Stiri

FOTO // Președinta Maia Sandu, în același AVION cu șeful unui stat din Europa. Despre ce au discutat cei doi lideri la înălțime

Actualitate 12.12.2022 20:47 Vizualizări1729
FOTO // Președinta Maia Sandu, în același AVION cu șeful unui stat din Europa. Despre ce au discutat cei doi lideri la înălțime

În drum de la Geneva, unde a participat astăzi la Summitul privind cooperarea eficientă pentru dezvoltare, președintele R. Moldova, Maia Sandu, a avut o discuție cu președintele Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis.

Interlocutorii au vorbit despre cooperarea bilaterală, despre situația complicată din regiunea noastră, despre crizele multiple cu care se confruntă republica noastră și acțiunile pe care autoritățile le întreprind pentru a reduce impactul acestora asupra populației.

„Am mulțumit pentru asistența oferită de Elveția în mai multe domenii, inclusiv pentru proiecte de sănătate, apă și canalizare, dezvoltare a comunităților locale, protecție a mediului, dezvoltare a învățământului profesional tehnic, diasporă și cultură”, a subliniat Maia Sandu.

La fel, șefa statului a salutat dinamismul cu care au avansat negocierile pe marginea Acordului de Comerț Liber cu EFTA.

„I-am mulțumit președintelui Cassis și pentru susținerea acordată de partea elvețiană în cadrul discuțiilor privind Acordul de Comerț Liber cu EFTA și am apreciat faptul că negocierile de substanță pe marginea acestuia sunt pe ultima sută de metri. Acest acord va contribui la creșterea schimburilor comerciale cu țările EFTA - Elveția, Islanda, Liechtenstein și Norvegia”, a punctat Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Autor: Ziarul National
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.15 1 USD 17.94 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 22.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri