Stiri
Fraudă de 10 milioane de lei
Important
29.07.2013
08:31
3499
3499
Nereguli // Printre beneficiarii de ajutor social se numără asistenți sociali, angajați ai primăriilor și chiar fețe bisericești
Polina Cupcea
Circa 10 milioane de lei trebuie să returneze statului oamenii care au primit nejustificat ajutoare sociale pe parcursul ultimilor cinci ani. Aproape în fiecare sat din cele 23 de raioane care au fost supuse unui control din partea Inspecției Sociale au fost depistate neregularități. Printre beneficiarii care au obținut ajutor social prin fraudă se numără și asistenți sociali, angajați ai primăriilor și chiar fețe bisericești care și-au umplut buzunarele falsificând dosarele.
Asistenții sociali, pe lista beneficiarilor
De mai bine de un an, Inspecția Socială verifică în ce mod sunt acordate ajutoarele sociale și compensațiile pentru căldură. Inspectorii au depistat un număr impunător de dosare falsificate în 462 de localități din 23 de raioane ale țării. Numărul cazurilor de eroare și fraudă detectate este de 4 400 din peste 60 de mii de cereri verificate, fiind propuse spre reexaminare 1 945 de dosare. Suma totală acordată ilegal unor beneficiari se ridică la 9,5 milioane de lei, iar un milion de lei din această sumă a fost rambursat deja în bugetul statului.
Principalele nereguli au fost tăinuirea bunurilor sau prezentarea informaţiei false despre membrii familiei, spune Mircea Grigoriev, şeful Inspecţiei Sociale. În mai multe localităţi au fost depistate familii care primeau ajutor social, chiar dacă demult nu mai locuiau la adresele indicate în cereri sau cazuri în care administratorii ajutorului social falsificau acte şi date în favoarea unor persoane apropiate.
Și preoții au nevoie de ajutor social
„Cele mai grave încălcări au fost comise de către unii asistenți sociali sau colaboratori din direcţiile de asistenţă socială care nu sunt suficient de informați despre acordarea ajutorului social și nici legea nu o cunosc prea bine. Unii dintre ei s-au implicat în lucruri neplăcute, au fraudat, au schimbat cifrele. Avem nereguli cu certificatele care sunt primite de la primărie - certificat despre componenţa familiei, certificat despre mărimea terenurilor agricole”, explică Grigoriev.
Complici la astfel de situații au fost nu doar asistenții sociali, dar și unii secretari ai consiliilor primăriilor, operatori care au introdus datele eronat, care s-au îmbogățit nu doar pe ei, dar și pe rudele lor. „Avem cazuri când un beneficiar avea casă cu două etaje și automobile, dar s-a învrednicit de ajutor social. Într-un sat am descoperit că, din cei 97 de beneficiari, doar 30 trebuiau să primească ajutor social. Pe listă sunt și preoți care s-au ales cu compensații, pe când sunt oameni sărmani care au fost ignorați de asistenții sociali”, a subliniat șeful Inspecției Sociale.
„Ce câștigăm noi cu zece mămuci la slujbă?”
Preotul din s. Chetriș, r-nul Fălești, trebuie să restituie circa 2 000 de lei, deoarece a tăinuit că ar avea autovehicul, boiler, pompă de apă, iar condițiile de trai sunt satisfăcătoare. Preoteasa spune că a meritat acești bani, pentru că nu e atât de ușor să întreții cinci copii. „M-a ajutat o vecină care lucrează la primărie. Mi-a zis că se dau ajutoare sociale și m-a întrebat dacă nu vrem și noi. Cred că nu a mai indicat tot ce avem prin gospodărie. Mai ales că autovehiculul și mașina de spălat ni le-a făcut cadou fratele, care este preot la Biserica „Sf. Dumitru” din Chișinău, iar datorită pompei, bea apă toată lumea care vine la biserică. Ce câștigăm noi cu zece mămuci la slujbă? Dacă ar fi vreo 50, ar ieși capikă, dar așa e greu”, mărturisește preoteasa.
Raioanele Cimișlia și Hâncești, cu cele mai multe încălcări
Cimișlia și Hânceștiul sunt raioanele care trebuie să înapoieze cele mai mari sume de bani. În Hâncești s-au depistat ajutoare sociale acordate nejustificat în sumă de trei milioane de lei. Cu aproape un milion mai puțin a prejudiciat bugetul statului și raionul Cimișlia. Însă unii beneficiari se arată indignați de controalele efectuate, mai cu seamă că au cheltuit banii și acum nu au de unde să-i restituie.
„Satele Pașcani și Pogănești trebuie să returneze în jur de 700 000 de lei, dar nimeni nu are de gând să-i întoarcă. Oamenii mai că nu ne scot cu furcile din ogrăzi, reproșându-ne de ce le-am mai dat aceste ajutoare, dacă acum le cerem înapoi? Cred că vreo 600 000 din cele trei milioane o să fie restituite”, explică șefa Direcției Asistență Socială și Protecția Familiei (DASPF) din Hâncești, Tamara Călugăru, care recunoaște că printre beneficiari au fost și funcționari publici și chiar oameni de afaceri.
Cei care au împărțit ajutoarele, blestemați și huiduiți
„Au fost suspendați din funcție și au restituit banii toți operatorii care au fost complici la fraudarea dosarelor și au beneficiat personal de ajutor. Au scris cerere de eliberare din funcție și unii asistenți sociali care au primit ilegal compensații, dar mai sunt și anumite carențe în lege care au produs tot haosul”, mai spune Călugăru.
Șeful DASPF din raionul Cimișlia, Mihai Motroi, susține că cele mai multe erori țin de persoanele care au indicat că au date pământurile în arendă când, de fapt, aceștia le lucrează. „Mi se ridică părul în cap. Am ajuns să-i controlăm și în frigidere. Ne blestemă toate babele, pentru că nu au de unde să întoarcă banii. Avem un caz în Lipoveni, unde o familie cu șase copii trebuie să restituie 42 000 de lei, dar o să mai verificăm o dată dosarele și o să vedem unde e buba”, răspunde supărat Motroi.
Asistenta socială din Lipoveni spune că familia chiar e săracă, doar că soții nu s-au înregistrat ca șomeri. Mai sunt familii care trebuie să înapoieze nu mai puțin de 8 000 de lei fiecare.
Dacă vor fi restituite vreo trei milioane…
În raioanele în care au fost comise erori mai puține, iar sumele pe care trebuie să le restituie nu sunt enorme, asistenții sociali nu-și încap în piele de bucurie. „Ei, noi avem vreo 200 000 de lei, asta-i nimic pe lângă alte raioane care au milioane”, spune bucuros un asistent social de la Primăria orașului Strășeni.
Oficialii speră că din aceste 10 milioane măcar vreo trei să fie restituite. „După aceste verificări, atât asistenții sociali, cât și beneficiarii care au falsificat informația trebuie să-și învețe lecția și să-și facă munca cinstit pe viitor. Noi înțelegem că unii chiar nu au cum să returneze banii, de aceea am scris în fiecare raion recomandări de care trebuie să țină cont și să nu mai comită erori”, atrage atenția Grigoriev.
Dosarele ce prezintă încălcarea legislaţiei în acordarea ajutorului social au fost transmise Procuraturii Generale care urmează să decidă asupra formei de pedeapsă. Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Valentina Buliga, a explicat, însă, că vor restitui banii doar cei care au fraudat dosarele și au primit ilegal ajutor social.

