Fetiţă de 12 ani, violată sistematic, timp de un an şi jumătate, de concubinul mamei sale: Insul de 46 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare, deși procurorii au cerut detenție pe viață
2406
Un bărbat de 46 de ani de la Ocniţa a fost condamnat de prima instanţă la 11 ani de închisoare, după ce a violat sistematic, timp de un an şi jumătate, o copilă de 12 ani.
Victima era fiica femeii cu care locuia şi care i-a lăsat-o în grijă, fiind internată la spital după ce a născut un alt copil. Deși copila i s-a plâns ulterior, mama nu a întreprinse nimic pentru a-și proteja fiica.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Oficiul „Nord", anunță că ultimul abuz sexual a avut loc chiar cu o zi înainte de reținerea bărbatului, în iunie 2022.
Procurorii PCCOCS i-au solicitat Judecătoriei Edineț, sediul Ocnița, condamnarea inculpatului la detenție pe viață, deoarece, pe lângă violarea copilei, individul a supus-o pe micuţă și acțiunilor cu caracter sexual perverse, însoțite de aplicarea forței fizice. Acuzatorii de stat vor insista pe aplicarea pedepsei maxime în instanța ierarhic superioară.
Mai mult, procurorii l-au trimis în judecată și pentru un al treilea capăt de acuzare, după ce au ridicat de la domiciliul acestuia o pușcă fabricată în Rusia și 40 cartușe deținute ilegal.
PCCOCS precizează că bărbatul cu vârsta de 46 de ani, plasat în arest din iunie 2022 la solicitarea procurorilor PCCOCS, a făcut cunoștință acum patru ani cu mama victimei, o femeie de 32 de ani. Așa cum acesta avea serviciu și era unicul salariat în familie, concubina depindea de el. PCCOCS a sesizat Primăria și Direcţia raională de asistenţă socială şi protecţia familiei, în vederea examinării atitudinii mamei, care nu a sesizat autoritățile imediat ce a fost pusă la curent de către fiică despre faptele infracționale ale condamnatului.
Familia locuiește acum într-un alt raion, la rudele mamei victimei.
09.11.2026
10:22
09.11.2026
10:07
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
09.11.2026
10:07
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















