GAFĂ de proporții la show-ul „Vocea României”. Așa ceva nu s-a mai văzut
3361
realitatea.net Cei patru antrenori ai show-ului de voce de la Pro TV, Loredana Groza, Marius Moga, Smiley și Tudor Chirilă, și-au completat echipele când s-au înregistrat audițiile pe nevăzute. Însă componența lor poate fi aflată doar urmărind ediție de ediție spectacolul celui de-al cincilea sezon al emisiunii.
Cu toate acestea, producătorii emisiunii au făcut o gafă de proporții chiar înainte de cea de-a cincea ediție din acest sezon. Ei au arătat fanilor, pe pagina oficială a emisiunii, componența finală a echipei lui Smiley.
Îndrăgistul solist apare în centrul unei fotografii, înconjurat de toți cei 13 concurenți pentru care a întors scaunul la audiții și care au ales că-l urmeze în cursa pentru premiul de 100.000 de euro și titlu de „Vocea României”.
„Noile reguli de la Vocea României, impuse de formatul internațional al show-ului, mă fac să fiu și mai apropiat de toți cei care participă și să-i susțin mai puternic, indiferent de rezultatul prestației lor”, a spus Pavel Bartoș.
Prima noutate în formatul emisiunii vizează etapa audițiilor pe nevăzute. Anul acesta, în cazul în care niciunul dintre antrenori nu va apăsa butonul pentru un anumit concurent, scaunele nu se vor mai întoarce la finalul momentului. Concurenții care nu vor reuși să convingă antrenorii că merită să meargă mai departe vor fi susținuți îndeaproape de Pavel Bartoș.
Cea de-a doua noutate este reprezentată de duelurile încrucișate. În semifinale, Tudor Chirilă , Loredana, Smiley și Moga se pot provoca reciproc. Fiecare antrenor poate alege un concurent dintr-o altă echipă pentru a se duela cu unul din echipa sa. Cu acest nou mecanism, este posibil ca nu toți antrenorii să aibă un concurent din echipa lor în finală.
Potrivit Pro TV, în platoul „Vocea României", doar vocea a contat la audiţiile pe nevăzute. Loredana, Marius, Smiley şi Tudor şi-au ocupat locurile în scaunele de antrenori şi au ascultat, timp de mai multe zile, mai mulţi concurenţi.
Sursa: realitatea.net
09.09.2025
13:06
17802
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
20736
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
32618
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
22719
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
21113
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
13548
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
13128
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
14224
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
13860
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”
26.05.2025
11:55
14399
Un film distins cu Premiul Oscar și Globul de Aur, proiectat la Chișinău: Intrarea este liberă
22.05.2025
16:55
14393
Jennifer Lopez, dată în judecată pentru că a publicat pe reţelele de socializare fotografii cu ea pentru care nu deţinea drepturi de autor: Dune de 150 000 de dolari pentru fiecare poză
21.05.2025
13:50
14260
Intervision, alternativa lui Putin la Eurovision, va avea loc pe 20 septembrie
22.12.2025
17:48
36
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
17:34
51
Moscova critică ”progresele lente” în negocierile cu SUA și acuză ”tentative răuvoitoare” ale unor state de a le sabota, dar își arată disponibilitatea pentru un acord de neagresiune cu UE și NATO
22.12.2025
17:28
52
Dezbatere națională despre integritatea academică: rezultatele sondajului din 2025 arată o mare provocare pentru universități
22.12.2025
17:13
89
Vicepreședinta organizației Rîșcani a partidului „Șor” condamnată pentru implicare în finanțare ilegală
22.12.2025
15:32
338
Captură impresionantă de droguri sintetice în Chișinău: Un bărbat reținut cu PVP în valoare de 7 milioane de lei
22.12.2025
15:23
296
Satisfacția studenților la universitățile din Moldova în ușoară creștere, dar favoritismul și problemele de integritate persistă
22.12.2025
14:37
377
Maia Sandu stabilește prioritățile de politică externă ale Republicii Moldova, cu focus pe aderarea la UE și parteneriate strategice globale
22.12.2025
13:02
392
Condamnare drastică pentru un bărbat din Călărași care și-a agresat sora și a atacat partenerul acesteia cu toporul
22.12.2025
12:21
399
Fonduri substanțiale pentru modernizarea grupurilor sanitare din școli: concurs de proiecte lansat de MEC pentru 2026
22.12.2025
12:11
417
Escroc din Chișinău, condamnat la 7 ani pentru înșelăciuni cu locuri de muncă false și promisiuni de motorină ieftină
22.12.2025
11:13
612
General rus din Statul Major, ucis în sudul Moscovei; anchetatorii investighează implicarea serviciilor speciale ucrainene
22.12.2025
08:04
502
Horoscopul zilei 22.12.2025
22.12.2025
07:02
738
Negocieri fructuoase la Miami între SUA și Ucraina pentru pace și securitate
21.12.2025
22:20
922
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
21.12.2025
20:33
967
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
962
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
837
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
895
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
1016
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
945
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
904
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
985
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
1026
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1379
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
998
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
Moscova critică ”progresele lente” în negocierile cu SUA și acuză ”tentative răuvoitoare” ale unor state de a le sabota, dar își arată disponibilitatea pentru un acord de neagresiune cu UE și NATO
Dezbatere națională despre integritatea academică: rezultatele sondajului din 2025 arată o mare provocare pentru universități
Vicepreședinta organizației Rîșcani a partidului „Șor” condamnată pentru implicare în finanțare ilegală
1 MDL
1 EUR
19.86
1 USD
16.95
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














