GALERIE FOTO // Parcul de sub pământ cu lumină naturală, aproape de realitate
2242
Sursa: ziare.com Primul parc subteran din lume este mai aproape de realitate după ce primăria oraşului New York a dat undă verde unui proiect vechi de opt ani.
Proiectul Lowline vizează construirea unui parc într-un spaţiu subteran abandonat de sub Manhattan, cu o suprafaţă de aproape 5 600 de metri pătraţi.
Deşi acesta se va afla sub pământ, vizitatorii şi vegetaţia bogată a parcului se vor bucura din plin de lumina naturală a soarelui, care va fi transportată în subteran prin intermediul unor conducte de înaltă tehnologie, scrie Inc.com.

Ideea unui parc subteran public s-a născut în 2008 şi îi aparţine arhitectului James Ramsey, fost inginer NASA. Împreună cu prietenul său Dan Barasch, care se ocupă de mobilizarea comunităţii şi de partea financiară a proiectului, Ramsey a înfiinţat Lowline, o organizaţie nonprofit care are ca scop transformarea acestei viziuni futuriste în realitate.
Acest lucru presupune, bineînţeles, utilizarea de tehnologie futuristă. Ramsey, ale cărui invenţii anterioare variază de la mobilă la un adăpost modern pentru păsări, prevăzut cu un ventilator alimentat cu energie solară, a creat un sistem de fibră optică prin care lumina soarelui este colectată şi adusă în subteran.
Această tehnologie, la care se lucrează în laboratoarele Lowline deschise în octombrie anul trecut, filtrează, totodată, razele UV dăunătoare şi căldura, astfel încât te poţi plimba fără griji în parc şi într-o zi caniculară de iulie.

Parcul ar urma să aibă 3 500 de specii diferite de plante. În laborator, folosind sistemul care va lumina viitorul parc, cresc deja căpşune, arpagic, ceapă, roşii şi 12 tipuri diferite de muşchi. Potecile parcului vor şerpui printre bazine de apă şi numeroase plante.

Spaţiul în care va fi construit parcul, o fostă staţie de transport în comun deţinută de Autoritatea Metropolitană de Transport, a fost utilizată cel mai recent în 1948.

