Fosta ministră de Externe a României, decorată cu „Ordinul de Onoare”: „Luminița Odobescu a contribuit la promovarea deschiderii negocierilor de aderare a R. Moldova la UE”
2024
Fosta ministră a Afacerilor Externe a României, Luminița Odobescu, a primit astăzi „Ordinul de Onoare” din partea președintei Maia Sandu.
Potrivit Președinției, distincția i-a fost acordată fostei șefe a diplomației române, în prezent consilier de stat pentru politică externă și afaceri strategice în cadrul Cancelariei prim-ministrului României, în semn de apreciere pentru activitatea sa în promovarea parteneriatului strategic dintre România și R. Moldova și pentru susținerea republicii noastre pe agenda Uniunii Europene.
Totodată, în perioada mandatului său, Guvernul român a sprijinit R. Moldova prin integrarea sistemelor energetice și furnizarea energiei electrice din România la preț plafonat.
„De asemenea, datorită demersurilor sale ferme, Luminița Odobescu a contribuit la promovarea deschiderii negocierilor de aderare a R. Moldova la UE”, se mai arată în comunicatul remis Ziarului NAȚIONAL de către Președinție.
Luminița Odobescu s-a declarat „onorată” să primească această distincție.
„Este o recunoaștere a eforturilor depuse împreună cu colegii din Ministerul Afacerilor Externe al României, dar și o responsabilitate de a continua sprijinul pentru parcursul european al R. Moldova”, a transmis fosta șefă a diplomației de la București.
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:07
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















