FOTO // Nonagenarul Vladimir Beșleagă, la SFAT cu președintele Maia Sandu. Scriitorul a revenit, după aproape 30 de ani, în sala unde a VOTAT Declarația de Independență a R. Moldova. Ce PROMISIUNE i-a făcut șeful statului maestrului
2870
Scriitorul Vladimir Beșleagă, ajuns la vârsta de 90 de ani, a fost astăzi în vizită la Președinție. Acesta a avut o întrevedere cu Maia Sandu și a depănat amintiri în sala în care alături de deputații primului Parlament al R. Moldova a votat Declarația de Independență.
„Mi-a făcut plăcere să mă întâlnesc astăzi, la Președinție, cu distinsul scriitor Vladimir Beșleagă. L-am felicitat cu prilejul celor 90 de ani, pe care i-a marcat la 25 iulie, și i-am admirat energia, spiritul enciclopedic și înțelepciunea de viață. Am discutat despre trecut și „cumplitele vremi” ce l-au întărit și l-au format ca personalitate, iar în sala în care a fost votată Declarația de Independență a R. Moldova ne-am amintit de perioada în care a pus umărul la constituirea R. Moldova, ca fruntaș al Mișcării de renaștere națională și ca deputat în primul Parlament”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.
Citește și: Scriitorul Vladimir Beșleagă a împlinit 90 de ani!
De asemenea, președintele i-a făcut o promisiune maestrului Beșleaga.
„I-am mulțumim domnului Beșleagă pentru caracter, verticalitate și opera literară pe care a creat-o. I-am urat sănătate și inspirație, și i-am promis să muncim pentru a duce la bun sfârșit cauza pentru care s-a zbătut domnia sa toată viața - să construim o republică frumoasă, în care fiecare om să se simtă liber și să trăiască în demnitate”, a conchis președintele Maia Sandu.




27.09.2026
12:53
27.09.2026
12:34
27.09.2026
12:21
27.09.2026
12:15
27.09.2026
11:36
27.09.2026
11:28
27.09.2026
11:16
27.09.2026
11:15
27.09.2026
11:12
26.09.2026
19:05
27.09.2026
12:21
27.09.2026
12:15
27.09.2026
11:36
27.09.2026
11:28
27.09.2026
11:16
27.09.2026
11:15
27.09.2026
11:12
26.09.2026
19:05
26.09.2026
14:18
26.09.2026
14:16
26.09.2026
14:12
26.09.2026
14:07
26.09.2026
14:02
26.09.2026
13:58
26.09.2026
13:42
26.09.2026
13:36
26.09.2026
11:55
26.09.2026
11:30
25.09.2026
20:19
25.09.2026
20:16
25.09.2026
19:39
25.09.2026
18:54
25.09.2026
18:41
25.09.2026
18:13
25.09.2026
17:58
25.09.2026
17:45
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”















