FOTO // Secretul unui MODEL: cum să arăţi la 64 de ani ca la 30!
2766
sursa: one.ro Faceţi cunoştinţă cu modelul Christie Brinkley care, la prima vedere, ai putea jura că are 25-30 sau cel mult 40 de ani însă, în realitate, aceasta are 64 de ani. Deşi alte persoane la această vârstă îşi aşteaptă pensia, Christie încă pozează în costum de baie pentru coperţile unor reviste celebre.
De-a lungul anilor, Brinkley a apărut pe coperţile a 500 de reviste, printre care se numără şi Vogue, Glamour, Rolling Stone şi Esquire. La jumătatea anilor ’80, Christie a semnat un contract cu compania Cover Girl care avea să dureze 20 de ani, acesta fiind cel mai lung contract din istoria modei. Fiind mulţumiţi de munca depusă împreună, în anul 2005 contractul a fost reînnoit.
În prezent, pe lângă faptul că este model, Christie mai este şi scriitoare, fotograf, designer şi cântăreaţă. Să nu uităm de faptul că este şi mamă a trei copii.
Regulile pe care le aplică în viaţa de zi cu zi
Uită de vârsta pe care o are. „Vârsta mea biologică nu are de-a face cu felul în care mă simt. Vârsta este doar un număr, iar timpul nu-mi poate limita energia şi modul în care vreau să trăiesc”.
Dacă-ţi doreşti ceva cu adevărat, ţi-l poţi permite. Christie este vegetariană, iar de la vârsta de 13 ani aceasta consumă doar fructe, legume şi produse adecvate stilului ei însă, asta nu înseamnă că refuză să mănânce şi altceva. Aceasta mărturiseşte că este o iubitoare a pastelor şi le consumă, de cele mai multe ori, la cină. De asemenea, fructele de mare se numără printre mâncărurile sale favorite. „Viaţa este prea scurtă pentru a nu-ţi permite să consumi din când în când stridii şi un pahar de şampanie”.
Nu-ţi face griji de mărimea hainelor tale. Christie a mărturisit într-unul dintre interviurile sale că greutatea sa variază din când în când şi, ce-i drept, este perfect normal, din moment ce consumă paste sau mâncăruri grele. În schimb, aceasta nu se simte deloc ruşinată de faptul că mărimea jeanşilor variază între 40-44.
Sportul înseamnă tinereţe. Aceasta susţine faptul că sportul o face să se simtă tânără. După ce-şi face exerciţiile de încălzire, simte că poate face absolut orice. Ei bine, se pare că la fiecare antrenament, aceasta încearcă să facă 100 de flotări plus yoga pentru o jumătate de oră în fiecare zi şi, de multe ori, dimineaţa se duce să alerge.
„Iubeşte-ţi copiii”. În ciuda carierei sale, Brinkley îşi pune întotdeauna familia pe primul loc. „Sunt mamă. Sunt responsabilă atât cu copiii mei, cât şi cu mine. Vreau să rămân alături de ei şi să le ofer tot ce este mai bun”.
Sursă: brightside
31.01.2019
18:02
2358
Secretul unei relații de lungă durată. Un singur detaliu poate face diferența
12.01.2019
08:50
3051
Fetița care a devenit model înainte de a împlini un an
19.12.2018
18:03
2623
Care-i secretul ei? Are 54 de ani şi pare încremenită în timp
18.12.2018
18:03
3046
FOTO // Ce bărbați erau odată…
01.12.2018
18:01
2944
BENEFICII pentru frumusețe ale ghimbirului
29.11.2018
17:04
3427
SECRETELE întunecate ale tribului misterios care a ucis cu săgeţi un predicator american. De ce urăsc şi omoară toţi intruşii
15.11.2018
19:02
2725
Secretele care te ajută să îți PĂSTREZI tinerețea mai mult timp
02.11.2018
17:02
3941
Un model care a prezentat pentru Cătălin Botezatu s-a sinucis. Avea doar 24 de ani
28.10.2018
17:31
5476
TRUCURI la care apelează Brigitte Macron ca să arate mai tânără
20.10.2018
13:13
2296
Ce părți ale corpului ar trebui curățate mai des
12.10.2018
07:30
4340
Beneficii pentru FRUMUSEȚE ale uleiului de măsline
09.10.2018
18:30
3599
Polițist prins după ce a VÂNDUT documente secrete pe dark web
16.03.2026
19:00
44
Shopify pariază pe „agentic shopping”: asistenți AI personali care promit să schimbe regulile comerțului online
16.03.2026
