FOTO // Gimnaziul din satul Sămănanca, RENOVAT capital, la inițiativa echipei lui Ilan Șor. Odată cu darea în exploatare a unui nou BLOC de studii, elevii nu vor mai fi nevoiți să învețe în două schimburi: „Demult am așteptat această SCHIMBARE”
2616
Un nou proiect al echipei Partidului „ȘOR” a fost implementat în satul Sămănanca, raionul Orhei. Elevii claselor primare și dascălii de la gimnaziul rus „Fiodor Ostapciuc” se bucură de condiții excelente. Asta după ce a fost construit un nou bloc de studii. Odată cu implementarea acestui proiect, s-a rezolvat o problemă care le dădea mari bătăi de cap copiilor, părinților și profesorilor - elevii nu vor mai fi nevoiți să învețe în două schimburi, așa cum a fost timp de zeci de ani, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii parlamentare.
„Timp de 60 de ani și până în acest an, la școala noastră, elevii au învățat în două ture. Probabil, aceasta este singura instituție de învățământ, nu doar din raionul Orhei, ci din toată republica, unde au loc lecții conform unui asemenea orar. Din luna septembrie a acestui an, însă, toți copiii noștri învață într-o singură tură, ceea ce este foarte important. Și asta datorită faptului că am construit un nou bloc de studii pentru clasele primare, iar elevii care au învățat după prânz acum vin la ore de dimineață, ceea ce este foarte comod. Demult am așteptat această schimbare. Nu vă pot reda bucuria pe care o avem”, a declarat directoarea gimnaziului, Angela Cușnir.
„Acum copiii vin cu deosebit interes la școală, întrucât blocul de studii este nou, iar condițiile – decente. Noi, profesorii, suntem mulțumiți că activăm într-o singură tură. E mai comod pentru toată lumea, dar și mai sigur”, a menționat o învățătoare de clasele primare.
„Le spun un mare mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în construcția noului bloc de studii. Inaugurarea acestuia reprezintă un eveniment important pentru noi. Cei mai fericiți sunt copiii, sunt mai atenți la ore, mai interesați să învețe și mai ascultători, datorită condițiilor moderne de studii care au fost create. Sălile de clasă sunt luminate, băncile - potrivite pentru vârsta lor, sunt lavoare unde se pot spălă pe mâini, este dezinfectant, altfel spus avem toate condițiile, motiv pentru care avem doar cuvinte de mulțumire”, a afirmat o profesoară.
Și părinții elevilor sunt mulțumiți de noile condiții de care se bucură copiii lor. „Școala este foarte frumoasă. Dotările sunt comode pentru elevi. Au parte de toate comoditățile. Întrucât merg de dimineață la ore și nu după prânz, copiii sunt mai odihniți, mai energici”, a spus o mamă.
„Ne bucurăm cel mai mult de faptul că ai noștri copii nu mai trebuie să meargă la școală după prânz. Încheiau lecțiile târziu, afară era întuneric, stăteam cu grijă până ajungeau acasă. Suntem foarte recunoscători pentru tot”, a spus o altă mamă, locuitoare a satului Sămănanca.
Primarul satului Sămănanca, Alexandru Zbîrnea, a menționat că lucrările de construcție a noului bloc de studii au durat aproape patru luni.
„Suntem foarte fericiți. Datorită echipei Partidului „ȘOR”, lui Ilan Șor, a fost posibilă implementarea acestui proiect. Și-a îndeplinit promisiunea mai repede decât ne-am așteptat. Blocul de studii destinat copiilor din clasele primare este dotat cu toate cele necesare, tehnică performantă, table interactive, care le aduc multe beneficii copiilor, îi ajută să asimileze mai ușor informațiile și sunt mai interesați să învețe”, a accentuat Alexandru Zbîrnea.
Potrivit președintelui raionului Orhei, Dinu Țurcanu, construirea blocului de studii de la Sămănanca a costat bugetul raional 1,85 de milioane de lei. Alți 270 de mii de lei au fost acordați pentru amenajarea teritoriului și sistemul de canalizare, iar, ulterior, a fost acordată suma de 150 de mii de lei pentru modernizarea sistemului de încălzire.
„Faptul că lecțiile la acest gimnaziu vor fi predate într-un singur schimb este un pas important și o investiție semnificativă în viitorul satului Sămănanca. Acesta este doar un început frumos pentru această localitate”, a spus Dinu Țurcanu.
La evenimentul de inaugurare a gimnaziului rus „Feodor Ostapciuc” renovat capital a participat deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber. „Gimnaziul a fost renovat din bani publici și ne-am străduit ca lucrările să fie cât mai calitative, deoarece nu ne permitem să cheltuim bani pentru reparații, ci trebuie să alocăm bani pentru alte proiecte, în alte instituții de învățământ. Investim și vom continua să investim în noua generație. Suntem mulțumiți că ne reușește asta”, a afirmat deputatul Marina Tauber.
La rândul său, președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a declarat că proiectul de la Sămănanca reprezintă o nouă dovadă a faptului că echipa formațiunii salecontinuă să investească în creșterea și educarea copiilor, care sunt viitorul țării.
„Renovăm și modernizăm grădinițele și școlile. Raionul Orhei devine un model și un exemplu pentru întreaga țară în ceea ce privește atitudinea autorităților față de cea mai importantă sferă a vieții noastre. Acordăm o atenție specială școlilor din localitățile rurale, deoarece înțelegem foarte bine că dacă în sat va exista o grădiniță și o școală modernă, înseamnă că acolo va fi viață. Gimnaziul din satul Sămănanca, care a fost renovat capital și dotat cu toate cele necesare, oferă încredere în viitorul acestei localități. În ansamblu, acest proiect este îndreptat către viitor. Viitorul copiilor noștri, viitorul țării, care nu poate supraviețui fără oameni educați și deștepți”, a punctat liderul Partidului „ȘOR”, la inițiativa căruia a fost reconstruit gimnaziul de la Sămănanca.
La gimnaziul rus „Feodor Ostapciuc” din satul Sămănanca învață, în total, aproximativ 100 de elevi, iar blocul nou de studii este frecventat de 46 de copii. Anterior, în satul Sămănanca, echipa Partidului „ȘOR” a realizat proiectul iluminatului stradal, conchide sursa citată.
14.05.2026
11:03
0
Lideră locală a fostului Partid „Șor” și secretară a Partidului „Șansă”, deferite justiției pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunilor politice
14.05.2026
09:45
184
Cine controlează adevărul în era AI: fosta șefă de știri de la Meta vrea să verifice marile modele cu „judecători AI” și experți globali
14.05.2026
07:59
432
Horoscopul zilei 14.05.2026
14.05.2026
07:06
379
Maia Sandu, la recepția dată de Ziua Europei: „Aderarea nu este doar despre 'teme pentru acasă', ci despre o reparație morală și istorică”
469
Portofelul digital de sănătate al pacientului, disponibil din vară. CNAS promite acces online la toate documentele medicale și transparență la decontări
628
Dr. Doru Negru explică de ce înfometarea topește mușchii, nu grăsimea, și cum slăbim eficient cu mese mici și dese
13.05.2026
22:27
620
Maia Sandu reafirmă la Chișinău angajamentul Republicii Moldova pentru integrarea europeană de Ziua Europei
13.05.2026
21:21
1156
Startupul geotermal Fervo Energy sare de 10 miliarde de dolari la debutul pe bursă, împins de foamea de energie a centrelor de date pentru AI
13.05.2026
21:10
1193
Origin Lab strânge 8 milioane de dolari pentru a transforma datele din jocuri video în combustibil pentru modelele AI ale lumii reale
13.05.2026
20:48
711
Sam Altman, sub lupa Congresului și a instanței: este șeful OpenAI un lider de încredere?
13.05.2026
20:19
594
Vreme mai stabilă și mai senină în Republica Moldova, joi, 14 mai 2026
14.05.2026
09:45
79
Cine controlează adevărul în era AI: fosta șefă de știri de la Meta vrea să verifice marile modele cu „judecători AI” și experți globali
14.05.2026
07:59
404
Horoscopul zilei 14.05.2026
14.05.2026
07:06
351
Maia Sandu, la recepția dată de Ziua Europei: „Aderarea nu este doar despre 'teme pentru acasă', ci despre o reparație morală și istorică”
13.05.2026
22:27
606
Maia Sandu reafirmă la Chișinău angajamentul Republicii Moldova pentru integrarea europeană de Ziua Europei
13.05.2026
21:21
1146
Startupul geotermal Fervo Energy sare de 10 miliarde de dolari la debutul pe bursă, împins de foamea de energie a centrelor de date pentru AI
13.05.2026
21:10
1181
Origin Lab strânge 8 milioane de dolari pentru a transforma datele din jocuri video în combustibil pentru modelele AI ale lumii reale
13.05.2026
20:48
705
Sam Altman, sub lupa Congresului și a instanței: este șeful OpenAI un lider de încredere?
13.05.2026
20:19
584
Vreme mai stabilă și mai senină în Republica Moldova, joi, 14 mai 2026
13.05.2026
19:27
550
Maia Sandu, în dialog la Nisporeni despre siguranța copiilor online și reforma administrației locale
13.05.2026
19:03
613
Anduril atrage o rundă de 5 miliarde de dolari și își dublează evaluarea la 61 de miliarde în plin boom al tehnologiei de apărare
13.05.2026
18:17
754
Amazon lansează „Alexa for Shopping”, noul asistent AI care îți personalizează cumpărăturile pe Amazon și în alte magazine online
13.05.2026
18:06
731
Anthropic depășește OpenAI la numărul de clienți business, potrivit datelor Ramp
13.05.2026
17:57
513
Elevii din învățământul profesional tehnic propun 51 de proiecte pentru bugetarea participativă în școli
13.05.2026
17:57
607
Carolina Novac: Tranziția energetică a Moldovei, strâns legată de digitalizare și securitate cibernetică
13.05.2026
17:30
546
WhatsApp lansează modul incognito pentru conversațiile cu Meta AI, cu mesaje care dispar și procesare în mediu securizat
13.05.2026
17:26
567
Franța, partener strategic pentru modernizarea infrastructurii și mobilității urbane din Republica Moldova
13.05.2026
17:04
1395
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Spațiul aerian din nordul țării, închis temporar. O dronă lansată de armata lui Putin a traversat R. Moldova de la nord la sud, dispărând de pe radar la Mingir
13.05.2026
15:40
931
Deconspirarea „CARACATIȚEI” de la Primăria Chișinău. Irina Gutnic, acuzații la adresa lui Ion Ceban: „Este un pericol atât pentru Chișinău, cât și pentru Moldova. Am ales să nu execut ordine politice într-un sistem care produce și acoperă probleme”
13.05.2026
15:30
688
Guvernul preia terenuri din mai multe localități pentru a continua modernizarea principalelor drumuri naționale
13.05.2026
13:25
569
Tinerii din nord invitați la Corlăteni să descopere agricultura digitală la Târgul Regional „Viitorul e AgriCOOL”
13.05.2026
12:48
628
Poliția Republicii Moldova își consolidează cooperarea regională la Adunarea Generală SEPCA de la Sarajevo
13.05.2026
11:41
562
Guvernul deblochează marile proiecte de infrastructură electrică și aliniază legislația la noua lege a energiei în Republica Moldova
517
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri fermierilor loviți de seceta din 2025
13.05.2026
11:20
589
Mai mulți copii vor merge gratuit în taberele de vară în 2026: Guvernul extinde categoriile de beneficiari și bugetul programului
13.05.2026
10:23
593
Tâlhar din Bălți, condamnat la 6 ani și jumătate de închisoare pentru atacul asupra unei casiere de 60 de ani
Cine controlează adevărul în era AI: fosta șefă de știri de la Meta vrea să verifice marile modele cu „judecători AI” și experți globali
Horoscopul zilei 14.05.2026
Startupul geotermal Fervo Energy sare de 10 miliarde de dolari la debutul pe bursă, împins de foamea de energie a centrelor de date pentru AI
Origin Lab strânge 8 milioane de dolari pentru a transforma datele din jocuri video în combustibil pentru modelele AI ale lumii reale
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.18
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39














Inapoi














