Guvernul NU s-a ținut de cuvânt? Valoarea mărfurilor pentru care nu se vor plăti taxe la vamă va rămâne neschimată - 300 de euro
3632
Moldovenii vor plăti și la anul viitor taxe vamale pentru mărfurile importate, dacă acestea vor depăși suma de 300 de euro. Asta deși, la sfârșitul lunii mai curent, Guvernul a aprobat un proiect de modificare a Codului fiscal, prin care pragul financiar de scutire de drepturi de import a bunurilor introduse în țară a fost majorat până la 800 de euro.
Despre soarta proiectului, aprobat anterior, nu se cunoaște, însă cert este că în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul viitor a rămas plafonul de 300 de euro, scrie BizLaw.
Astfel, potrivit proiectului politicii bugetar-fiscale, care va fi examinat în ședința de miercuri a Guvernului, scutirea se va aplica pentru mărfurile de uz sau consum personal, importate de către persoanele fizice, a căror valoare sau cantitate nu depășeste limita stabilită de legislație.
În cazul în care valoarea în vamă a mărfurilor depășește limita neimpozabilă de 300 de euro, pentru mărfurile introduse de călători care folosesc transportul terestru, sau 430 de euro, pentru mărfurile introduse de călători care folosesc transportul aerian sau maritim, taxa vamală se va calcula pornind de la valoarea mărfurilor în vamă, iar limita neimpozabilă menţionată nu micşorează valoarea impozabilă a acesteia.
15.12.2025
17:51
533
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:26
550
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
16:01
564
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
08:30
732
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
950
Nou centru multifuncțional sprijină persoanele vulnerabile din Copceac cu servicii esențiale
12.12.2025
15:29
1186
13 ani de transformare agricolă în Moldova: Proiectul MAC-P redefinește siguranța alimentară și crește exporturile
12.12.2025
14:04
974
Vernisajul Vinului 2025: Un an triumfător pentru viticultura moldovenească
12.12.2025
13:12
836
Chișinău și Skopje își întăresc legăturile europene prin colaborare în viticultură și agricultură
12.12.2025
12:19
775
Modernizarea sectorului manufacturier stimulează creșterea producției industriale în 2025 cu 3%
12.12.2025
11:59
1157
Extinderea proiectului de contoare inteligente analizată pentru implementare națională de Ministerul Energiei și PNUD Moldova
16.12.2025
00:53
435
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
354
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
490
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
559
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
523
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
589
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
522
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
538
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
15.12.2025
17:13
502
Cooperare esențială între Procuratura Generală și RCTV „Memoria” pentru protecția victimelor torturii în Moldova
15.12.2025
16:01
554
Modernizare energetică pentru 14 spitale din Republica Moldova: economii și condiții îmbunătățite pentru pacienți și personal
15.12.2025
15:54
529
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
14:48
671
Rusia consideră Deutsche Welle o „organizație indezirabilă”, dar postul german nu se lasă intimidat și continuă să informeze liber și independent.
15.12.2025
14:37
514
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
14:33
718
Negocierile tensionate continuă: Ucraina sub presiune să cedeze Donbasul, dar Zelenski caută sprijin internațional împotriva cererilor americane și rusești
15.12.2025
14:27
1483
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
15.12.2025
12:20
592
Condamnări severe pentru o rețea de trafic de droguri din Moldova, implicând mită de 85 000 lei pentru polițiști
15.12.2025
11:05
661
Dosarul escrocheriei cu mașini de lux: încă un inculpat trimis în judecată pentru prejudiciu de 6 milioane lei în Chișinău.
15.12.2025
10:44
623
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
15.12.2025
09:44
789
Avertismentul MI6: Rusia, principala amenințare revizionistă și expansionistă pentru Marea Britanie
15.12.2025
09:18
868
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
15.12.2025
08:30
721
Vinul Moldovei strălucește pe scena internațională la Vernisajul Vinului 2025
15.12.2025
08:04
682
Horoscopul zilei 15.12.2025
15.12.2025
00:49
853
Zelenski dispus să renunțe la aderarea Ucrainei la NATO în schimbul garanțiilor de securitate occidentale după discuțiile maraton de la Berlin cu emisarii SUA
14.12.2025
23:42
761
Premiul Nobel, scut pentru Ales Bialiațki în infernul detenției din Belarus
14.12.2025
19:01
976
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














