FOTO // Ilan Șor și-a cumpărat o „BIJUTERIE” de 200 de mii de euro. „Acesta este doar ÎNCEPUTUL”
5018
Milionarul Ilan Șor, patronul clubului FC Milsami, a făcut o achiziție de 200 de mii de euro, dar a promis că nu se va opri aici. Peste două săptămâni vor demara lucrările la un complex sportiv modern, care va fi înălțat în orașul Orhei.
„Anul acesta voi investi masiv în infrastructura clubului. Prima investiție ține de achiziționarea unui autocar modern cu o vechime de doi ani, dar care a costat 200 de mii de euro. Jucătorii vor avea cele mai bune condiții atunci când se deplasează prin țară, la fel ca și marile cluburi europene. De asemenea, peste două săptămâni vom da startul construcției unui complex sportiv pentru FC Milsami, care va cuprinde terenuri de antrenament, un hotel pentru echipă și tot ce este necesar pentru a face performanță”, a declarat omul de afaceri în cadrul unei conferințe de presă.
În același context, acesta a spus că intenționează să modernizeze stadionul orășenesc din Orhei, astfel ca echipa să poată disputa meciurile și în nocturnă. „Purtăm discuții cu autoritățile orășenești și cred că nu vom avea impedimente pentru a moderniza infrastructura arenei”.
Șor nu a vrut să spună cât l-a costat să întrețină echipa în ultimii ani, dar a dat asigurări că investițiile vor crește. „Intenționez să deschid o școală de fotbal la Orhei, pentru că e orașul unde evoluează echipa noastră. Dar astfel de școli de fotbal vor fi deschise în fiecare raion. Nu am calculat cât va costa acest proiect și nu contează câți bani vor trebui. Eu sunt mecenat și vreau să contribui la dezvoltarea fotbalului. De ce abia acum fac asta? Pentru că până acum am câștigat trofee cu FC Milsami și a venit timpul să investesc și în școlile de fotbal. Dacă fiecare club ar investi măcar 10% din buget pentru școlile de fotbal, atunci avem șansa să fim prezent la turneele finale”, a adăugat acesta.
Omul de afaceri a dat asigurări că, în maximum un an, echipa sa va beneficia de un complex de pregătire la cel mai înalt nivel, iar echipa sa se va bate pentru campionat.

14.11.2025
20:02
16048
,,Sunt o rușine!" Selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso, nu s-a abținut deloc, după scenele cum rar se văd de la Chișinău
24.10.2025
07:26
9609
Încă o medalie de AUR pentru R. Moldova la Campionatul Mondial de lupte din Serbia. Alexandrin Guțu a dominat competiția la categoria de 82 kg
23.10.2025
10:59
7763
VIDEO // Imagini DRAMATICE de pe frontul din Ucraina. Lozinca rușilor „cвоих не бросаем” - doar un mit. Așa arată și se simte iadul pentru soldații ruși, trimiși de Putin pe „insulele morții”
21.09.2025
18:17
13070
Exemplu pentru NAȚIONALA de fotbal a R. Moldova. Cum a reușit Uzbekistan să se califice la PRIMUL său Campionat Mondial: Povestea uriașului proiect sportiv din spatele acestui succes
11.09.2025
13:31
11315
Sergiu Cleșcenco a DEMISIONAT de la naționala de fotbal a R. Moldova, deși prima reprezentativă mai păstrează șanse teoretice de a ajunge la Campionatul Mondial din 2026
11.09.2025
09:00
10236
Maestrul Ion Caras, la 75 de ani: Fotbalul este mai curând o artă
10.09.2025
12:35
10432
Agentul FIFA, Leonid Istrati, dă de pământ cu jucătorii naționalei după RUȘINEA cu Norvegia: „Aseară, după 1-11, lumea a văzut ce văd eu zilnic: se cred mari vedete și cer contracte ca în Premier League, dar nu pot face un sprint...”
10.09.2025
09:18
10325
VIDEO // Norvegienii au marcat 12 GOLURI și au câștigat cu 11-1 în fața NAȚIONALEI de fotbal a R. Moldova. Selecționerul Cleșcenco se gândește la DEMISIE, după dezastrul de la Oslo
10.09.2025
20:55
10286
Mărturia portarului Cristian Avram, demolat de Haaland&Co cu 11-1: „Am vorbit cu Erling după joc. Știți ce mi-a zis?”
28.08.2025
16:25
12546
VIDEO // Legendarul Oleksandr Usyk, campion MONDIAL absolut la categoria grea, vizită în R. Moldova. Ucraineanul a făcut o baie de mulțime în fața Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale
24.08.2025
19:10
11677
Aur pentru R. Moldova la Milano. Serghei Tarnovschi, campion MONDIAL pe distanța de 5 000 metri
22.08.2025
17:17
11248
VIDEO // Serghei Tarnovschi, MEDALIE la Campionatul Mondial de la Milano, Italia
10.02.2026
20:20
35
Ocupaţia rusă acuză Kievul de avarierea unei linii electrice la Centrala Zaporojie, dar susţine că riscul radiologic este sub control
10.02.2026
18:45
282
Kenya acuză Rusia că transformă tinerii kenyeni în „carne de tun” pe frontul din Ucraina, după ce îi ademenește cu joburi bine plătite
10.02.2026
18:11
308
Macron cere o reluare controlată a dialogului cu Putin, sub mandat european unitar și cu puțini interlocutori
10.02.2026
18:09
306
„Școala fără tutun și nicotină”, lansată în cinci instituții pilot din Republica Moldova pentru protejarea sănătății elevilor
10.02.2026
17:07
354
Fostă șefă interimară a Postului vamal Chișinău, condamnată pentru trafic de influență și corupere activă la 2 ani cu suspendare, amendă de 400 000 lei și interdicție de a ocupa funcții publice
10.02.2026
16:48
362
România cade pe locul 70 în clasamentul global al corupţiei, cu scor în scădere şi la egalitate cu două state africane
10.02.2026
16:38
353
Republica Moldova și Ucraina își sincronizează parcursul de aderare la UE și întăresc cooperarea pentru pace și reconstrucție
10.02.2026
16:04
350
Ministerul Educației definitivează noul regulament pentru școli primare și secundare și cheamă părinții și profesorii la consultări
10.02.2026
15:35
397
CIO îi interzice lui Vladislav Heraskevich casca în memoria sportivilor uciși, dar îi permite o banderolă neagră în proba de skeleton
10.02.2026
14:38
635
Ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei, noi FALSURI în raport cu R. Moldova: „Comportamentul lui Oleg Ozerov este al unui provocator, iar prezența sa pe teritoriul R. Moldova contravine interesului NAȚIONAL”
10.02.2026
13:35
509
Aproape 150.000 de ruși au sesizat FSB în 2025, ducând la zeci de dosare pentru „terorism” și „sabotaj”
10.02.2026
13:25
657
Rusia mai PIERDE un partener strategic, după ce a invadat Ucraina. Kazahstanul consideră URSS regim de OCUPAȚIE și renunță la moștenirea sovietică și rusă
10.02.2026
12:51
566
Gospodarii din Republica Moldova pot vinde surplusul de produse animale, cu respectarea normelor sanitar-veterinare
10.02.2026
11:53
896
Propagandă nucleară de la Moscova: „experți” ruși inventează scenarii cu trupe NATO în Transnistria și amenință România cu distrugerea Bucureștiului
10.02.2026
11:00
471
Universitățile din Moldova pot accesa 9,5 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de cercetare
10.02.2026
10:59
568
Amnesty: adolescenți nord-coreeni executați și trimiși în lagăre pentru vizionarea serialului „Squid Game” și a conținutului K‑Pop
10.02.2026
10:47
483
Doi procurori din Bălți și Edineț, trimiși în judecată pentru 20 000 de euro ceruți la „soluționarea” unui dosar de migrație ilegală
10.02.2026
10:04
503
Maia Sandu lansează un dialog național pentru protejarea copiilor și tinerilor din Republica Moldova în mediul online
10.02.2026
09:40
528
Investitori turci interesați de proiecte digitale, producție de apă și consultanță guvernamentală în Republica Moldova
10.02.2026
09:38
651
Cască omagială interzisă la Jocurile Olimpice: mesajul sportivului ucrainean pentru atleţii ucişi în război şi reacţia lui Zelenski
10.02.2026
09:22
491
MAIA lansează primul studiu național privind riscurile agricole, realizat cu sprijin moldo-german
10.02.2026
09:09
512
Maia Sandu lansează dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online, de Ziua Siguranței pe Internet
10.02.2026
08:38
496
Horoscopul zilei 10.02.2026
10.02.2026
07:24
576
Maia Sandu anunță un dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online
10.02.2026
06:25
600
Moscova cere ca orice acord de pace cu Ucraina să includă garanţii de securitate pentru Rusia
Ocupaţia rusă acuză Kievul de avarierea unei linii electrice la Centrala Zaporojie, dar susţine că riscul radiologic este sub control
Kenya acuză Rusia că transformă tinerii kenyeni în „carne de tun” pe frontul din Ucraina, după ce îi ademenește cu joburi bine plătite
„Școala fără tutun și nicotină”, lansată în cinci instituții pilot din Republica Moldova pentru protejarea sănătății elevilor
Fostă șefă interimară a Postului vamal Chișinău, condamnată pentru trafic de influență și corupere activă la 2 ani cu suspendare, amendă de 400 000 lei și interdicție de a ocupa funcții publice
1 MDL
1 EUR
20.10
1 USD
16.94
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














