FOTO, VIDEO // Imaginile ZILEI vin de la Alba Iulia: Lumina și colorile TRCOLORULUI au dat startul MARȘULUI CENTENAR
1543
Foto: Vasile Mizin
Participanţii la Marea Adunare de la Alba Iulia au dat, ieri-seară, startul Marşului Centenar. După ce reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai societăţii civile din România şi Republica Moldova au aprins Flacăra Unirii în faţa Catedralei Reîntregirii Neamului, sute de manifestanţi au pornit în marş, pe jos, spre Chişinău.
Atmosfera creată la Alba Iulia a fost una emoționantă - sute de oameni de pe ambele maluri ale Prutului cu câte o Flacără a Unirii în mâini, au scandat „Unire!”, iar culorile Tricolorului au inundat spațiul din fața Catedralei Reîntregirii Neamului.

Foto: George Simion
Primarul de Puhoi, Ialoveni, Petru Frunze, a declarat la eveniment că vine din cel de-al doilea stat românesc căruia i s-a spus în perioada sovietică faptul că „peste Prut sunt dușmanii”, dintr-un sat „în care fierbe în vene sânge românesc”. Alesul le-a solicitat autorităților de la București să creeze o instituție responsabilă de dialogul cu localitățile din R. Moldova: „Vrem fapte concrete, fiindcă noi suntem parte a României, localitățile care au semnat Declarații de Unire”.
Flacăra Unirii va fi purtată sub forma unei ştafete pe o distanţă de 1 300 de kilometri, în 11 etape a câte cinci zile. Alba Iulia-Teiuş-Unirea-Turda-Cluj-Napoca-Căianu Mic este traseul primei etape din Marşul Centenar, în intervalul 1-5 iulie. Participanţii la marş vor fi întâmpinaţi de primari şi localnici.
„Veniţi cu noi în marş, veniţi când trecem Prutul şi, mai ales, pe 1 septembrie la Chişinău. Noi suntem oameni ai faptelor. Ne-am propus să strângem un milion de semnături pentru a face Unirea şi le vom strânge. E nevoie de fiecare dintre voi pentru asta. La sfârşitul anului avem alegeri parlamentare peste Prut. Trebuie să facem dreptate în Republica Moldova. Dar să nu se înşele nimeni, singura formă de a face dreptate este Unirea cu România. Nu trebuie să aşteptăm aceste alegeri şi să continuăm să ne închinăm la graniţa de la Prut. E timpul să o dăm jos şi începem cu acest marş, kilometru cu kilometru", a declarat George Simion, preşedintele Acţiunii 2012, citat de un comunicat de presă al platformei unioniste.
Manifestaţia care se derulează pe parcursul a două luni se va încheia pe 1 septembrie, la Chişinău, printr-o manifestaţie stradală de mare anvergură.

Cei care doresc să participe la Marşul Centenarului îşi pot alege una dintre etapele de aici şi îl pot contacta pentru înscrieri pe Nicolae Capcelea, adresă e-mail - nicucapcelea@gmail.com.
15.01.2026
22:32
401
Maia Sandu, de Ziua Culturii: „Cultura ne ține uniți și ne apără identitatea și viitorul”
15.01.2026
20:23
564
Miliardarul Ronald Lauder, prieten vechi al lui Trump, acuzat că şi-a împins protejatul să „cumpere” Groenlanda şi să deschidă calea pentru afaceri cu litiu în Ucraina
15.01.2026
20:20
488
Vreme mai rece și cer senin în Republica Moldova, vineri 16.01.2026
15.01.2026
18:29
570
Trump amenință să trimită armata în Minnesota, invocând Legea insurecției, după violențele dintre ICE și protestatari
15.01.2026
17:26
670
Kremlinul avertizează că fereastra de negociere pentru Kiev se îngustează pe fondul discuțiilor mediate de Washington și Trump
15.01.2026
17:12
607
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
16:12
649
Oligarh rus găsit mort în Cipru, pe fondul unui scandal politic și al suspiciunilor de „activitate hibridă”
15.01.2026
16:07
548
Șoferul troleibuzului implicat în accidentul mortal de pe bd. Decebal, trimis în judecată în Chișinău
15.01.2026
16:00
653
VIDEO // Nicușor Dan abordează ideea UNIRII R. Moldova cu România, după ce Maia Sandu a spus că ar vota „DA” la un eventual referendum. „Integrarea în UE, una din căile de a fi împreună”
15.01.2026
15:37
753
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului

14:53
545
MEC schimbă din temelii manualele școlare: accent pe calitate, ediții color, versiuni digitale și ghiozdane mai ușoare
15.01.2026
14:49
544
Rusia presează SUA pentru un răspuns la propunerea de prelungire a tratatului nuclear New START
15.01.2026
14:47
540
Kremlinul îi dă dreptate lui Trump: Zelenski „blochează pacea”, în timp ce Rusia lovește din nou Ucraina cu atacuri nocturne
15.01.2026
13:07
669
S-a răzbunat cu foc și plătește cu libertatea: 4 ani de închisoare pentru bărbatul de 61 de ani care a comandat incendierea unui service auto din Chișinău, cu prejudiciu de peste 2 milioane de lei
15.01.2026
12:02
591
Rusia expulzează un diplomat britanic acuzat de spionaj în contextul tensiunilor legate de războiul din Ucraina
15.01.2026
10:48
671
Kazahstanul cere SUA și Europei ajutor pentru protejarea transporturilor de petrol din Marea Neagră după atacurile cu drone
15.01.2026
10:17
746
Ziua NAȚIONALĂ a Culturii: 15 lucruri pe care nu le știai despre Mihai Eminescu - care a fost ultima poezie scrisă și ce a spus marele poet înainte să moară
15.01.2026
10:14
816
Președinta Maia Sandu anunță PRIORITĂȚILE pentru anul 2026 într-o conferință de presă MARATON
15.01.2026
10:09
592
Școlile din întreaga țară marchează Ziua Culturii Naționale și 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu prin activități dedicate
15.01.2026
09:27
700
Rusia susține că a cucerit peste 300 km pătrați în Ucraina la început de ianuarie, după ce în 2024 a preluat controlul a 6.640 km pătrați
15.01.2026
09:24
626
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele de imigranți pentru Republica Moldova și alte 74 de țări
15.01.2026
08:05
589
Horoscopul zilei 15.01.2026
15.01.2026
06:30
874
Trump dă vina pe Zelenski pentru blocarea păcii în Ucraina și îl absolvă pe Putin de responsabilitate
15.01.2026
02:12
809
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele permanente pentru imigranți din 75 de țări, inclusiv Rusia, Iran, Brazilia și Nigeria
14.01.2026
22:39
805
Zelenski decretează starea de urgență în sistemul energetic și cere sprijin occidental pentru a trece iarna sub tirul atacurilor rusești
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Consilierii PSRM au căutat dreptate de la Dodon, dar nu au găsit-o: „La noi în sat s-a întâmplat cred că cea mai mare crimă din R. Moldova. Cimitirul Codrean a fost vândut ilegal
1 MDL
1 EUR
19.92
1 USD
17.12
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39

Inapoi