Filip îl îndeamnă pe Dodon să vadă ce spune „IDOLUL” său Putin despre dotarea ARMATEI: „Dacă nu hrănești armata ta, atunci o să ajungi să hrănești o armată străină”
2747
Premierul Pavel Filip i-a răspuns președintelui Igor Dodon, care e deranjat de Proiectul noii Strategii a securității naționale, inclusiv ultimele declarații ale ministrului Apărării, Eugen Sturza, cu privire la „intenția și necesitatea procurării armelor letale”. Șeful statului vrea ca Sturza să fie audiat în cadrul Consiliului Suprem de Securitate cu privire la aceste declarații.
„Poate domnul președinte își dorește să avem o armată slabă sau să nu mai existe armată. Sau să avem o armată pe hârtie. Nu merge așa. Un stat trebuie să aibă o armată şi, dacă nu crede ce spun eu… Știu că dumnealui are un idol, care se numeşte preşedintele Federaţiei Ruse. Am văzut în cadrul conferinţei anuale, pe care o organizează domnul Putin, cum a răspuns la această întrebare. Când cineva l-a întrebat despre cheltuielile care se fac pentru armată, acesta a răspuns în glumă: dacă nu ai grijă şi nu hrăneşti propria armată, atunci o să hrăneşti o armată străină”, a citat Filip pe „idolul” lui Igor Dodon.
De asemenea, prim-ministrul nu-și face mai griji nici de atacurile frecvente ale președintelui Dodon la adresa Uniunii Europene, NATO sau România. „Sunt simple declarații politice, care sunt menite să-i alimenteze ratingul. Noi vom avea grijă de Armata Naţională, chiar dacă înţeleg că aceste elemente de anti-Europa, anti-România, anti-NATO sunt un fel de nutriţie politică pentru preşedinte. Nu cred că este corectă această abordare, deoarece dânsul mai este şi Comandat Suprem al Armatei Naţionale”, a conchis Pavel Filip.
Amintim că și ministrul Apărării, Eugen Sturza, a criticat atitudinea președintelui față de intenția de a moderniza Armata Națională.
„Regret ca domnul președinte Dodon nu s-a informat înainte de a include acest subiect pe ordinea de zi, ar fi putut obține din prima sursa datele corecte, nu speculative, ar fi aflat că o armată se dotează în primul rând cu armament, nu cu bandaje și ar fi aflat că Armata Națională începe sa treacă prin transformări importante și modernizări. Sau poate motivul lansării în public de către domnul președinte a acestei teme în mod manipulator și includerea ei pe agenda CSS este tocmai acela de a bloca înzestrarea și modernizare armatei? Încă sper ca domnul președinte Dodon nu dorește ca în Moldova sa se întâmple ce s-a întâmplat în trecut în Ucraina, unde armata era ținută intenționat la un nivel precar de înzestrare. Și sper că domnul președinte nu va insista ca Republica Moldova să aibă o armată slabă, una de formă”, i-a răspuns ministrul Sturza Comandatului Suprem al Forțelor Armate, Igor Dodon.
12.03.2026
11:36
3888
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
03.02.2026
10:49
8828
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
27.01.2026
17:06
3163
Igor Șarov, omul care a avut curajul să-i INTERZICĂ ex-președintelui Dodon să-și facă campanie în instituțiile de învățământ, NU va mai candida pentru un nou mandat în fruntea USM. Explicațiile actualului rector
15.12.2025
14:27
3091
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
26.11.2025
15:00
3325
VIDEO, FOTO // Dodon a pregătit ieri TERENUL, iar ambasadorul neacreditat al Rusiei a expus poziția Moscovei în privința dronei prăbușite la Florești. Lui Ozerov i s-a adus dovada pe scările MAE
26.09.2025
15:44
8535
VIDEO // Dodon și Șor au bătut palma? Oligarhul condamnat anunță de la Moscova că va fi viitorul PREMIER al R. Moldova, după ce va înlăturat PAS de la putere
24.09.2025
11:06
5194
Dodon ISTERIZEAZĂ din nou societatea și promovează cu insistență narativele Kremlinului: „Maia Sandu va fi obligată să ATACE Transnitria împreună cu Zelenski și să dechidă al doilea front împotriva Rusiei”
12.09.2025
10:45
4131
Dodon și ortacii săi din blocul „patriotic” vor să ne pună în cârcă DATORIA Transnistriei pentru gaze – 11,8 MILIARDE de dolari? „Moldoveni, Dodon vă face buni de plată la ruși – 4 898 USD de căciulă!”
29.08.2025
11:26
3262
FOTO // Tensiunile între Dodon și Voronin persistă și acum, după ce comunistul a dezvăluit conținutul „kuliokului” pe care colegul său l-a primit de la Plahotniuc. BEP s-a lansat în campania electorală sub lătratul câinilor: „Suntem bloc sau ce?”
21.08.2025
11:34
4690
„Nu m-aș mira să nu treacă nici pragul electoral”. Dezvăluirile lui Voronin despre conținutul „kuliokului” primit de Dodon de la Plahotniuc, efect DEVASTATOR asupra blocului constituit la Moscova
21.03.2026
04:32
343
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
395
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
444
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
457
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
506
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
499
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
540
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
509
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
489
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
478
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
597
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
581
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
488
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
594
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
668
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
679
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
705
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
675
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
706
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
833
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
841
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
796
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
823
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
869
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
767
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














