Guvernul lansează programul ,,Capitala Sportului" pentru a aduce activitățile fizice în prim-planul comunităților locale
3539
Ministerul Educației și Cercetării a inaugurat, pentru prima dată, programul „Capitala Sportului”. Această inițiativă își propune să promoveze un stil de viață sănătos și activ prin activități sportive desfășurate la nivel local. Bugetul programului este alocat până la un milion de lei.
„Dorim ca prin acest program să aducem sportul mai aproape de comunități și să oferim un cadrul competitiv și de motivație pentru localități, care astfel pot deveni exemple de bune practici în organizarea activităților fizice și dezvoltarea infrastructurii sportive”, a afirmat Sergiu Gurin, secretar de stat al MEC, la evenimentul de lansare.
Localitatea care va deține titlul de „Capitala Sportului” pentru un an întreg va avea șansa de a deveni un model național în sfera sportului prin organizarea de activități și investiții în infrastructură.
În cadrul acestui program, localitatea desemnată „Capitala Sportului” va beneficia de finanțare din bugetul de stat pentru activități precum:
- Sport Fest – un festival destinat tuturor amatorilor de sport;
- Forumul Sportiv – un eveniment național care va reuni reprezentanții structurilor sportive;
- Elaborarea Strategiei/Planului local de acţiuni în domeniul sportului;
- Cursuri de instruire pentru responsabilii locali din domeniul sportului;
- Competiție republicană la o ramură olimpică/paralimpică ori recunoscută.
Concursul este deschis pentru autoritățile administrației publice locale de nivel I, excluzând municipiile Chișinău și Bălți. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 15 mai 2025. Ministerul Educației și Cercetării va organiza sesiuni de promovare și instruire pentru reprezentanții autorităților publice locale, astfel încât aceștia să învețe cum să completeze dosarele.
Selectarea localității va urma prin concurs.
26.08.2026
11:23
26.08.2026
11:06
26.08.2026
11:01
26.08.2026
10:47
26.08.2026
10:23
26.08.2026
09:48
26.08.2026
09:44
26.08.2026
09:41
26.08.2026
09:34
26.08.2026
09:00
26.08.2026
11:06
26.08.2026
11:01
26.08.2026
10:47
26.08.2026
10:23
26.08.2026
10:11
26.08.2026
09:48
26.08.2026
09:44
26.08.2026
09:41
26.08.2026
09:34
26.08.2026
09:00
26.08.2026
08:58
26.08.2026
08:56
26.08.2026
08:01
26.08.2026
07:50
26.08.2026
06:30
26.08.2026
04:02
26.08.2026
01:43
26.08.2026
01:02
25.08.2026
22:28
25.08.2026
22:20
25.08.2026
22:01
25.08.2026
21:59
25.08.2026
20:36
25.08.2026
20:15
25.08.2026
19:58
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului


















