Fostul deputat Sergiu Sîrbu va sta încă 30 de zile în Penitenciarul nr.13
2902
Fostul deputat Sergiu Sîrbu își va petrece următoarele 30 de zile în Penitenciarul nr.13.
Decizia a fost luată astăzi de către Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, la demersul procurorilor anticoruptie de prelungire a arestului preventiv.
Sergiu Sîrbu este învinuit de îmbogăţire ilicită în dosarul „mituirii” parlamentarilor comuniști care au părăsit fracțiunea din care făceau parte și s-au alăturat democraților în anul 2015.
Amintim că Procuratura Anticorupție a efectuat, pe 2 și 3 februarie curent, mai multe percheziții la 13 transfugi comuniști, care în 2015 l-au părăsit pe Vladimir Voronin în favoarea lui Vlad Plahotniuc, într-un dosar privind coruperea parlamentarilor. Patru dintre aceștia au fost atunci reținuți - Artur Reșetnicov, Violeta Ivanov, Vladimir Vitiuc și Anatol Zagorodnîi.
La scurt timp a fost reținut și Sergiu Sîrbu, care l-ar fi prevenit cu o zi înainte pe Reșetnicov „să-și curețe casa”, fiindcă urmează percheziții, și pe care unii deputați comuniști l-au acuzat că le-a propus sume mari de bani pentru a se alătura democraților acum șapte ani.
Sergiu Sîrbu pledează nevinovat.
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















