GALERIE FOTO, VIDEO // Pompierii din R. Moldova vor lucra non-stop, în ture, la stingerea incendiilor din Grecia: Autospecialele au pornit astăzi la drum
1891
DSE
Cei 25 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au plecat în dimineața zilei de astăzi în Grecia pentru a acorda ajutor colegilor eleni la lichidarea incendiilor masive care au loc în acest stat.
Pompierii au fost petrecuți de rude, dar și de Ana Revenco, ministrul Afacerilor Interne, și de șeful IGSU, general-maiorul Mihail Harabagiu, care le-au urat să ajungă cu bine la destinație și să se implice cu dăruire în operațiune.
Grupul de salvatori și pompieri cu cele patru unități de tehnică urmează să ajungă în Grecia după ce vor parcurge distanța de 1 600 km.
Pompierii moldoveni vor acționa neîntrerupt pe parcursul misiunii, întrucât efectivul detașat va lucra în ture.
În cadrul echipelor de intervenție sunt și paramedici pentru acordarea primului ajutor calificat efectivului implicat, dar la necesitate și persoanelor civile.
Menționăm că acesta este primul caz când Republica Moldova trimite forțe umane pentru acordare de ajutor altor state.











FOTO: IGSU
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
07.11.2026
18:02
07.11.2026
13:21
07.11.2026
13:09
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”















