FOTO // „Pobeda” lui Șor trimite MILIOANE de lei de la Moscova pentru compromiterea procesului electoral și CORUPEREA alegătorilor. Organele de drept au efectuat percheziții în Jora de Jos, în urma cărora au ridicat aproape un milion de lei
1705
O persoană a fost reținută de Centrul Național Anticorupție și procurorii municipiul Chișinău, în urma unor percheziții desfășurate la Orhei, în localitatea Jora de Jos. Acțiunile au avut loc în cadrul unui dosar de finanțare ilegală a unei formațiuni politice din partea unui grup organizat, iar de la fața locului a fost ridicat circa un milion de lei.
Potrivit ofițerilor anticorupție, un grup de persoane ar fi planificat acțiuni ilegale în vederea compromiterii procesului electoral din 20 octombrie în localitatea Jora de Jos, inclusiv prin coruperea alegătorilor.
Astfel, mijloacele financiare ridicate urmau a fi utilizate pentru remunerarea membrilor de partid și a simpatizanților acestuia, organizarea evenimentelor festive, concertelor, întrunirilor sau altor acțiuni publice, închirierea mijloacelor de transport, alimentarea cu combustibil sau remunerarea șoferilor.
În urma perchezițiilor au fost ridicate mijloace financiare în diferită valută, precum și obiecte și documente care demonstrează proveniența și destinația ulterioară a banilor.
De menționat că gruparea criminală Șor, care are drept scop compromiterea referendumului privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, ar fi fost finanțată de Moscova cu circa 15 milioane de dolari doar în luna septembrie 2024, potrivit Inspectoratului General de Poliție.
Șor a recunoscut că ar fi fost alocate mai mult de 15 milioane, dar spune că banii ar veni legal de la o fundație din Rusia.
27.06.2026
06:45
27.06.2026
05:18
27.06.2026
02:40
27.06.2026
01:28
27.06.2026
01:07
27.06.2026
00:41
26.06.2026
23:38
26.06.2026
20:28
26.06.2026
20:06
26.06.2026
18:36
27.06.2026
06:45
27.06.2026
05:18
27.06.2026
02:40
27.06.2026
01:28
27.06.2026
01:07
27.06.2026
00:41
26.06.2026
23:38
26.06.2026
20:28
26.06.2026
20:06
26.06.2026
18:36
26.06.2026
18:30
26.06.2026
18:19
26.06.2026
18:07
26.06.2026
18:05
26.06.2026
17:59
26.06.2026
17:20
26.06.2026
17:12
26.06.2026
16:32
26.06.2026
16:32
26.06.2026
15:47
26.06.2026
15:35
26.06.2026
15:26
26.06.2026
14:01
26.06.2026
13:46
26.06.2026
12:55
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră



















