Granturi de la Guvernul României pentru cercetătorii din R. Moldova care vor realiza proiecte comune cu colegii lor de peste Prut
1950
Cercetătorii din Republica Moldova vor putea realiza proiecte comune cu colegii lor de peste Prut și vor beneficia de granturi pentru inovare și cercetare din partea Guvernului român. Pentru acest tip de susținere vor fi eligibile propunerile de proiecte în domeniul Științelor exacte și ingineriei, Științelor sociale și umaniste și Științelor vieții.
Propunerile de finanțare vor putea fi înaintate începând cu finele lunii aprilie curent, iar proiectele vor fi implementate până în luna octombrie 2023, stipulează Planul Național de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare (pentru anii 2022 - 2027) al României.
Condițiile de accesare a finanțării au fost anunțate în cadrul conferinței diasporei academice și științifice românești „Smart diaspora: diaspora în învățământ superior, știință, inovare și antreprenoriat. Diaspora și prietenii ei - 2023”, organizată la Timișoara, în perioada 10 - 13 aprilie curent.
„Accesul la infrastructura de cercetare din România și granturile comune sunt un sprijin enorm care adaugă valoare la ceea ce facem noi pentru a-i susține și motiva pe tineri să vină înspre știință și oferă oportunități pentru oamenii de știință din Republica Moldova să se implice în proiecte internaționale în domenii-cheie”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, care a participat la conferința de la Timișoara.

Anatolie Topală a adăugat că Ministerul Educației și Cercetării a consolidat centrele de cercetare, aducându-le mai aproape de studenți, concentrând resursa în universități, susținând financiar universitățile în demersul lor de modernizare. Totodată, este în proces de modificare Codul Științei și Inovării, astfel ca documentul să corespundă standardelor europene, fiind în proces de perfecționare și mecanismele de finanțare.
„În curând vom aproba un ambițios plan național de cercetare și inovare. Obiectivul acestor schimbări este să fim tot mai prezenți în circuitul mondial al științei, cercetării și inovării”, a mai spus ministrul.
Ministerul Educației și Cercetării de la Chișinău precizează că următoarele două zile ale conferinței de la Timișoara vor fi dedicate workshop-urilor exploratorii care abordează subiecte precum știința la frontiera cunoașterii; frontieră tehnologică și inovare; provocarea digitalului; sustenabilitate, securitate și reziliență pentru cetățeni și comunități; antreprenoriat (social, tehnologic, cultural); știința cu toți și pentru toți în societate și pentru societate; sectorul neguvernamental - provocări de cercetare.
07.04.2026
23:37
229
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
286
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
338
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
435
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
375
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
463
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
349
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
329
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
296
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
07.04.2026
19:36
322
Google Maps introduce Gemini care scrie automat descrieri pentru fotografiile utilizatorilor
07.04.2026
23:37
89
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
273
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
326
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
424
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
366
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
449
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
336
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
320
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
285
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
07.04.2026
19:36
312
Google Maps introduce Gemini care scrie automat descrieri pentru fotografiile utilizatorilor
07.04.2026
17:40
497
Administrația Trump vrea să taie peste 700 de milioane de dolari din bugetul agenției de securitate cibernetică CISA până în 2027
07.04.2026
17:05
441
Locuințe mai calde și facturi mai mici: programul național de eficiență energetică schimbă viața familiilor din Republica Moldova
07.04.2026
16:41
406
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
07.04.2026
16:06
377
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
429
Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
07.04.2026
14:42
541
Chișinăul accelerează reformele la Capitolul 6 din Programul Național de Aderare la UE: progrese în dreptul societăților comerciale și modernizarea pieței de capital
07.04.2026
13:23
554
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
492
Recomandările medicului Tudor Ciuhodaru pentru un Paște fără probleme de sănătate: alimentație moderată, atenție la alcool, ouă și carnea de miel
07.04.2026
12:25
528
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
634
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
11:39
536
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
528
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
582
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
591
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
623
Horoscopul zilei 07.04.2026
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














