FOTO, VIDEO // Cum arată CASA lui Klaus Iohannis
5391
sursa: one.ro
Probabil că mulţi dintre noi ne întrebăm, la un moment dat, unde locuieşte preşedintele ţării, Klaus Iohannis, sau cum arată locurile în care stau foştii preşedinţi ai României, Traian Băsescu, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.
Numitorul comun al acestor „enigme” îl reprezintă zona Primăverii, malul Lacului Floreasca … unde o simplă casă costă cât vreo treizeci de apartamente dintr-un cartier muncitoresc.
Actualul Şef al Statului are la dispoziţie o vilă de peste 1000 m2, cu două etaje, terasă şi grădină. De asemenea, preşedintele se relaxează vara la umbra unor palmieri aduşi de la Marea Mediterană, are un teren de tenis, un ponton, o remiză pentru bărci, dar şi un patinoar.
„În acest cartier, înainte de anii ’90, nu putea să între un om obişnuit. De ce? Fiindcă aici era reşedinţa lui Nicolae Ceauşescu. În acest loc aveau acces doar Nicolae Ceauşescu, familia lui şi demnitarii apropiaţi”, ne povesteşte fostul senator Marius Marinescu.
Din 2014, când şi-a început mandatul, actualul preşedinte a mai stat în două case de protocol. A aşteptat consolidarea clădirii în care locuieşte acum, operaţiune în care s-a investit mai bine de 1 milion de euro.
„Eu vă spun ce era înainte de 1989. Dacă trecem de aceste porţi găsim, la demisol, o cramă, parter, etaj, în subsol, la circa 10 metri adâncime, este un buncăr antiaerian, construit de pe timpul lui Gh. Gheorghiu – Dej, care este funcţional şi care poate să fie folosit de Klauss Iohannis, în caz de război.
Acest buncăr are legătură cu Palatul Cotroceni, cu Palatul Victoria, Casa Scânteii, prin nişte tuneluri circulabile cu maşina”, spune Marius Marinescu.
Pe domeniul din buricul Capitalei sunt nu una, ci două vile în care, pe vremuri erau cazaţi cei mai odioşi dictatori ai lumii, de la Saddam Hussein şi Hosni Mubarak, până la generalul Muammar Gaddafi.
Tot în buricul Capitalei fostul preşedinte Emil Constantinescu are o vila de protocol primită de la Guvernul Tăriceanu. Imobilul se află la doi paşi de Arcul de Triumf şi are o valoare de peste 2 milioane de euro.



Sursa: one.ro
04.04.2023
09:50
03.04.2023
19:14
15.02.2023
12:08
29.07.2022
12:48
23.11.2021
14:32
29.12.2020
11:20
03.12.2018
18:30
13.04.2018
17:15
11.04.2018
16:20
14.03.2018
08:00
14.08.2026
12:18
14.08.2026
12:16
14.08.2026
11:28
14.08.2026
11:11
14.08.2026
10:48
14.08.2026
10:47
14.08.2026
09:31
14.08.2026
08:34
14.08.2026
07:51
14.08.2026
02:28
14.08.2026
02:19
14.08.2026
01:57
14.08.2026
01:29
14.08.2026
00:50
14.08.2026
00:16
14.08.2026
00:08
13.08.2026
23:39
13.08.2026
23:16
13.08.2026
22:37
13.08.2026
22:29
13.08.2026
22:13
13.08.2026
22:01
13.08.2026
20:32
13.08.2026
19:31
13.08.2026
19:14
De ce pariurile giganților tehnologici pe Cupa Mondială arată că fotbalul mizează să reziste revoluției AI
Senatul SUA adoptă „Legea Lindsey Graham” de sancționare a Rusiei și Iranului, care extinde puterile tarifare ale lui Trump și deschide un nou front de dispută în Camera Reprezentanților
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz


















