FOTO // Polițiști, insultați și BĂTUȚI în mijlocul străzii la Bălți: „Din automobil au ieșit cinci persoane, toate vizibil în stare de ebrietate alcoolică și cu un comportament agresiv”
2355
Un echipaj de patrulare a stopat un automobil care se deplasa haotic pe străzi, iar din mașină au ieșit în scurt timp cinci persoane care au început să insulte și chiar să lovească oamenii legii.
Cazul a avut loc în după-amiaza zilei de joi pe o stradă din municipiul Bălți.
Potrivit Poliției, inșii se deplasau cu un automobil de marca „VAZ” care a fost stopat de către un echipaj al inspectorilor de patrulare la intersecția străzilor Izvoarelor și Tamara Ciobanu. La volan se afla un bărbat de 43 de ani, originar din satul Țambula, raionul Sângerei.
Acesta nu a vrut să le prezinte oamenilor legii actele la control, iar în apărarea șoferului au sărit patru pasageri, toți „vizibil în stare de ebrietate alcoolică și cu un comportament agresiv”.
„Aceștia au insultat și agresat fizic polițiștii, folosind limbaj și comportament indecent. Femeia care apare în imagine a încercat să pătrundă forțat în mașina Poliției pentru a împiedica acțiunile oamenilor legii și anume escortarea persoanei care se afla la volan pentru documentare”, se arată într-un comunicat al Poliției care anunță că scenele au fost filmate.
Echipajul de patrulare a solicitat întăriri pentru mobilizarea persoanelor agresive, care au fost escortate la Inspectoratul de Poliție. Oamenii legii au fost nevoiți să aplice mijloacele speciale și forța fizică, pentru a-i imobiliza pe agresori.
Șoferul a refuzat să fie testat cu alcooltestul sau să-i fie prelevate probele biologice și riscă să fie tras la răspundere penală atât pentru refuzul de a fi testat, cât și pentru ultragierea colaboratorilor organelor de ocrotire a normelor de drept și opunere de rezistență.
Mașina cu care se deplasau cele cinci persoane a fost reținută la parcarea specială din mun. Bălți.
20.09.2026
02:48
20.09.2026
00:34
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:15
19.09.2026
23:32
19.09.2026
22:29
19.09.2026
20:44
19.09.2026
19:32
19.09.2026
17:50
20.09.2026
02:48
20.09.2026
00:34
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:15
19.09.2026
23:32
19.09.2026
22:29
19.09.2026
20:44
19.09.2026
19:32
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:45
19.09.2026
16:20
19.09.2026
15:49
19.09.2026
15:42
19.09.2026
15:02
19.09.2026
14:45
19.09.2026
14:32
19.09.2026
14:18
19.09.2026
13:51
19.09.2026
13:49
19.09.2026
13:33
19.09.2026
13:31
19.09.2026
13:15
19.09.2026
12:40
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026
















