Fracțiunea PAS din CMC îl acuză pe primarul Ceban că ar angaja la Primărie persoane „implicate în scheme de escrocherie”: Cazul lui Aricov de la Direcția autorizare și disciplină în construcții
2169
Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) îi colicită primarului capitalei, Ion Ceban, să-l demită pe șeful Direcției autorizare și disciplina în construcții, Gheorghe Aricov, pentru implicarea acestuia în scheme de escrocherie.
Consilierii municipali Vasile Grădinaru și Zinaida Popa au afirmat astăzi, într-o conferință de presă, că Aricov a fost implicat în într-un ca de delapidare a unei companii străine.
„În anul 2006, doi cetățeni străini au fondat în R. Moldova compania „Monarch Developments”, care avea drept scop construcția unui bloc de locuit pe strada Nicolae Anestiadi. Între cei doi co-fondatori ai întreprinderii s-a iscat un conflict. Gheorghe Aricov s-a prezentat drept reprezentantul Președinției Republicii Moldova pentru relațiile cu investitorii străini, arătându-le o fotografie în care era alături de Vladimir Voronin. Prin înșelăciune, Aricov l-a convins pe proprietarul companiei să-i elibereze o procură cu împuterniciri de reprezentare, inclusiv pe litigii civile, și să semneze cinci foi albe. În timpul aflării proprietarului în afara țării în scop medical, Aricov s-a folosit de actele respective pentru a se autonumi în funcția de administrator al companiei. Odată ajuns în funcția de administrator al companiei, Gheorghe Aricov a înstrăinat la prețuri derizorii mai multe spații și apartamente care aparțineau companiei, beneficiarul final al schemei fiind chiar el însuși. Având statutul de administrator, Gheorghe Aricov a achitat din contul SRL „Monarch Developments” construcția unei case particulare pe Strada Primăverii 22”, a dezvăluit consiliera PAS, Zinaida Popa.
Potrivit consilierilor PAS, pe numele lui Gheorghe Aricov a fost deschis un dosar penal, iar expertiza efectuată de către Centrul Criminalistic și Expertize Judiciare a Ministerului Afacerilor Interne a arătat că Aricov cu alte persoane interpuse au falsificat actele de primire predare a bunurilor imobile.
„În luna octombrie 2007, fondatorul companiei „Monarch Developments” a revenit în Republica Moldova și a depistat abuzurile și actele infracționale comise de către Gheorghe Aricov și a emis ordin de eliberare din funcție a acestuia. Prin hotărârea instanței de fond, menținută prin decizia Curții Supreme de Justiție din 25 februarie 2009, s-a stabilit că Gheorghe Aricov, în lipsa împuternicirilor fondatorului companiei, a încheiat contracte de înstrăinare a bunurilor imobile care contravineau interesului companiei”, a argumentat Zinaida Popa.
Pe lângă „demisia urgentă” a lui Gheorghe Aricov, fracțiunea PAS i-a mai cerut primarului general Ion Ceban să numească în funcțiile de la Primăria Chișinău „oameni corecți, profesioniști și integri”.
Gheorghe Aricov și Ion Ceban nu au comentat acuzațiile consilierilor PAS.
57
Era impunității s-a încheiat pentru giganții tech: verdict istoric împotriva Instagram și YouTube redesenează viitorul rețelelor sociale
26.03.2026
12:46
202
Moldova Digital Summit 2026 transformă Chișinăul în hub regional pentru integrare europeană și investiții în tehnologie
26.03.2026
12:37
226
Moldova încheie un parteneriat cu Institutul de Mediu de la Stockholm pentru planificare energetică modernă și tranziție verde până în 2035
26.03.2026
11:46
355
FOTO // Ministrul Finanțelor, cu trotineta la SERVICIU. Andrian Gavriliță a renunțat la mașina de serviciu pentru a economisi bani și timp în ambuteiajele din Chișinău
26.03.2026
11:09
292
Startupul croat Verne lansează robotaxiuri electrice în Europa printr-un parteneriat strategic cu Uber și Pony.ai
26.03.2026
11:01
660
Ședință extraordinară la Guvern. Cabinetul de miniștri se întrunește de URGENȚĂ
26.03.2026
10:59
471
Record ISTORIC anunțat de Serviciul Fiscal de Stat: 1,5 MILIARDE de lei într-o singură zi acumulați la Bugetul de Stat
26.03.2026
09:44
367
Curtea de Apel menține condamnarea șefilor OT Dondușeni și Fălești ai fostului PP „Șor” pentru finanțare din partea unui grup criminal organizat
26.03.2026
09:44
590
Zelenski anunță, în PREMIERĂ, prețul colosal cerut de Trump pentru ca partenerii americanii să ofere pretecție Ucrainei în fața Rusiei
26.03.2026
09:40
362
Bărbat de 45 de ani din sudul țării, condamnat la 21 de ani de închisoare pentru abuz sexual asupra unei fete de 16 ani și a unui băiat de 12 ani
26.03.2026
08:28
473
Horoscopul zilei 26.03.2026
26.03.2026
12:46
38
Moldova Digital Summit 2026 transformă Chișinăul în hub regional pentru integrare europeană și investiții în tehnologie
26.03.2026
12:37
57
Moldova încheie un parteneriat cu Institutul de Mediu de la Stockholm pentru planificare energetică modernă și tranziție verde până în 2035
26.03.2026
11:46
293
FOTO // Ministrul Finanțelor, cu trotineta la SERVICIU. Andrian Gavriliță a renunțat la mașina de serviciu pentru a economisi bani și timp în ambuteiajele din Chișinău
26.03.2026
11:09
259
Startupul croat Verne lansează robotaxiuri electrice în Europa printr-un parteneriat strategic cu Uber și Pony.ai
26.03.2026
11:01
615
Ședință extraordinară la Guvern. Cabinetul de miniștri se întrunește de URGENȚĂ
26.03.2026
10:59
413
Record ISTORIC anunțat de Serviciul Fiscal de Stat: 1,5 MILIARDE de lei într-o singură zi acumulați la Bugetul de Stat
26.03.2026
09:44
333
Curtea de Apel menține condamnarea șefilor OT Dondușeni și Fălești ai fostului PP „Șor” pentru finanțare din partea unui grup criminal organizat
26.03.2026
09:44
549
Zelenski anunță, în PREMIERĂ, prețul colosal cerut de Trump pentru ca partenerii americanii să ofere pretecție Ucrainei în fața Rusiei
26.03.2026
09:40
334
Bărbat de 45 de ani din sudul țării, condamnat la 21 de ani de închisoare pentru abuz sexual asupra unei fete de 16 ani și a unui băiat de 12 ani
26.03.2026
08:28
454
Horoscopul zilei 26.03.2026
26.03.2026
03:11
565
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
26.03.2026
00:20
573
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
572
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
643
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
4993
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
556
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
601
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
615
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
914
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
609
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
614
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
620
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
637
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
14:29
766
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
1065
R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
Oligarhii vechi și noi: Cum a scăpat Vladimir Putin de cei mai influenți bancheri din Rusia și cine sunt magnații care controlează astăzi mass-media
Povestea TRAGICĂ a celor mai cunoscuți cvintupleți din lume: Cele cinci fetițe, separate de familie și expuse ca la grădina zoologică
Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
FOTO // Drumul LUNG al unui test pentru COVID-19, rezultatele căruia sunt gata în cel puțin opt ore: Cum decurge o zi de muncă a angajaților de la laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














