Gazul natural schimbă radical harta energetică a SUA în 75 de ani: ce înseamnă transformarea pentru Moldova

În ultimele 7̶5 de ani, structura producției de energie în Statele Unite s-a schimbat profund, fiind influențată de tehnologii noi, evoluții economice și evenimente globale majore. Cărbunele și gazele naturale și-au inversat rolurile față de anii 1950, iar producția totală de energie primară a SUA a ajuns să fie de peste trei ori mai mare. În paralel, sursele regenerabile au pornit de la o bază redusă, dar și-au extins gradual ponderea în mixul energetic.

Producția primară de energie a SUA a crescut de la 34,5 cvadrilioane BTU în 1950 la 107,1 cvadrilioane BTU în 2025. Gazul natural a reprezentat motorul principal al acestei creșteri, urcând de la 7,0 la 50,5 „quads”, o majorare de peste șapte ori. Cea mai mare parte a avansului a avut loc după 2008, când exploatarea formațiunilor de șist a pus capăt unei perioade de aproape patru decenii de stagnare a producției.

Datele pentru perioada 1950–2025, exprimate în cvadrilioane BTU, ilustrează transformări majore pe fiecare categorie de resurse energetice:

– Cărbune: de la 14,1 „quads” în 1950 la 11,0 în 2025, ceea ce înseamnă un declin de 22,0%.
– Gaz natural: de la 7,0 la 50,5 „quads”, o creștere de 621,4%.
– Țiței: de la 11,4 la 28,2 „quads”, plus 147,4%.
– Nuclear: de la 0,0 la 8,2 „quads” (categorie inexistentă în 1950).
– Hidro și geotermal: de la 0,3 la 1,0 „quads”, o creștere de 233,3%.
– Solar și eolian: de la 0,0 la 3,0 „quads”.
– Lemn și deșeuri: de la 1,6 la 2,4 „quads”, plus 50%.
– Biocombustibili și deșeuri: de la 0,0 la 2,8 „quads”.
– Total producție primară SUA: de la 34,5 la 107,1 „quads”, un plus de 210,4%.

Cărbunele a evoluat în sens invers față de gazul natural. Producția a urcat inițial, de la 14,1 „quads” în 1950 până la un vârf de 24,0 „quads” în 1998. Ulterior însă, după 2009 a început o scădere accentuată, pe măsură ce utilitățile au trecut treptat la gaz natural mai ieftin. În 2025, producția de cărbune ajunge la 11,0 „quads”, sub nivelul din 1950.

Țițeiul a avut o traiectorie mai lungă și mai volatilă. Între 1950 și 1970, producția aproape s-a dublat, urcând de la 11,4 la 20,4 „quads”. A urmat apoi un declin întins pe peste trei decenii, până la un minim de 10,6 „quads” în 2008. Ulterior, aceleași tehnici de foraj în zăcăminte de șist care au impulsionat gazul natural au dus și la o revenire a producției de țiței, până la un nivel record de 28,2 „quads” în 2025. Această creștere a contribuit la poziționarea SUA ca cel mai mare producător de petrol din lume.

Schimbarea de roluri dintre cărbune și gazul natural este una dintre concluziile centrale ale evoluției energeticii americane. În 1950, cărbunele era principala sursă de energie primară în SUA, urmat de țiței și gaz natural. În 2025, gazul natural trece pe primul loc, țițeiul rămâne pe poziția a doua, iar cărbunele coboară pe locul trei. Distribuția ponderilor în mixul energetic, în 1950 și 2025, arată astfel:

– Cărbune: 40,9% din producție în 1950, respectiv 10,3% în 2025 (un minus de 30,6 puncte procentuale).
– Gaz natural: 20,3% în 1950 și 47,2% în 2025 (plus 26,9 puncte procentuale).
– Țiței: 33,0% în 1950 și 26,3% în 2025 (scădere de 6,7 puncte).
– Nuclear: 0,0% în 1950, 7,7% în 2025 (creștere de 7,7 puncte).
– Hidro și geotermal: 0,9% în 1950, 0,9% în 2025 (practic neschimbat, cu o variație de doar 0,1 puncte).
– Solar și eolian: 0,0% în 1950, 2,8% în 2025 (plus 2,8 puncte).
– Lemn și deșeuri: 4,6% în 1950, 2,2% în 2025 (minus 2,4 puncte).
– Biocombustibili și deșeuri: 0,0% în 1950, 2,6% în 2025 (plus 2,6 puncte).