Autorităţile newyorkeze au aprobat recent utilizarea acestuia de către Lowline pentru construirea parcului subteran. În continuare, iniţiatorii proiectului au la dispoziţie 12 luni pentru a finaliza designul şi pentru a strânge suma de 10 milioane de dolari.
Costul final al proiectului este estimat la 70 de milioane de dolari. Până în prezent, activităţile Lowline, de la dezvoltarea tehnologiei la crearea laboratoarelor, au fost finanţate din fonduri personale şi din donaţii.
Reprezentanţii organizaţiei susţin că mai multe persoane private s-au arătat interesate să finanţeze proiectul dacă acesta va primi aprobarea oficialilor oraşului.
Construcţia parcului ar urma să înceapă în 2019 şi să fie finalizată în 2021.
Sursa: ziare.com
01.01.2026
15:35
451
Atac devastator cu drone ucrainene în Herson: zeci de morți și răniți în noaptea de Anul Nou în Rusia
01.01.2026
14:48
368
Rusia înregistrează pierderi devastatoare în Ucraina: peste un milion de soldați și mii de echipamente distruse
01.01.2026
14:05
384
Apeluri și internet mobil fără costuri suplimentare pentru cetățenii UE și moldoveni începând cu 1 ianuarie 2026 datorită programului „Roam Like at Home”
01.01.2026
11:46
500
CIA contrazice Kremlinul: Ucraina nu a vizat reședința lui Putin în atacul cu drone, susțin sursele americane
01.01.2026
07:58
497
Horoscopul zilei 01.01.2026
01.01.2026
01:12
620
Maia Sandu: Anul 2025 ne-a arătat puterea Moldovei și importanța solidarității naționale
31.12.2025
23:27
654
Forumul familiilor ostaticilor din Israel își închide activitatea, dar lupta pentru recuperarea lui Rani Gvili continuă
31.12.2025
21:53
766
Xi Jinping promite reunificarea Chinei cu Taiwanul în discursul de Anul Nou, după exerciții militare intense în zonă
31.12.2025
20:43
575
Un început de an senin în Moldova - 01.01.2026
31.12.2025
20:28
766
Nava din Rusia, suspectată de sabotaj în Marea Baltică, confiscată de Finlanda
01.01.2026
15:35
194
Atac devastator cu drone ucrainene în Herson: zeci de morți și răniți în noaptea de Anul Nou în Rusia
01.01.2026
14:48
295
Rusia înregistrează pierderi devastatoare în Ucraina: peste un milion de soldați și mii de echipamente distruse
01.01.2026
14:05
335
Apeluri și internet mobil fără costuri suplimentare pentru cetățenii UE și moldoveni începând cu 1 ianuarie 2026 datorită programului „Roam Like at Home”
01.01.2026
11:46
466
CIA contrazice Kremlinul: Ucraina nu a vizat reședința lui Putin în atacul cu drone, susțin sursele americane
01.01.2026
07:58
480
Horoscopul zilei 01.01.2026
01.01.2026
01:12
601
Maia Sandu: Anul 2025 ne-a arătat puterea Moldovei și importanța solidarității naționale
31.12.2025
23:27
631
Forumul familiilor ostaticilor din Israel își închide activitatea, dar lupta pentru recuperarea lui Rani Gvili continuă
31.12.2025
21:53
746
Xi Jinping promite reunificarea Chinei cu Taiwanul în discursul de Anul Nou, după exerciții militare intense în zonă
31.12.2025
20:43
561
Un început de an senin în Moldova - 01.01.2026
31.12.2025
20:28
752
Nava din Rusia, suspectată de sabotaj în Marea Baltică, confiscată de Finlanda
31.12.2025
19:52
1041
Maia Sandu semnează decretul pentru acordarea cetățeniei moldovenești la opt persoane din Rusia
31.12.2025
17:35
729
Moscova acuză Kievul de atacuri cu drone asupra reședinței lui Putin, dar Ucraina neagă și sugerează manipulare pentru a bloca negocierile
31.12.2025
17:27
746
Putin avertizează: Rusia nu renunță la obiectivele sale în Ucraina în discursul de Anul Nou
31.12.2025
14:55
3354
Primiți cu Plugușorul? Cele mai frumoase URĂTURI de Anul Nou 2026
31.12.2025
14:19
703
România sprijină apărarea Ucrainei cu 50 de milioane de euro, mulțumiri din partea Kievului
31.12.2025
14:18
871
Condamnări grele în dosarul de fraudă bancară: Trei persoane implicate în schema de prejudiciere a Băncii de Economii cu 37 milioane lei
31.12.2025
14:18
1087
ULTIMA ORĂ // Regretele inculpatului Plahotniuc, care își va serba ziua de naștere în PUȘCĂRIE: „Speranța că alegerile parlamentare vor aduce schimbarea mult așteptată nu s-a realizat… Așa se întâmplă când statul e capturat cu adevărat”
31.12.2025
14:10
756
Maia Sandu, simbol al rezistenței democratice în fața presiunilor Kremlinului, onorată de The Telegraph ca Liderul Mondial al Anului
722
10 ani de închisoare pentru șantaj repetat: Bărbat din Chișinău condamnat într-un dosar de șantaj cu amenințări și presiuni pe fundația unei acuzații false de viol
31.12.2025
12:26
667
Moldova scrie istorie în sportul mondial: un an de succes și noi perspective pentru viitor
31.12.2025
11:53
790
Ambasadorul SUA la NATO pune sub semnul întrebării acuzațiile Rusiei cu privire la un atac al Ucrainei asupra reședinței lui Putin
31.12.2025
11:39
807
Putin dispune extinderea zonei tampon în regiunile Sumi și Harkov până în 2026, anunță șeful Statului Major rus
31.12.2025
11:13
665
74 de profesori din Republica Moldova, certificați în competențe digitale de Ministerul Educației
31.12.2025
11:04
685
Deținutul inventiv prins cu telefon ascuns în proteză, condamnat din nou în Chișinău
31.12.2025
09:59
758
Progrese semnificative: Finanțările pentru agricultură cresc cu peste 100 milioane lei în 2025, sprijinind fermierii și inovația tehnologică
31.12.2025
09:34
642
Atacurile cu drone lasă răni grave în Odesa: trei copii și un adult între victime
Scenariile prin care se preluau afacerile în era lui Plahotniuc
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi
1 MDL
1 EUR
19.76
1 USD
16.79
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














