FOTO // Panglica „Sf. Gheorghe”, care a DIVIZAT societatea în R. Moldova, nu are NIMIC cu victoria asupra nazismului în cel de-al Doilea Război Mondial. Vladimir Putin NU a purtat acest simbol din 2000 până în 2007
3178
Panglica „Sf. Gheorghe”, asociată cu agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, a fost interzisă în R. Moldova. Cu toate acestea, forțele proruse din R. Moldova continuă să incite populația, menționând că actuala guvernare încearcă să pângărească memoria bunicilor și străbunicilor care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial și au adus pacea pe continentul european.
Istoricii au prezentat argumente potrivit cărora această panglică nu are nimic comun cu cel de-al Doilea Război Mondial și reprezintă un simbol elaborat de propaganda rusească. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a început să poarte această panglică în piept abia în 2007, la opt ani după ce a ajuns șef al acestui stat.
În 2005, Agenția rusească „RIA Novosti” și organizația „Comunitatea Studențească” a început împărțirea panglicilor „Sf. Gheorghe”, iar ulterior acesta a devenit simbolul celebrării zilei de 9 mai, ca zi a victoriei asupra fascismului.
În R. Moldova, această panglică a fost adusă de Liga Tineretului Rus. În anul 2014, această asociație a adus în Piața Marii Adunări Naționale cea mai lungă panglică „Sf. Gheorghe”, cu o lungime de 200 de metri și o lățime de 7 metri.
Din 2014, atunci când Federația Rusă a anexat Crimeea, această panglică a devenit un simbol al victoriei exclusiv a URSS asupra Germaniei naziste. „Deci, panglica aceasta bicoloră devine simbolul agresiunii Federației Ruse față de Ucraina”, a declarat istoricul Anatol Petrenco.
Pe 24 februarie curent, rușii au pornit un război sângeros în Ucraina. Pe lângă panglica negru-oranj, rușii au afișat pe tancurile și blindatele trimise să tragă în ucraineni literele „Z” și „V”. „Deci, este clar pentru noi cei din R. Moldova că acest simbol este, de fapt, un simbol al morții, al războiului. Acum știți că Dodon și socialiștii ar vrea să defileze la 9 mai, și Voronin apropo, că asta este victoria noastră. Dar nu poți cu simbolul victoriei asupra Germaniei naziste, cu același simbol, să omori mii de oameni, copii, bătrâni, câte clădiri, orașe distruse. Cu acest simbol nu poți să spui că noi luptăm împotriva neonaziștilor – asta este absurd”, a adăugat Petrenco.
Amintim că Parlamentul R. Moldova a interzis panglica „Sf. Gheorghe” și simbolurile „Z” și „V”. Cu toate acestea, socialiștii și comuniștii, care pe 9 mai vor să organizeze un „marș al victoriei” prin centrul Chișinăului, au declarat că vor purta această panglică. Mai mult, autoritățile din Găgăuzia au adoptat o lege locală prin care este permisă panglică în regiune, deși legile adoptate de Parlamentul R. Moldova sunt obligatorii pe tot teritoriul republicii.






Imagini selectate de Dumitru Lungu de la evenimente publice
23.02.2026
17:52
2
Nisporeni, desemnată Capitala Sportului 2026: investiții de 2 milioane de lei și zeci de evenimente pentru toate vârstele
23.02.2026
17:29
220
Maia Sandu, discuții la Chișinău cu o delegație daneză privind sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE
23.02.2026
17:20
257
Reconstrucţia Ucrainei după război va costa 588 de miliarde de dolari în zece ani, de trei ori PIB-ul estimat pentru 2025, locuinţele, transporturile şi energia fiind cele mai afectate sectoare
225
Insularii din Jersey, avertizați asupra pericolelor imaginilor generate de inteligența artificială
23.02.2026
16:47
238
Granturi de până la 60% pentru promovarea exporturilor moldovenești: Agenția de Investiții lansează noua ediție a Programului „BRIDGE Export”
258
Suporterii lui Wolves cer măsuri dure împotriva rasismului de pe rețelele de socializare
287
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută cu parlamentari danezi despre parcursul european și situația din regiunea transnistreană
23.02.2026
15:15
514
Averisment de ULTIMĂ ORĂ: „Putin a declanșat cel de-Al Treilea Război Mondial. Nu se va opri la Ucraina"
23.02.2026
12:24
429
Chișinău, capitala roboților: tinerii din toată țara și-au disputat primul Campionat Național FIRST Tech Challenge Moldova 2026
23.02.2026
12:04
450
Trei morți în atacurile rusești cu drone asupra Ucrainei, doi la Odesa în ajunul a patru ani de la invazie
23.02.2026
17:29
0
Maia Sandu, discuții la Chișinău cu o delegație daneză privind sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE
23.02.2026
17:20
1
Reconstrucţia Ucrainei după război va costa 588 de miliarde de dolari în zece ani, de trei ori PIB-ul estimat pentru 2025, locuinţele, transporturile şi energia fiind cele mai afectate sectoare
76
Insularii din Jersey, avertizați asupra pericolelor imaginilor generate de inteligența artificială
23.02.2026
16:47
95
Granturi de până la 60% pentru promovarea exporturilor moldovenești: Agenția de Investiții lansează noua ediție a Programului „BRIDGE Export”
230
Suporterii lui Wolves cer măsuri dure împotriva rasismului de pe rețelele de socializare
251
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută cu parlamentari danezi despre parcursul european și situația din regiunea transnistreană
23.02.2026
15:15
478
Averisment de ULTIMĂ ORĂ: „Putin a declanșat cel de-Al Treilea Război Mondial. Nu se va opri la Ucraina"
23.02.2026
12:24
417
Chișinău, capitala roboților: tinerii din toată țara și-au disputat primul Campionat Național FIRST Tech Challenge Moldova 2026
23.02.2026
12:04
435
Trei morți în atacurile rusești cu drone asupra Ucrainei, doi la Odesa în ajunul a patru ani de la invazie
23.02.2026
12:00
861
ULTIMA ORĂ, VIDEO // De ce majoritatea drumurilor din R. Moldova se DEZINTEGREAZĂ după prima iarnă? „S-au utilizat doar 84 de tone de asfalt din totalul necesar de 170 de tone. Cu jumătate ce facem? Au pus un strat mau subținere, ca de obicei…”
23.02.2026
11:09
512
Bărbat din Chișinău, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violență domestică și încălcarea ordonanței de protecție
23.02.2026
10:52
446
Învățământul veterinar din Republica Moldova, modernizat la standarde UE prin proiectul EDUVET
23.02.2026
10:17
554
Bătrân de 77 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare pentru violarea unei fetițe de 7 ani
23.02.2026
10:00
929
Coreea de Sud cere Ambasadei Rusiei să dea jos bannerul „Victoria va fi a noastră” afișat la împlinirea a patru ani de război în Ucraina
23.02.2026
09:29
594
Precizări de la Președinție – Decret de grațiere REVOCAT, după ce beneficiarul a fost reținut pentru pregătirea unor ASASINATE în Ucraina
23.02.2026
09:07
552
Atac masiv cu rachete ucrainene lasă regiunea rusă Belgorod fără curent, apă și căldură
23.02.2026
09:00
487
Patru ani de război: cum a supraviețuit Volodimir Zelenski tentativelor de asasinat, scandalurilor și presiunilor aliaților
23.02.2026
08:57
561
Patru ani de război în Ucraina: eroarea de calcul a Kremlinului care a slăbit Rusia militar, economic și diplomatic
23.02.2026
08:39
649
După patru ani de război, Ucraina se prăbușește demografic: natalitate în declin, văduve, orfani și milioane de refugiați plecați definitiv
23.02.2026
08:35
475
Patru ani de război în Ucraina: război de uzură, presiuni de la Washington, dar pacea rămâne blocată între condiţiile lui Putin şi liniile roşii ale lui Zelenski
23.02.2026
08:00
511
Horoscopul zilei 23.02.2026
23.02.2026
06:39
874
Zelenski avertizează: Putin a declanșat al treilea război mondial și nu se va opri la Ucraina
23.02.2026
01:40
718
Economia creatorilor sub presiunea conținutului generat de AI: cine mai reușește să iasă în evidență?
23.02.2026
00:00
634
Cutremur de magnitudine 7,1 la mare adâncime în Malaysia, fără pagube sau victime raportate
22.02.2026
21:03
660
Quantonation strânge 220 de milioane € pentru al doilea fond, dublu ca mărime, semn că investițiile în tehnologiile cuantice accelerează
Maia Sandu, discuții la Chișinău cu o delegație daneză privind sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Reconstrucţia Ucrainei după război va costa 588 de miliarde de dolari în zece ani, de trei ori PIB-ul estimat pentru 2025, locuinţele, transporturile şi energia fiind cele mai afectate sectoare
Granturi de până la 60% pentru promovarea exporturilor moldovenești: Agenția de Investiții lansează noua ediție a Programului „BRIDGE Export”
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.16
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














