Gheorghe Erizanu: „Un președinte fără țară”
6704
forbes.ro Au trecut alegerile. De duminică, 13 noiembrie.
Ce avem?
Avem ce au zis și alții:
- cetățeni mai înțelepți decât ne cred ei;
- o diasporă cu o capacitate de mobilizare exemplară;
- cel mai bun scor al unui candidat provest de la originile Republicii Moldova până în prezent;
- un porc zburător;
- o obstrucționare a dreptului de vot al cetățenilor Republicii Moldova, stabiliți în Anglia, Italia, România, Canada, Rusia;
- cetățeni de peste 70 de ani, care au ieșit la vot ca flăcăii, pe la șapte seara, pe întuneric, pe ninsoare, când birourile de votare erau mai puțin aglomerate;
- un Andrei Năstase care a ajuns cu dezbaterile electorale la Lipcani, al doilea politician național văzut acolo în timp de un secol. Profesorul Alexandru Cuza, naționalistul și antisemitul, a făcut miting în târgul de pe Prut, pe atunci evreiesc, în campania parlamentară din anii 30 ai secolului trecut.
- o Transnistrie și o Găgăuzie, utilizate ca o piatră la gâtul înotătorului;
- un potențial președinte care a câștigat prin minciună inimile a șase sute de mii de cetățeni și alte vreo două sute de mii prin fraudă;
- angajați obedienți ai instituțiilor statului;
- ziariști obedienți;
- și lukianiuci.
Ce vom avea?
Vom avea:
1.un potențial președinte care va spune la Moscova ce vrea să audă Moscova, la Bruxelles, ce vrea să audă Bruxelles-ul, la Kiev, ce vrea să audă Kievul. La Washington nu va avea ce spune. Nu va ajunge;
2. un potențial președinte deosebit de periculos în cazul când respectă înțelegerile cu Kremlinul și confederalizează Republica Moldova, atunci nu mai avem un înotător. Vom avea un cadavru cu pietre la gât; un statalist peste o țară moartă;
3. o populație săracă, fără elite, utilizată pentru bazin electoral, elaborat de strategi din țări bogate;
4. porci zburători;
5. și un marchel, un lukianiuk, un tabără și 30 de mii de sirieni.
O țară săracă poate colora harta politică a lumii. Dacă are demnitate. O țară săracă și fără demnitate devine krîmnaș.
O țară poate avea demnitate. Dacă are un președinte. Cu demnitate.
Gheorghe Erizanu, erizanu.cartier.md
12.05.2020
12:29
27.04.2020
13:18
27.04.2020
10:00
13.12.2019
09:13
04.12.2019
15:09
15.07.2019
09:23
18.04.2019
13:18
08.03.2019
09:52
25.02.2019
11:42
15.02.2019
09:28
14.01.2019
09:21
17.12.2018
09:19
13.09.2026
18:22
13.09.2026
17:54
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
13.09.2026
11:32
13.09.2026
11:16
13.09.2026
11:06
13.09.2026
11:05
13.09.2026
09:30
13.09.2026
09:18
13.09.2026
09:07
13.09.2026
08:48
13.09.2026
07:43
13.09.2026
07:24
13.09.2026
05:46
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu















