Stiri

Gabriela Firea, la Chișinău: „Este important ca frăția noastră de la declarații să se transforme în acțiuni concrete”

Social 07.03.2018 11:43 Vizualizări2350
Gabriela Firea, la Chișinău: „Este important ca frăția noastră de la declarații să se transforme în acțiuni concrete”

Primarul general al Bucureștiului, Gabriela Firea, care s-a aflat ieri la Chișinău, a vizitat Liceul „Mihai Eminescu” din capitala R. Moldova care va fi renovat în acest an cu sprijinul autorităților de peste Prut.

Gabriela Firea, însoțită de primarul interimar al Chișinăului, Silvia Radu, au fost întâmpinate cu „Bun venit”, pâine și sare de către elevii și profesorii de la Liceul „Mihai Eminescu”. Primarii au efectuat un tur al instituției și au inspectat sălile de studii, blocul alimentar, sala de sport, încăperi care de asemenea urmează să fie renovate în cadrul proiectului de reabilitare capitală a instituției de învățământ, care va demara în anul curent.

Gabriela Firea le-a urat succese elevilor și profesorilor menționând că administrația municipiul București va susține fără rezerve reabilitarea acestei instituții cu tradiție din Chișinău, care poartă numele marelui poet al neamului românesc, Mihai Eminescu. „Trebuie să aveți condiții bune pentru ca să aveți și rezultate, iar aceasta este răspunderea noastră. Important ca frăția noastră de la declarații să se transforme în acțiuni concrete”, a menționat edilul Bucureștiului.

„Am insistat ca doamna primar Gabriela Firea să cunoască personal starea de lucruri în această instituție. Anume aici, generația actuală de elevi va avea calitățile necesare de a înfăptui schimbarea mult așteptată în Republica Moldova”, a declarat Silvia Radu în cadrul întrevederii cu pedagogii instituției.

Menționăm că Liceul „Mihai Eminescu” din Chişinău, instituţie care, în anul 2019, aniversează 50 de ani de la înfiinţare, va intra intr-un proces de renovare capitală cu susținerea Primăriei municipiului București, în cadrul unui Program de colaborare semnat între cele două oraşe în luna februarie a anului curent.

Tot ieri, Gabriela Firea a vizitat biblioteca publică „Onisifor Ghibu” din Chișinău și a donat instituției primele 600 de cărți, din totalul de 20 de mii a donației de cărți din partea Bibliotecii Mitropolitane București.



Gabriela Firea a subliniat că, prin asemenea gesturi, se transmite generațiilor viitoare dragostea față de lectură. „Așa putem să intrăm în atmosfera istorică a înaintașilor noști, ne cunoaștem rădăcinile, tragem învățăminte. Ne inspirăm din bunătate și modestie”, a menționat edilul-șef de București. Gabriela Firea a declarat că în perioada următoare, cele două biblioteci municipale de la Chișinău și București vor iniția un program de digitalizare a fondului de carte din instituțiile de profil de la noi.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4433 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 17.69 1 RON 3.84 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri