Stiri
Facebook
Funcţie IMPORTANTĂ pentru una dintre fiicele lui Gheorghe Urschi: "Mulți ani am evitat orice tangență cu politica, considerând că alții știu mai multe sau știu mai bine. Am GREŞIT"
Partide/Comunicate
21.12.2019
19:32
12955
12955
Facebook
Una dintre fiicele marelui Gheorghe Urschi, Laura, ocupă, începând de astăzi, funcţia de vicepreşedinte al Partidului Unităţii Naţionale (PUN), condus de parlamentarul Octavian Ţîcu.
Laura Urschi spune că mulţi ani a evitat să se implice în politică, dar a greşit. Aceasta adaugă faptul că va lupta cu toată ardoarea pentru unirea celor două state româneşti.
„De azi incepe o nouă filă. La Consiliul Politic al PUN am fost aleasă de colegi în calitate de vicepreședinte. Am să fiu responsabilă de Organizația de Femei din cadrul PUN și chestiunile organizatorico-juridice ale partidului. Reîntregirea neamului românesc este un scop pe care ne propunem să il realizăm! Mulți ani am evitat orice tangență cu politica, considerând că alții știu mai multe sau știu mai bine. Am greșit. Acum consider că nu trebuie să mă aștept de la alții la rezultat, ci trebuie să PUN umărul chiar eu însămi la realizarea cât mai rapidă a ceea ce ne dorim cu toții - o democrație solidă, o justiție puternică, o viață prosperă - împreună cu Patria-mamă în sânul Europei.
Vreau să mulțumesc colegilor pentru încredere! Să fie într-un ceas bun", a scris Laura Urschi pe pagina sa de Facebook.
De menţionat că liderul PUN, Octavian Ţîcu, va avea mai mulţi adjuncţi. În calitate de prim-vicepreședinte al PUN a fost ales Viorel Iordachescu, iar vicepreședinți au fost votaţi Ion Cobîșenco, Ana Guțu, Igor Petcu, Victoria Botnari, Valentina Nicolenco, Dorin Dușciac, Sergiu Burlacu și Corneliu Pântea.

Stiri relevante
08.02.2024
12:30
6111
„Kuliokul” sau Președinția. Dodon, în fața JUDECĂTORILOR la ora când Maia Sandu l-a chemat la consultări vizavi de REFERENDUMUL pentru integrarea europeană a R. Moldova
24.11.2022
10:13
7077
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
10.10.2022
10:54
7398
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
25.09.2022
17:04
6878
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni
12.06.2021
17:07
5851
FOTO // Candidatul Partidului „ŞOR" la functia de PREMIER, aplaudat în picioare la Orhei. Tauber: „Oamenii l-au delegat pe Ilan Şor să preia funcția de prim-ministru"
15.04.2021
16:30
7485
Partidul „ȘOR”, despre decizia CC: „Ceea ce s-a întâmplat astăzi nu e nici pe departe o rezolvare a crizei politice, ci aprofundarea ei. Maia Sandu este astăzi în război nu doar cu oponenții ei politici… Va pierde acest RĂZBOI”
12.02.2021
11:53
3565
VIDEO // Municipiul Orhei sărbătorește și în acest an DRAGOSTEA, alături de echipa lui Ilan Șor
04.01.2021
13:50
4039
FOTO // Un sat din raionul Sângerei va fi ILUMINAT, la inițiativa deputatului „Pentru Moldova”, Gheorghe Brașovschi
03.10.2020
16:27
4209
DEFINITIV // Andrian Candu NU poate candida la funcția de președinte al R. Moldova
15.09.2020
16:03
2829
Dodon, acuzat că ar influența și banalele SONDAJE online: „Obsedat de cel de-al doilea mandat de președinte, Igor Dodon nu acceptă ideea că va pierde alegerile și va face orice pentru a trăi cu impresia că va câștiga”
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
Top stiri
06.07.2026
05:38
159
Atacuri cu drone și rachete rusești asupra Kievului: cel puțin patru morți și 18 răniți
06.07.2026
03:57
441
Noapte de foc la Kiev: Rusia loveşte capitala Ucrainei cu un nou val de rachete şi drone
05.07.2026
23:24
485
Vreme plăcută de vară, cu episoade de ploi de vară, în perioada 6–12 iulie 2026
05.07.2026
23:19
527
Zelenski avertizează asupra unui nou atac major al Rusiei și cere accelerarea livrărilor de rachete Patriot
05.07.2026
23:18
454
Trump și Zelenski discută la summitul NATO din Turcia relansarea demersurilor de pace pentru Ucraina
05.07.2026
21:21
750
Rusia acuză Ucraina că refuză armistițiul local pentru recuperarea cadavrelor soldaților ucraineni
05.07.2026
20:23
986
Trei fii ai lui Ali Khamenei, la funeralii în Iran, dar lipsește actualul lider suprem Mojtaba
05.07.2026
19:43
512
O nouă navă comercială atacată în largul Yemenului, anunță armata britanică
05.07.2026
18:00
1091
Scandări pentru uciderea lui Donald Trump la înmormântarea liderului suprem iranian Ali Khamenei
05.07.2026
15:13
878
Putin l-a avertizat pe Trump că UE şi Kievul vor prelungirea şi escaladarea conflictului
05.07.2026
13:28
716
Opt persoane, între care patru copii, împușcate în Coney Island, New York: poliția investighează atacul și starea victimelor
05.07.2026
13:26
703
Horoscopul zilei 05.07.2026
05.07.2026
10:24
789
Rutte, prins între presiunile lui Trump și miza menținerii SUA în NATO la summitul de la Ankara
05.07.2026
09:07
856
„Google Maps” pentru Imperiul Roman: Câte zile făceai de la Constanța (Tomis) la Sarmizegetusa acum 2.000 de ani
05.07.2026
02:26
1421
Putin și Zelenski au discutat separat la telefon cu Donald Trump despre războiul din Ucraina
05.07.2026
01:53
1072
Israel anunţă eliminarea unui luptător înarmat în sudul Libanului, în plin val de tensiuni cu Hezbollah
05.07.2026
01:35
862
Vreme plăcută și ușor mai răcoroasă în Republica Moldova, duminică 05.07.2026
05.07.2026
01:14
862
Panică la Paris: bărbat reținut după ce a urcat pe Turnul Eiffel și a arborat un steag american
04.07.2026
21:57
1564
Kremlinul îl așteaptă pe Zelenski la Moscova pentru o întâlnire cu Putin, când va fi gata să ia decizii importante
04.07.2026
20:59
1132
Medvedev contestă legitimitatea sancțiunilor occidentale: „Toate restricțiile împotriva Rusiei sunt ilegale”
04.07.2026
14:31
1428
Armata ucraineană neagă pierderea orașului-cheie Kostiantinivka și susține că luptele continuă în zonă
04.07.2026
13:01
1375
Rusia anunță zeci de drone ucrainene doborâte la Sankt Petersburg și un terminal petrolier lovit
04.07.2026
13:01
1141
Horoscopul zilei 04.07.2026
04.07.2026
11:08
1313
Putin ignoră criza de combustibil din Rusia și continuă ofensiva asupra Ucrainei
04.07.2026
10:14
2270
Vasile Tofan, din nou pe lista scurtă pentru funcția de PREMIER? Acesta propune 12 măsuri radicale pe care viitorul Guvern nu le mai poate amâna - ghilotină în sectorul bugetar, privatizări și moratoriu pe controale
04.07.2026
03:05
1145
Lituania vrea arme nucleare pe teritoriul său pentru a descuraja Rusia
06.07.2026
05:38
06.07.2026
03:57
05.07.2026
23:24
05.07.2026
23:19
05.07.2026
23:18
05.07.2026
21:21
05.07.2026
20:23
05.07.2026
19:43
05.07.2026
18:00
05.07.2026
15:13
05.07.2026
13:28
05.07.2026
13:26
05.07.2026
10:24
05.07.2026
09:07
05.07.2026
02:26
05.07.2026
01:53
05.07.2026
01:35
05.07.2026
01:14
04.07.2026
21:57
04.07.2026
20:59
04.07.2026
14:31
04.07.2026
13:01
04.07.2026
13:01
04.07.2026
11:08
04.07.2026
10:14
04.07.2026
03:05
Actualitate
Parteneri
Actualitate
Atacuri cu drone și rachete rusești asupra Kievului: cel puțin patru morți și 18 răniți
Noapte de foc la Kiev: Rusia loveşte capitala Ucrainei cu un nou val de rachete şi drone
Vreme plăcută de vară, cu episoade de ploi de vară, în perioada 6–12 iulie 2026
Zelenski avertizează asupra unui nou atac major al Rusiei și cere accelerarea livrărilor de rachete Patriot
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri