Guvernul R. Moldova lansează portalul verifica.gov.md pentru acces rapid la datele de domiciliu și reședință


Guvernul Republicii Moldova a aprobat astăzi portalul guvernamental de verificare a datelor, verifica.gov.md, marcând o nouă etapă în digitalizarea serviciilor publice. Acest portal, parte a platformei EVO, are scopul de a facilita accesul securizat la informațiile oficiale despre adresa de domiciliu sau reședința temporară a cetățenilor. Instrumentul este gestionat de Agenția de Guvernare Electronică și este deja disponibil pentru toți cetățenii.
Noua soluție digitală a fost dezvoltată în contextul introducerii, începând cu 31 martie 2025, a noii Cărți de identitate a cetățeanului Republicii Moldova. Acest document este modern și sigur, fiind aliniat la standardele Uniunii Europene.
Spre deosebire de vechea versiune, noul document nu mai conține fișa de însoțire sau informațiile tipărite despre domiciliu sau reședință. Acestea au fost înlocuite cu un cod QR. Accesul cetățenilor la portal este simplu și securizat, se face prin semnătura electronică, inclusiv cea integrată în noua Carte de identitate, utilizând serviciul EVOSign, aflat în regim pilot.
Această inițiativă contribuie la reducerea birocrației și la creșterea încrederii în serviciile digitale. Totodată, sprijină transformarea digitală a Republicii Moldova, aliniindu-se la obiectivul de integrare europeană a țării.









































































