FOTO // Bucătarul-POET din R. Moldova
3556
Pentru a fi totalmente împlinit, se zice că sunt necesare două tipuri de hrană – cea fizică și spirituală. Rețeta fericirii a găsit-o tânărul bucătar și poet Dumitru Drapac, originar din Peticeni, Călărași, care îi bucură pe cei din jurul său cu bucate delicioase, dar și cu poezii.
Dumitru vine dintr-o familie de artiști, tatăl și fratele său mânuind cu iscusință pensula și creionul. După ce a absolvit școala, tânărul a decis să-și facă studiile în domeniul culinăriei, deorece anume gătitul îi părea cel mai aproape de suflet. Și nu a dat greș, doar că urma să își mai descopere un talent.
„Îmi plăcea de mic să gătesc să o ajut pe mama la bucătărie. Ori de câte ori era vorba de pregătit ceva pentru masă, eu eram cel care mă ofeream voluntar. Îmi plăcea în special să experimentez în bucătărie, să creez feluri de mâncare noi, combinând mai multe ingrediente. Anume aceste experimente m-au făcut să-mi descopăr creativitatea și pasiunea de a găti. După ce mi-am făcut studiile în culinărie, o perioadă am lucrat ca bucătar într-un local de tip fast food, dar parcă simțeam că îmi lipsește ceva”, își amintește tânărul.
Îl admiră pe Labiș
A realizat că este îndrăgostit de arta cuvintelor abia la vârsta adolescenței, când a simțit că vrea să-și împartă trăirile cu cei din jur, doar că într-un mod mai deosebit. Sentimentele pure și emoțiile trăite l-au făcut să înșire pe foi frânturi de versuri, care mai apoi să devină poezii adevărate.
Despre primele încercări de a crea își amintește și acum cu nostalgie. Zice că era asemenea unei păsări care își îndrepta aripile să zboare, dar nu era sigură dacă are suficientă putere și experiență pentru a reuși.
„Am înțeles că poezia este o parte din mine la vârsta adolescenței, când sufletul nostru este copleșit de sentimente și emoții de tot felul. Anume atunci mi-a venit ideea de a-mi înșira simțirile pe foi, ca în scurt timp totul să prindă rimă, culoare și adevăr. Am citit mult și am meditat asupra fiecărei idei noi apărute în mintea mea.Națiunea noastră a avut și are poeți care au strălucit și încă strălucesc în sufletele noastre, iar primul în sufletul meu este cu siguranță Nicolae Labiș. Descoperind sentimente tot mai profunde și clare, catrenele la rândul lor au prins si ele mai multă puritate, iar eu am mai multă încredere în sine și în propriile puteri”, povestește Dumitru.
La bucătărie, ca în poezie
Dacă la prima vedere culinăria și poezia par domenii complet diferite, pentru Dumitru ambele pasiuni sunt o expresie a artei și ambele contribuie la dezvoltarea creativității și a simțului său critic. Prietenii îl mai numesc și „bucătarul cu suflet de poet”,iar el este total de acord, deoarece ambele pasiuni au loc de frunte în inima sa.
„Bucătăria este arta de a combina mai multe ingrediente pentru a obține cea mai gustoasă mâncare, în poezie e același lucru, doar că aici ingredintele sunt cuvintele și rimele, iar cel mai important -ambele necesită suflet și dedicare. Poezia și bucătăria fac o combinația perfectă, iar dacă esti iscusit și perspicace, le știi a oferi atenție în paralel cu egalitate, căci ai toate șansele să o superi pe una dintre ele, atunci esti un învingător. Acest lucru am făcut și eu începând de la o vârsta mai fragedă. Asta continui să fac și acum. Dacă ar trebui să aleg doar un domeniu, nu cred că m-aș putea decide, pentru că le iubesc la fel de mult”, explică bucătarul cu suflet de poet.
Membrii familiei sale au fost cei care l-au îndrumat să-și urmeze visul și să își publice prima carte, pentru că acel caiet cu poezii devenise deja neîncăpător. Astfel, în ultima lună a anului 2017 a fost lansat volumul de poezii „Dincolo de sentimente”.Stilul său romantic de scriere și puritatea sentimentelor transmise au atras repede primii cititori, creditându-l cu încredere.
„Dincolo de sentimente” – prima lui carte
„Gândul de a transpune tot ce scriu într-o carte „călătorește” prin mintea mea de aproape patru ani. Anume familia m-a susținut și m-a îndrumat să parcurg această cale și, ori de câte ori am făcut un pas înapoi împins de greutăți și piedici, m-a ajutat să depășesc aceste momente. Ulterior am prins curaj, un curaj nemărginit care m-a dus pe un drum cu ocolișuri și întrebări fără răspuns, exact ceea de ce am avut nevoie pentru a crea, reușind să debutez în final cu un volum de versuri de dragoste și să dau viață primei mele cărți cu titlul „Dincolo de sentimente”, scrisă din suflet și pentru suflet. Fiecare vers din această care a trecut prin sufletul meu și a fost trăit de lumea mea lăuntrică”, spune tânărul poet.
Știe că o cale spre succes este lungă și că are de parcurs încă multe trepte pentru a se simți cu adevărat împlinit, iar pe viitor se vede un bucătar de succes, dar și un poet bine cunoscut.
„Sunt o fire optimistă și cred în mine și în munca depusă, iar viitorul va arăta răsplata cuvenită. Pe moment activez ca bucătar într-un supermarket din capitală, de unde mă inspir cu energii gustative și rețete deosebite, iar dacă printre pereții bucătăriei apar și versuri zburătoare, atunci nu ezit să notez orice idee rapid, ca mai apoi să-i dau forma unei noi poezii. Muza mă poate prinde și în miez de noapte, ceea ce mă face sa renunț la somn de dragul poeziei și să lucrez până spre dimineață. Visul meu cel mai mare este să reușesc să mă realizez în ambele domenii și să le ofer oamenilor atât hrană fizică – fără de care nu am putea supravețui, dar și cea spiritualp – atât de utilă pentru lumea noastră lăuntrică”, mărturisește poetul-bucătar.
Text de Cristina Arhip
27.03.2026
23:35
639
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
20:19
681
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
17:54
633
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
649
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
16:37
682
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:24
596
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
14:32
2181
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
13:11
719
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
748
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
26.03.2026
20:41
743
Vreme mai răcoroasă și cețuri locale în Republica Moldova, vineri 27 martie 2026
26.03.2026
17:55
740
Tinerii romi își prezintă manifestul la Ministerul Educației: burse mai multe și școli mai incluzive în Republica Moldova
26.03.2026
17:46
634
Peste 8 mii de elevi vor avea grupuri sanitare moderne în 19 școli din țară
28.03.2026
08:36
345
Horoscopul zilei 28.03.2026
434
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
622
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
547
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
671
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
600
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
633
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
622
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
640
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
670
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
583
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
567
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
674
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
831
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
589
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
683
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
2166
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
751
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
712
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
27.03.2026
12:14
790
Cea mai mare SCUMPIRE a motorinei de la începerea războiului din Orientul Mijlociu. Șoferii vor scoate din buzunarea 32,10 lei/litrul
27.03.2026
11:58
799
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
744
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
27.03.2026
10:40
767
Trei persoane trimise în judecată pentru corupere electorală în favoarea Blocului „Victorie/Победа” condus din umbră de Ilan Șor
714
Student condamnat la 5 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat colegul într-o universitate din Chișinău
27.03.2026
08:45
723
Horoscopul zilei 27.03.2026
Scenariile prin care se preluau afacerile în era lui Plahotniuc
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














