump
24.10.2026
02:27
325
Tom Barrack: SUA ar putea ataca Iranul chiar în acest weekend
24.10.2026
01:36
355
Russell T Davies spune că primește zilnic mesaje de ură pentru susținerea drepturilor persoanelor trans
24.10.2026
01:12
389
Opt țări cer la Istanbul oprirea ostilităților și evitarea unei noi escaladări
23.10.2026
23:35
384
Vremea în Moldova, 24–30 octombrie: răcire treptată și ploi slabe
23.10.2026
23:27
443
Trump va discuta cu Musk dacă accesul Ucrainei la Starshield rămâne restricționat
23.10.2026
23:00
503
Franța și Regatul Unit au simulat un atac nuclear în primul lor exercițiu comun
23.10.2026
21:14
517
Petrolier cu peste 300.000 de barili de motorină rusească se îndreaptă spre New York
23.10.2026
20:38
518
Hitul „Babydoll” îl duce pe Jamie Miller în fruntea topului britanic după 15 ani
23.10.2026
20:31
593
Melania Trump anunță un armistițiu la Oleşkî, începând cu 29 octombrie
23.10.2026
19:26
573
Economia globală va depăși 128 de trilioane de dolari în 2026: locul Moldovei în clasamentul mondial
23.10.2026
19:24
568
Rusia și Ucraina ar putea relua negocierile directe, mediate de SUA, la Abu Dhabi
23.10.2026
19:23
554
Consiliul aprobă planurile pentru un centru de date AI în Kent
23.10.2026
19:07
567
Trei medalii la Mondialul de robotică: premierul s-a întâlnit cu echipa Moldovei
23.10.2026
18:39
555
Tofan și vicepreședintele BEI, discuții pentru accelerarea proiectelor de dezvoltare din Moldova
23.10.2026
18:34
607
Kremlinul anunță negocieri directe între Rusia și Ucraina la Abu Dhabi, în prima jumătate a lui noiembrie
23.10.2026
18:33
558
Două spitale din Moldova încep modernizarea energetică, cu sprijin european
23.10.2026
18:07
422
Instituțiile se grăbesc să-și actualizeze sistemele după descoperirea unei vulnerabilități în PHP
23.10.2026
18:02
555
Escrocherie pe WhatsApp: mesajul despre votul pentru „fiica prietenilor” poate duce la preluarea contului
23.10.2026
17:47
601
Netanyahu anunță o operațiune de amploare în Cisiordania după moartea a doi soldați
23.10.2026
17:40
559
Maia Sandu va efectua prima sa vizită în Ungaria
23.10.2026
17:36
537
Liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol a marcat 30 de ani de activitate
23.10.2026
16:55
501
Peste 75 de elevi aleg la Chișinău noi reprezentanți în Consiliul Național al Elevilor
23.10.2026
16:17
584
Un mort și patru răniți după un atac armat în două localități de lângă Paris
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
Actualitate
Parteneri
Stiri
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri