Fiica unei cunoscute JUDECĂTOARE din R. Moldova ar fi fost prinsă în stare de EBRIETATE la volan, dar peste două ore alcoolul s-a „EVAPORAT” ca prin minune
8008
deschide.md Fiica judecătoarei Mariana Pitic, devenită cunoscută după ce a declarat că Porshe-ul său costă doar 600 de euro, ar fi fost prinsă în stare de ebrietate la volanul unui Lexus LX 470. Cel puțin, așa era indicat în procesul-verbal întocmit de agentul de patrulare, care a oprit-o în trafic. Totuși, peste două ore, alcoolul a dispărut din sângele Nicoletei Pitic, în vârstă de 20 de ani, scrie deschide.md.
Sursa citată menționează că Nicoleta Pitic a fost oprită în trafic la 4 ianuarie 2018, la ora 05:16. Fiind rugată să sufle în „Drager”, i-a fost stabilită o concentrație de alcool de aproape două ori mai mare decât norma admisă (n.r. concentraţii maxime admisibile de alcool: a) în sânge – 0,3 g/l; b) în aerul expirat – 0,15 mg/l). Tânăra nu a fost de acord cu rezultatul indicat în procesul-verbal și a cerut să-i fie prelevate probe de sânge. Potrivit legii, acest lucru se face nu mai târziu de două ore de la testarea alcoolscopică. Peste fix două ore, la 07:16, medicul, fără a indica vreo cifră de referință, scrie în fișa analizelor medicale mențiunea „treaz”.
„În baza acestei mențiuni, atât Judecătoria Chișinău, cât și magistrații de la Curtea de Apel au decis că fiica colegei lor este nevinovată. Contactată pentru o reacție, judecătoarea Mariana Pitic a spus că este în ședință și că va reveni mai târziu”, scrie deschide.md.
La rândul său, Igor Chistruga, ofițerul de patrulare al cărui nume apare în sentință, ne-a spus, din memorie, că Nicoleta era într-o stare vizibilă de ebrietate, dar a dat dovadă de un comportament civilizat. „Sursa citată ne-a mai spus că analiza la sânge a fost făcută la Dispensarul Narcologic, iar cum s-a întâmplat că medicul a scris mențiunea „treaz”, nu cunoaște și nu se poate expune”.
Judecătoarea Mariana Pitic s-a evidențiat în spațiul public datorită aprecierii infime a automobilului său de marca Porsche Cayenne - 11 000 de lei moldovenești. Ulterior, judecătoarea a declarat că automobilul ar fi fost avariat, de aceea costă așa de puțin. Pe acest caz a fost inițiată o anchetă în cadrul CNI, doar că Mariana Pitic a ieșit basma curată, conchide deschide.md.
Mai multe detalii AICI.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















