Grosu cere respect pentru Republica Moldova din partea ambasadorului rus Ozerov
1248
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a transmis joi un mesaj adresat lui Oleg Ozerov, șeful desemnat al misiunii diplomatice ruse la Chișinău, subliniind importanța respectului față de Republica Moldova.
Potrivit lui Grosu, Ozerov va avea ocazia să își depună scrisorile de acreditare la Președinția Republicii Moldova, condiție esențială pentru a fi recunoscut ca ambasador extraordinar și plenipotențiar al Rusiei la Chișinău.
„Unde se grăbește domnul Ozerov? Totul va fi la timpul său. Puțină răbdare, mai mult respect față de R. Moldova și, într-o bună zi, acest eveniment, pe care îl așteaptă ei cu mare nerăbdare, se va produce. Totul la timpul său. (...) Sunt lucruri mai importante, probabil, de făcut. Totul la timpul său și mai mult respect. Atunci lucrurile se vor mișca mai repede”, a afirmat președintele Parlamentului astăzi, înaintea începerii ședinței Legislativului.
Amintim că Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei l-a convocat miercuri pe ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, pentru a solicita explicații cu privire la decizia autorităților de la Chișinău de a nu-l invita pe Ozerov să își prezinte scrisorile de acreditare, deși este la Chișinău din octombrie anul trecut.
„Stabilirea datei și a modalității de organizare a ceremoniei de prezentare a scrisorilor de acreditare reprezintă o prerogativă exclusivă a statului-gazdă, în conformitate cu uzanțele diplomatice și agenda instituțiilor competente. În acest context, Republica Moldova respinge orice insinuări privind încălcarea Convenției de la Viena și reafirmă angajamentul său de a respecta normele internaționale în domeniul relațiilor diplomatice”, a răspuns ieri Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău.
Anterior, președinta Maia Sandu a arătat că motivul acestui refuz este „lipsa de respect” a Rusiei față de Republica Moldova.
11.04.2026
17:40
280
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
534
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
810
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
771
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
732
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
723
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
756
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
922
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
738
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
674
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
11.04.2026
17:40
257
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
525
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
799
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
761
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
727
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
719
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
750
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
912
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
731
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
671
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
867
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
720
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
649
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1012
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
811
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
908
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
911
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
909
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
830
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1055
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1076
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
971
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
897
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
808
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
901
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
Horoscopul zilei 11.04.2026
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














