Greva avocaților și războiul din Ucraina l-au „ajutat” pe „Ghena” de la CNA: Procurorii explică de ce investigațiile în cauza penală pe numele lui Ghenadie Tanas durează
2558
Deși a trecut aproape jumătate de an de la demararea, pe 6 decembrie 2021, a investigațiilor în privința șefului suspendat al Direcției Generale Urmărire penală a Centrului Național Anticorupție (CNA), Ghenadie Tanas, procurorii nu au reușit să pună punct urmăririi penale, iar învinuitul a fost eliberat sub control judiciar.
Tanas, cunoscut opiniei publice ca „Ghena, cămătarul de la CNA” care ar fi „milionar în euro”, este învinuit de îmbogățire ilicită, fals în declarații și practicarea ilegală a activității financiare.
Procuratura Generală dă asigurări că se muncește mult la acest dosar, dar recunoaște că derularea investigațiilor și efectuarea acțiunilor de urmărire penală au fost afectate de mai multe evenimente, cum ar fi greva avocaților din ianuarie 2022, starea de urgență declarată în februarie 2022, ca urmare a războiului din Ucraina, fapt ce a permis apărătorilor lui Tanas să uzeze de drepturile procesuale „în spiritul unui nivel mai redus al bunei-credințe”.
De asemenea, spun procurorii, termenul mai îndelungat al investigațiilor se datorează atât complexității cazului, care cuprinde perioada anilor 2014 - 2020, cât și multiplelor contestări în vederea efectuării de către judecătorul de instrucție a controlului prejudiciar al activității de urmărire penală.
Procurorii enumeră, într-un comunicat de presă, acțiunile efectuate în ultima jumătate de an în cadrul acestei anchete:
*Au fost autorizate de către judecătorul de instrucție și efectuate 29 de percheziții, care au vizat domiciliile, birourile, automobilele persoanelor supuse investigațiilor penale, precum și sediile unor persoane juridice;
*Au fost autorizate și efectuate cinci cercetări la fața locului a imobilelor;
*Au fost dispuse, autorizate și efectuate în total 10 măsuri speciale de investigație;
*A fost autorizată și efectuată ridicarea informațiilor de la furnizorii de comunicații electronice, instituțiile bancare, notari și alte instituții – în 31 de cazuri, cu ridicarea în total a aproximativ 3 500 de file;
*Au fost efectuate opt examinări ale obiectelor ridicate;
*A fost dispusă efectuarea a 13 expertize inginero-tehnice, a suporturilor electronice ridicate în cadrul acțiunilor (percheziții sau ridicări)– în număr total de 25, dintre care jumătate încă sunt în curs de efectuare. Astfel, la moment rapoartele de expertiză nu au fost încă întocmite și prezentate organului de urmărire penală, respectiv, părților;
*Au fost audiate în calitate de martori 42 de persoane;
*Au fost recunoscute și audiate în calitate de învinuiți șase persoane, dintre care la moment în privința a doi figuranți este aplicată măsura preventivă liberarea provizorie sub control judiciar, inclusiv în privința șefului suspendat al Direcției Generale Urmărire penală a CNA. Subsecvent, în privința acestuia din urmă este aplicată și măsura procesuală de constrângere suspendarea din funcție, până la adoptarea unei decizii definitive pe caz.
*Au fost examinate 25 de cereri ale părților pe dosar și ale apărătorilor acestora;
*A fost formulată și expediată o comisie rogatorie pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală în afara hotarelor Republicii Moldova.
Aceeași sursă precizează că Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) efectuează investigații financiare, a expediat peste 600 de demersuri către furnizorii de date relevante, precum și peste 290 de demersuri către alte autorități implicate în înfăptuirea justiției.
Amintim că deputatul Andrian Cheptonar a declarat, cu puțin timp înainte de arestarea, la începutul lunii decembrie 2021, a lui Tanas că acesta este milionar în euro și are bunuri înscrise pe numele rudelor sale.
„Ofițerii cinstiți îl cunosc ca pe cel mai corupt ofițer din cadrul instituției, pe nume Ghena Tanas. (…) El deține sute de terenuri agricole, construcții comerciale, apartamente și case în proprietate înregistrate pe numele părinților, fratelui și altor interpuși și chiar pe nume propriu... Dă bani cu împrumut oamenilor ajunși în nevoie, le cere să pună imobile în gaj pe interpușii menționați, iar atunci când oamenii nu pot să întoarcă împrumutul, ofițerul CNA le ia casa”, l-a descris Cheptonar pe Tanas în noiembrie 2021.
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















