Apeluri și internet mobil fără costuri suplimentare pentru cetățenii UE și moldoveni începând cu 1 ianuarie 2026 datorită programului „Roam Like at Home”
1904
Cetățenii Uniunii Europene aflați în Republica Moldova și cetățenii moldoveni care se află în statele UE pot, începând de joi, 1 ianuarie 2026, să efectueze apeluri, să trimită mesaje și să foloseasca datele mobile fără costuri suplimentare. Acest lucru se realizează datorită intrării în vigoare a programului „Roam Like at Home”; aceleași condiții se aplică ca în țara de origine.
Eliminarea tarifelor de roaming în UE, prin programul „Roam Like at Home”, valabilă de la 1 ianuarie, permite cetățenilor moldoveni să comunice la tarife naționale în spațiul european. Acest fapt marchează un pas concret spre integrarea în piața unică. De asemenea, aceștia se vor bucura de aceeași calitate și viteză ca acasă. Regula se aplică și invers, adică cetățenilor europeni aflați în Republica Moldova, relatează presa locală.
Decizia privind aderarea Republicii Moldova la sistemul „Roam Like at Home” al Uniunii Europene, începând cu 1 ianuarie 2026, a fost aprobată de Consiliul Uniunii Europene în vara anului trecut. Aceasta are loc ca urmare a încheierii procesului de transpunere a cadrului legislativ european privind roamingul în legislația națională. Acest pas reprezintă un moment semnificativ în integrarea digitală a țării în spațiul comun european al comunicațiilor electronice, relatează Moldpres.
Decizia este parte a angajamentului UE de a integra treptat Republica Moldova în structurile și standardele europene, oferind beneficii concrete cetățenilor și întreprinderilor moldovene.
Utilizatorii de telefonie mobilă din Republica Moldova beneficiau deja de tarife reduse la roaming datorită unui acord semnat în 2024 între autoritățile moldovene și UE.
02.10.2026
02:01
02.10.2026
01:49
01.10.2026
23:37
01.10.2026
23:14
01.10.2026
22:32
01.10.2026
21:09
01.10.2026
20:58
01.10.2026
20:20
01.10.2026
19:39
01.10.2026
19:33
02.10.2026
02:01
02.10.2026
01:49
01.10.2026
23:37
01.10.2026
23:14
01.10.2026
22:32
01.10.2026
21:09
01.10.2026
20:58
01.10.2026
20:20
01.10.2026
19:39
01.10.2026
19:33
01.10.2026
19:18
01.10.2026
19:10
01.10.2026
18:45
01.10.2026
18:33
01.10.2026
18:25
01.10.2026
17:53
01.10.2026
17:44
01.10.2026
17:43
01.10.2026
16:58
01.10.2026
16:49
01.10.2026
16:48
01.10.2026
16:47
01.10.2026
16:23
01.10.2026
16:19
01.10.2026
15:24
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
















