FOTO // Panourile electorale ale PD din Hâncești, „CIURUITE” cu bile de paintball: „Vom atenționa observatorii naționali și internaționali despre aceste acte de agresiune”
2041
facebook Reprezentanții Organizației Teritoriale Hâncești a Partidului Democrat (PD) se plâng că două panouri electorale ale formațiunii, prin intermediul cărora este promovat referendumul privind reducerea la 61 a numărului deputaților în Parlament, au fost vandalizate. Mai exact, panourile au fost găurite cu arme încărcate cu bile paintball.
Cei care au tras din aceste arme au dorit ca bilele să se spargă și vopseaua să se împrăștie pe panou. Pentru că materialul s-a dovedit a fi slab, panourile au gost și găurite.
„Condamnăm cu fermitate vandalizarea panourilor electorale ale PD din municipiul Hâncești, de pe strada Chișinău. PD a cerut în repetate rânduri tuturor partidelor să ducă o campanie electorală corectă şi civilizată, într-o atmosferă de calm şi de respectare a legii. Din păcate, opoziția refuză în continuare. În momentul de față, poliția investighează cazul și vinovații vor fi trași la răspundere. Totodată, vom atenționa și observatorii naționali și internaționali despre aceste acte de agresiune”, se arată pe pagina de Facebook organizației teritoriale Hâncești.
De menționat că și Misiunea Internațională de Observare a Alegerilor din Moldova (ENEMO) a îndemnat concurenții electorali să aibă o campanie corectă și să fie evitate cazuri de hărțuire sau atacuri fizice și verbale la adresa candidaților, dar și de deteriorare a unor materiale electorale.
La începutul campaniei electorale, un alt panou publicitar al candidatului Blocului „ACUM” de la Ungheni, Octavian Țâcu, fusese distrus.
PD a arătat anterior, într-o declarație publică, că „denunţă categoric violenţa de campanie”, precum și toate „agresiunile, incendierea autovehicule, vandalizarea panourilor electorale, agresarea fizică şi verbală a unor candidaţi sau activişti electorali”.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului




