18:56
78
Dorin Junghietu, la Bruxelles: Integrarea Moldovei în piața energetică a UE și solidaritatea europeană, piloni ai securității regionale
16.03.2026
17:39
225
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a Profilului „Sport” din învățământul liceal
210
Centru modern pentru tinerii cu adicții deschis la București. Ministrul Sănătății promite program național de combatere a dependențelor
16.03.2026
17:22
253
Discursul lui Jensen Huang deschide GTC 2026: ce anunțuri pregătește Nvidia pentru viitorul AI și al noilor cipuri
16.03.2026
17:20
392
Rușii, tot mai IZOLAȚI și cu pumnul în gură. Decizia care ar arunca Rusia în epoca de piatră: „Altă lume nu avem pentru voi”
16.03.2026
15:41
492
„Partenerul strategic” Rusia OTRĂVEȘTE Nistrul și poate lăsa cetățenii R. Moldova fără principala sursă de APĂ. Marta Kos: „UE este pregătită să ofere sprijin prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE”
16.03.2026
15:10
382
MAIA a premiat 13 inovații agricole la concursul „Util pentru Moldova” 2026 în cadrul expoziției Moldagrotech
16.03.2026
14:49
389
Tâlhărie de peste 100 000 de lei la Bălți: bărbat arestat preventiv după ce a agresat o vânzătoare cu clești metalici
16.03.2026
14:44
378
MEC publică calendarul admiterii la liceu pentru sesiunea 2026, cu două etape de concurs în iulie și august
16.03.2026
14:43
366
MEC lansează consultări publice pentru Concepția disciplinei „Arta teatrală” în licee
16.03.2026
14:43
480
Prutul nu ne desparte, ne UNEȘTE: Iașul sare în ajutorul Bălțiului în plină criză a apei
16.03.2026
13:01
494
Doi bărbați din Briceni, arestați preventiv 30 de zile pentru omorul prin împușcare al unui consătean și abandonarea cadavrului lângă cimitir
16.03.2026
12:15
455
O nou scumpire a carburanților. Prețul MOTORINEI crește cu aproape un leu și l-a depășit pe cel al benzinei. Vezi AICI benzinăriile la care te poți alimenta cu diesel
16.03.2026
12:03
531
Trafic de influență la redobândirea cetățeniei române: peste 20 de percheziții PA și CNA, administratoarea unui SRL și un angajat al Consulatului României la Cahul, reținuți
16.03.2026
11:47
423
Înscrierea în clasa I pentru anul de studii 2026-2027 începe la 1 aprilie și se va desfășura în două etape
16.03.2026
11:30
431
Decada „Memoriei și Recunoștinței” la Hîncești: lecții despre războiul din 1992, deportări și represiunile sovietice pentru o societate cu viitor european
16.03.2026
10:45
488
VIDEO // Operațiune ca în FILME în Anenii Noi: Mascații de la „Fulger” au descins la o fermă de bovine, unde au găsit la un ,,fermier" peste 40 kg de marijuană
16.03.2026
09:54
540
Vinul Moldovei cucerește ProWein 2026: 46 de vinării și 7 producători de divin promovează țara pe una dintre cele mai mari piețe internaționale
16.03.2026
07:54
540
Horoscopul zilei 16.03.2026
15.03.2026
18:21
768
Vreme mai blândă și cer predominant noros în Republica Moldova, 16–22 martie 2026
15.03.2026
13:13
910
Stare de URGENȚĂ pe Nistru. Guvernul Munteanu se reunește duminică într-o ședință extraordinară
15.03.2026
11:24
885
Dan Perciun, față în față cu reprezentanții elevilor la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor
922
Inteligența artificială care dirijează traficul în Tees Valley reduce întârzierile la autobuze cu aproape 14%
15.03.2026
08:40
863
Horoscopul zilei 15.03.2026
Shopify pariază pe „agentic shopping”: asistenți AI personali care promit să schimbe regulile comerțului online
Dorin Junghietu, la Bruxelles: Integrarea Moldovei în piața energetică a UE și solidaritatea europeană, piloni ai securității regionale
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a Profilului „Sport” din învățământul liceal
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.47
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














