12:24:57 11.04.2026
Stiri

Funcţionar MILIONAR din capitală, scăpat de pedeapsă

Anticorupție 06.05.2016 09:27 Vizualizări2270
Funcţionar MILIONAR din capitală, scăpat de pedeapsă

Șeful Direcției Educație Tineret și Sport din cadrul Preturii sectorului Buiucani al municipiului Chișinău, acuzat de procurori pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu şi fals în declaraţii, a fost achitat de către magistrați. Procurorii nu sunt de acord cu decizia instanței și spun că o vor contesta.

Potrivit procurorilor, în anul 2014, funcţionarul a ordonat, în mod ilegal, directorilor a două instituţii de învăţământ din capitală să ofere unui agent economic două spaţii pentru instruirea conducătorilor auto. În urma acordării nejustificate în locaţiune a spaţiilor, a fost cauzat un prejudiciu material de aproximativ 17 mii lei, bani neîncasaţi în bugetul municipal.

Într-un alt episod, procurorii au stabilit că, în anul 2013, bărbatul a indicat în declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi un preţ de două ori mai mic al unui imobil pe care îl deţine, fapt probat prin contractele de vânzare-cumpărare. Conform aceleiaşi declaraţii, funcţionarul nu a indicat faptul că este uzufructar al unui automobil cu valoare de aproximativ 70 mii lei, precum şi că fiicele sale sunt proprietarele imobilului în care trăiește. La fel, acesta nu a indicat în declaraţie spaţiile locative ale membrilor familiei sale, situate în capitală.

În urma examinării extraselor bancare ridicate, procurorii au mai constatat că funcţionarul nu a indicat șapte conturi bancare pe care le deţinea împreună cu familia sa, închise în anul 2013, pe care se aflau sume de peste două milioane de lei şi 29 mii de euro. În anul următor, acesta din nou nu a indicat conturile bancare, precum şi alte conturi noi deschise în anul 2013.

Pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu şi fals în declaraţii, procurorii au solicitat ca acesta să fie privat de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de cinci ani, însă instanţa de fond l-a achitat pe toate capetele de acuzare.

Procurorii consideră sentinţa ilegală şi anunţă că o vor contesta la Curtea de Apel Chişinău.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
Top stiri
11.04.2026 08:05 337 Horoscopul zilei 11.04.2026
10.04.2026 08:16 763 Horoscopul zilei 10.04.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.24 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte