FOTO // Echipa lui Ilan Șor din raionul Orhei continuă să renoveze drumurile din sate
1284
Drumurile din raionul Orhei au prioritate pentru echipa Partidului „ȘOR”, care a reușit să renoveze și să inaugureze încă un drum din satul Sămănanca, iar altul e în proces de renovare, se rată într-un comunicat de presă al formațiunii parlamentare. Este vorba despre o altă stradă principală care duce spre obiective de importanță socială și unde locuiesc 50 de familii.
Până nu demult, acest drum din satul Sămănanca, în care locuiesc 800 de locuitori, se afla într-o stare jalnică. Localnicii sunt foarte bucuroși acum că nu mai întâmpină dificultăți, mai ales când plouă. Și șoferii sunt mulțumiți că nu-și vor strica mașinile din cauza gropilor. „Astfel de drumuri ar trebui să fie în fiecare localitate din Republica Moldova. Drumurile sunt cartea noastră de vizită, fața noastră. Suntem foarte bucuroși că, în sfârșit, acest drum a fost renovat”, a menționat o locuitoare a satului Sămănanca.
„Anterior, acest drum era plin de glod. Trebuia să ne ținem de garduri ca să nu cădem. Acum este foarte bine”, a spus o altă localnică.
„Ne deplasam foarte greu pe acest drum, mai ales copiii, care, deși erau încălțați cu cizme de cauciuc, mergeau foarte greu. Acum suntem foarte fericiți și mulțumiți că drumul a fost betonat”, a afirmat o femeie.
Potrivit primarului satului Sămănanca, Alexandru Zbîrnea, pentru renovarea drumurilor din localitate s-au alocat 270 de mii de lei.
„Drumul renovat se află pe o stradă importantă pentru sat, care duce spre grădiniță, cimitir, biserică și la cooperativa din localitate. Anterior, drumul era foarte rău, copiii plângeau că-și rupeau încălțămintea, era practic impracticabil. În curând, vor fi finalizate lucrările de renovare a drumurilor pe o altă stradă. Lucrările sunt efectuate calitativ, iar drumurile vor fi de durată”, a afirmat primarul Alexandru Zbîrnea.
Panglica la inaugurarea drumului renovat a fost tăiată de copii, care sunt fericiți că nu vor mai merge pe un drum plin de gropi. La evenimentul de inaugurare a participat și președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, care a declarat următoarele: „Vom depune eforturi astfel încât toate străzile să fie betonate, întrucât betonul asigură o durabilitate mai mare. De asemenea, vrem ca toate localitățile să aibă apă, canalizare. Ne vom strădui să rezolvăm și celelalte probleme, în pofida vremurilor grele pe care le trăim”, a menționat Dinu Țurcanu.
În context, liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, susține că este mândru și bucuros că echipa sa a reușit să implementeze încă un proiect care aduce beneficii pentru oameni.
„Un drum bun spre casă, grădiniță, școală, biserică și nu doar nu este un moft, ci o necesitate pentru fiecare localitate. Iată de ce eu, împreună cu echipa mea, facem tot ce ne stă în putință pentru ca fiecare cetățean al țării noastre să aibă condiții decente de viață. Pentru noi, un trai mai bun înseamnă drumuri normale, școli și grădinițe moderne, străzi iluminate și amenajate frumos, curățenie, asistență medicală și socială de calitate, precum și grijă față de cetățeni. Mă bucur să știu că, atunci când pornesc la drum, oamenii au parte de drum bun în toate sensurile. Cu cât vom fi mai uniți, cu atât vom avea mai multe posibilități de a asigura o viață mai bună comunităților noastre”, este mesajul transmis de Ilan Șor.
Anterior, echipa Partidului „ȘOR”, la inițiativa liderului Ilan Șor, a implementat mai multe proiecte ambițioase în satul Sămănanca. În toamna anului 2021, a fost renovat gimnaziul rus „Feodor Ostapciuc”. De asemenea, toată localitatea a fost iluminată și a fost construit un teren de joacă pentru copii. Mai mult, circa 90% dintre locuitori satului și-au racordat gospodăriile la rețeaua de gaze, conchide sursa citată.
23.03.2026
13:07
126
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
257
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
241
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
274
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
369
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
395
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
402
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
415
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
433
ULTIMA ORĂ // Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
614
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1059
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
23.03.2026
13:07
87
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
23.03.2026
12:09
250
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
23.03.2026
12:00
234
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
23.03.2026
11:32
268
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
23.03.2026
09:29
363
Doi militari în termen, prinși consumând droguri în unitatea militară, condamnați la muncă în folosul comunității
387
Influencerița care a pornit din dormitor, acum nominalizată la Podcastul Anului la National Influencer Awards
23.03.2026
09:23
392
Maia Sandu convoacă Consiliul Național de Securitate pentru a discuta măsuri împotriva criminalității transfrontaliere
23.03.2026
08:47
408
Horoscopul zilei 23.03.2026
23.03.2026
08:40
423
ULTIMA ORĂ // Consiliul Național de Securitate se întrunește la Președinție. Ce măsuri vor fi anunțate de Maia Sandu pentru contracararea riscurilor la frontieră
22.03.2026
21:51
607
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
1051
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
710
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
823
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
810
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
22.03.2026
08:35
816
Horoscopul zilei 22.03.2026
21.03.2026
20:49
880
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
1062
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
1000
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
1199
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
1083
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
1324
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
999
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
1045
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
1212
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
1273
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
1128
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
MEC lansează concurs național pentru dotarea cu laboratoare moderne de chimie și fizică în liceele din țară
Începe pretestarea națională pentru examenele de absolvire a gimnaziului și liceului, sesiunea 2026
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului de proiecte studențești 2026, cu finanțare de până la 350.000 lei pentru fiecare inițiativă
Chișinăul, epicentrul inovației în robotică: Finala FIRST LEGO League Challenge Moldova 2026 a desemnat echipa RoboRangers campioană națională
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40










Inapoi














