Gabriela Firea și Silvia Radu au constatat că sunt „pe aceeași lungime de undă” în mai multe privințe
1206
Primarul de București, Gabriela Firea și primarul interimar al municipiului Chișinău, Silvia Radu, au constatat astăzi, în cadrul întrevederii pe care au avut-o la București, că se aseamănă în mai multe privințe.
„Silvia Radu este la fel de preocupată ca și mine de domeniile sănătate și educație, fiind și mamă a trei copii – ca și mine, iată încă o similitudine. Provine din domeniul privat – la fel ca și mine”, a spus Gabriela Firea în cadrul unei conferințe de presă comună cu Silvia Radu.
Cele două primărițe au avut aceeași idee și în privința cadourilor pe care și le-au făcut. „Aș dori să-i fac dnei primar, din partea nu doar a mea, dar și a tuturor bucureștenilor un mic dar, simbolic, în anul Centenarului. Este vorba despre ia noastră tradițională românească, pe care și eu o port cu foarte mare plăcere, nu doar la sărbătorile naționale, dar și ori de câte ori am ocazia. Să vă poarte mult noroc, mult succes în întreaga activitate. Și de asemenea, un album cu cele mai frumoase mănăstiri din România. Sunt convinsă că pe unele le-ați vizitat deja, iar pe altele probabil veți avea ocazia să mergeți, dar și peisaje pitorești deosebite și tradiții din România”, a subliniat Gabriela Firea.
Silvia Radu i-a mulțumit pentru daruri și a scos cadourile aduse de la Chișinău. „După cum vedeți, coincidem atât în misiuni, cât și în preferințe. Eu v-am adus o ie din R. Moldova, dar este de altă culoare. Este o ie tradițională. Eu la fel ca și dvs. port ie și la sărbători, dar și când am ocazia. De aceea, sper să vă aducă și dvs., noroc. Și mai am un ceva, este un cadou făcut de un maestru în artă din R. Moldova, o icoană, lucru manual. Să vă păzească în tot ceea ce faceți!”, a conchis Radu.
Silvia Radu și Gabriela Firea, au semnat, astăzi, un Program de cooperare între cele două municipii în domeniile cultură, educație și sănătate. De asemenea, autoritățile din București vor contribui cu surse financiare pentru renovarea maternității Nr. 1 din Chișinău, precum și a Liceului „Mihai Eminescu” din capitală.
17.12.2025
20:57
546
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
407
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
431
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
13:52
499
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
16.12.2025
20:28
674
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
16:19
721
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
15:43
711
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
15.12.2025
20:29
870
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
17:40
895
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
14:37
840
Campania „Crăciunul ne unește” revine, promovând incluziunea socială și solidaritatea prin activități caritabile în 10 școli din Moldova
15.12.2025
10:44
945
Ministrul Dan Perciun propune soluții pentru integrarea copiilor reveniți din diaspora în școlile moldovenești
14.12.2025
19:01
1293
Prognoza meteo pentru săptămâna 15-21 decembrie 2025
17.12.2025
22:36
342
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
17.12.2025
20:57
536
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
17.12.2025
19:02
491
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
400
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
425
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
505
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
419
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
478
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
488
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
574
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
649
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
421
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
15:24
451
Moldova ia atitudine împotriva corupției la Conferința ONU din Qatar: Dialoguri cheie și cooperare internațională în prim-plan
17.12.2025
15:00
765
Lukașenko îndeamnă Ucraina să evite provocarea Rusiei, în timp ce Zaharova întreabă cum s-a ajuns lângă „ursul adormit”
17.12.2025
14:21
511
Fosta președintă a unei filiale a partidului „Șor” condamnată la închisoare pentru finanțare ilegală de către un grup criminal organizat
17.12.2025
13:57
610
Guvernul propune modificări esențiale în Codul urbanismului pentru a facilita înregistrarea construcțiilor și eliminarea restricțiilor temporale
17.12.2025
13:52
495
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
17.12.2025
13:46
524
Banca Europeană sprijină extinderea și modernizarea drumurilor-cheie din Moldova cu 300 milioane de euro
17.12.2025
13:38
465
Guvernul optimizează distribuirea fondurilor pentru întreținerea drumurilor naționale în 2025
17.12.2025
13:24
451
Moldova și Suedia fac pași pentru un nou acord în transportul rutier de călători și mărfuri
17.12.2025
13:03
624
Foști judecători implicați în megadosarul „Laundromat” condamnați, dar scăpați de pedeapsă din cauza expirării termenului legal
17.12.2025
12:37
506
Carolina Novac prezintă la Cipru viziunea Moldovei pentru tranziția către energie cu emisii reduse până în 2030
17.12.2025
11:46
545
Guvernul finanțează dezvoltarea creșelor pentru părinți activi în muncă în cadrul noii ediții a programului național
17.12.2025
11:46
526
Moldova sprijină IMM-urile: 12 comunități de energie verde în patru țări pentru facturi mai mici și afaceri sustenabile
17.12.2025
11:38
573
Rămășițele unor drone ucrainene au provocat un incendiu la o rafinărie și au avariat rețele electrice în regiunea Krasnodar, Rusia
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.91
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