Dintre toate marile resurse, țițeiul este combustibilul care ajunge în 2025 cel mai aproape de poziția inițială. El asigura 33% din producția de energie a SUA în 1950 și 26% în 2025, situându-se pe locul al doilea în ambii ani. Între timp însă, ponderea sa a urcat la aproape 40% la începutul anilor 1970, după care a scăzut până la circa 15% în 2008, pe fondul declinului de durată al producției interne.

Relansarea bazată pe forajul în formațiuni de șist, atât în sectorul petrolier, cât și în cel al gazelor naturale, a menținut SUA într-un grup restrâns de economii mari care produc mai multă energie decât consumă. În acest grup se află și alte state abundente în resurse energetice fosile.

Sursele regenerabile pornesc de la un nivel redus, dar își cresc vizibil ponderea. Între 2006 și 2025, solarul, vântul, hidroenergia și biocombustibilii își măresc împreună cota în producția americană de la 3,4% la 6,7%. Chiar și așa, în 2025 mixul energetic al SUA rămâne dominat, ca și în 1950, de aceleași trei combustibili fosili – gazul natural, tițeiul și cărbunele – doar că ordinea lor în clasament s-a schimbat radical.

La scară globală, cele mai recente date conturează o hartă energetică în care petrolul este, în continuare, sursa dominantă pentru cel mai mare număr de state. În multe țări, între care Albania, Austria, Brazilia, Canada, Germania, Italia, Japonia, Mexic, România, Spania, Turcia, Regatul Unit și Statele Unite, cea mai mare parte a energiei provine din petrol sau, după caz, din gaz natural. În alte economii mari din Asia, precum China, India, Indonezia și Vietnam, cărbunele continuă să fie principala sursă de energie, susținând atât producția industrială, cât și generarea de electricitate.

Există însă și un număr important de state în care biomasa – inclusiv lemnul de foc și cărbunele utilizat pentru gătit și încălzire – rămâne sursa principală de energie. Acesta este cazul în numeroase țări africane și în unele state din Asia, printre care Angola, Benin, Burkina Faso, Camerun, Republica Democrată Congo, Etiopia, Kenya, Madagascar, Mozambic, Niger, Rwanda, Senegal, Tanzania, Togo, Uganda, Zambia și Zimbabwe. Pentru multe dintre aceste economii, accesul limitat la rețele moderne de electricitate și gaze face ca biomasa să rămână esențială în viața de zi cu zi.

În alte regiuni, tabloul este diferit. Franța și Suedia se bazează în principal pe energia nucleară, în timp ce Norvegia este un caz reprezentativ pentru predominența hidroenergiei. Islanda se remarcă prin rolul major al resurselor regenerabile și geotermale, beneficiind de condițiile geologice unice care permit exploatarea la scară largă a acestor surse. În state bogate în gaz natural, precum Algeria, Canada, Qatar, Rusia, Turkmenistan, Uzbekistan sau Emiratele Arabe Unite, această resursă constituie pilonul central al sistemului energetic.

În multe economii dependente de hidrocarburi, precum Arabia Saudită, Kuweit sau Iran, petrolul și gazul natural sunt decisive pentru securitatea energetică și pentru veniturile bugetare. În schimb, în țări din Europa Centrală și de Est, inclusiv Bulgaria, Cehia, Polonia sau Serbia, cărbunele și petrolul încă au o pondere semnificativă, deși politicile climatice și presiunile de mediu împing treptat sistemele energetice către gaze și surse regenerabile.

Astfel, fie că este vorba despre transformarea profundă a mixului energetic al Statelor Unite în ultimele decenii, fie despre diversitatea surselor dominante de la o țară la alta, harta energiei mondiale rămâne marcată de contrastul dintre combustibilii fosili tradiționali, energia nucleară și noile forme de energie regenerabilă. Deși ponderea surselor curate crește, în cele mai multe state consumul și producția sunt încă stăpânite de petrol, gaz natural și cărbune, iar tranziția energetică se desfășoară în ritmuri foarte diferite de la o regiune la alta.