Stiri relevante
14.10.2015
13:04
3029
Moldovean REȚINUT pentru fraudă în SUA. Prejudiciul depășește ZECE MILIOANE de dolari
31.03.2015
11:24
9007
FRAUDĂ la BEM. A obținut un credit de 5 milioane de euro, iar gajul a fost de 125 ori mai mic
17.10.2014
10:16
3337
A fost REȚINUTși complicele tânărului care îşi cumpăra bilete de avion cu carduri bancare străine
12.05.2014
18:51
4370
SUA au făcut anunţul de maximă importanţă care vizează EXCLUSIV România
21.10.2013
17:21
3370
Opt vameși au fost demiși și 52, sancționați disciplinar după o operațiune antifraudă
13.09.2013
10:21
4001
Prejudiciu de 33 de milioane de lei, cauzat de un fost angajat al Serviciului Vamal
09.08.2013
15:30
2276
Câte 600 de lei pentru elevii din familiile defavorizate din capitală
10.09.2013
11:24
9934
Firma care administrează restaurantul „Golden Nica”, certată cu legea
10.09.2013
09:51
13588
Strugure gigant, descoperit la Cărpești! Cântărește peste patru kilograme
09.09.2013
14:15
10263
GALERIE FOTO // „Faimosul” restaurant „Golden Nica” – focar de infecție
14.10.2015
13:04
31.03.2015
11:24
17.10.2014
10:16
12.05.2014
18:51
21.10.2013
17:21
13.09.2013
10:21
09.08.2013
15:30
10.09.2013
11:24
10.09.2013
09:51
09.09.2013
14:15
Top stiri
10.11.2026
07:02
320
Discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, încep marți la Abu Dhabi; Europa trimite reprezentanți
10.11.2026
04:24
407
Qantas va externaliza 850 de posturi locale, majoritatea urmând să fie mutate în India
10.11.2026
04:14
480
Explozia de la uzina siderurgică din Turcia: bilanțul a ajuns la 17 morți
10.11.2026
03:42
601
Trump spune că SUA văd o „înclinaţie foarte puternică” spre încheierea războiului din Ucraina
10.11.2026
03:25
522
Zelenski: Succesele militare întăresc poziția Kievului în negocieri
10.11.2026
02:08
585
Trump: FBI investighează relația șefului Nvidia cu o presupusă spioană chineză
10.11.2026
00:38
870
Aventura lui Jensen Huang are ecouri dincolo de Nvidia, pe fondul tensiunilor dintre SUA și China
09.11.2026
22:54
656
Vreme schimbătoare în Republica Moldova: prognoza pentru 10–16 noiembrie
09.11.2026
21:48
553
Vasile Tofan și Marta Kos, la aniversarea a 15 ani de activitate a EBA
09.11.2026
21:29
686
Franța acuză Iranul de atacuri cibernetice în masă asupra congelatoarelor din magazine și a băncilor de sânge
09.11.2026
19:49
661
Republica Moldova își pregătește economia pentru Piața Unică a UE: progrese și reforme prioritare
09.11.2026
19:09
600
Lilia Dabija: Reforma APL trebuie să aducă servicii publice de calitate în fiecare localitate
09.11.2026
19:09
609
Moldova și prioritățile europene, discutate de premierul Vasile Tofan și Marta Kos
09.11.2026
18:44
561
Turul IV al concursului pentru tinerii profesori: 303 de posturi didactice vacante
09.11.2026
18:27
564
România, pe locul 35 în clasamentul global al urmăririi influencerilor
09.11.2026
18:15
605
Moldova, pe locul 69 în clasamentul mondial al dependenței de comerțul internațional
09.11.2026
17:48
666
Donatorii au promis 278 de milioane de euro pentru repararea arcei de la Cernobîl
09.11.2026
17:44
580
Transporturile Republicii Moldova, aliniate la standardele UE: prioritățile până la sfârșitul anului 2026
09.11.2026
17:37
660
Maia Sandu prezintă rolul Moldovei de hub între UE și Ucraina
09.11.2026
17:35
878
Zelenski discută cu Modi înaintea negocierilor cu Rusia și SUA; India, gata să medieze coridoarele pentru cereale
09.11.2026
17:28
576
Marta Kos anunță 30 de milioane de euro pentru reducerea costurilor la energie în Republica Moldova
09.11.2026
17:12
605
MEC recomandă sancțiuni și măsuri de protecție pentru cazurile de comportament sexualizat față de elevi
09.11.2026
16:47
697
Fratele lui Viktor Orban, arestat preventiv într-un dosar de presupus trafic de persoane
09.11.2026
16:38
554
Șase morți și 13 răniți, după o explozie la o uzină siderurgică din vestul Turciei
09.11.2026
16:20
0
Solidaritate europeană contra presiunii ruse: UE alocă peste jumătate de MILIARD de lei pentru iarna moldovenilor, un sprijin pe care Putin nu l-a oferit niciodată țării noastre
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
Actualitate
Parteneri
Stiri
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri